A murit Arsenie Papacioc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumit „Patriarhul Dobrogei", Arsenie Papacioc a încetat din viaţă ieri, cu o lună înainte să împlinească 98 de ani. Teolog din „generaţia de aur", bătrânul duhovnic a fost prigonit şi închis de comunişti.

Şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, unde era îngrijit de măicuţa Maria. În chilia sa, mobilată modest, Arsenie Papacioc îi primea pe toţi cei care căutau alinare sau un sfat şi le oferea binecuvântarea sa. De la personalităţi locale până la artişti cunoscuţi, precum Corina Chiriac, ori feţe bisericeşti precum Bartolomeu Anania, Mitropolitul Ardealului, cu toţii veneau să asculte vorbele pline de înţelepciune şi tâlc. „La mine vin oameni din toată Europa, dar nu mai pot. Sunt însă continuu prezent. Primesc şi scrisori, dar nu mai pot să răspund la toată lumea. Sunt în picioare, dar fără picioare", spunea părintele la începutul anului reporterilor „Adevărul".

Părintele Arsenie s-a născut la 15 august 1913, în comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. La 36 de ani s-a călugărit la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ. Un an mai târziu a fost hirotonisit preot la Mănăstirea Slatina din Suceava, unde a fost prieten al Părintelui Ilie Cleopa, cu care a petrecut mulţi ani în pustie. De la începutul anului, Părintele Papacioc a fost de mai multe ori internat în Spitalul Judeţean Constanţa. Înmormântarea va avea loc joi, la Mănăstirea Sfânta Maria. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite