A fost publicată noua listă a ţărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România. Ce ţări nu mai sunt pe listă

A fost publicată noua listă a ţărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România. Ce ţări nu mai sunt pe listă

Pasagerii au parte de condiţii speciale pe Aeroportului „Henri Coandă” Imagine: Facebook / Horia Lupu

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă  (CNSU) a actualizat, în această dimineaţă, lista ţărilor sau zonelor pentru care, din cauza numărului mare de infectări cu SARS-CoV-2, orice persoană care vine în România din aceste „zone galbene” va trebui să intre în carantină.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Instituirea restricţiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau ţări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii”, se precizează în document.
 
Numărul ţărilor care figurează pe actualizarea emisă pe 26 octombrie este mult mai mic faţă de cel  de pe listele precedente. Între altele, Statele Unite, Israel sau Brazilia nu mai figurează pe listă, dar pe aceasta a apărut în plus Vaticanul. Cel mai probabil, Statele Unite au fost scoase de pe listă pentru că numărul de infectări înregistrate zilnic a scăzut sensibil, de la 65.327 (15 octombrie) la 59.591 (25 octombrie).
 
Precizăm că persoanele care sosesc din ţările considerate cu risc ridicat sunt obligate să stea în carantină timp de 14 zile într-un domiciliu declarat la intrarea în România. „La revenirea din aceste ţări impune un test negativ dacă rămân în România doar trei zile, iar dacă durata este mai mare se intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea efectuării unui test a opta zi, şi în cazul în care testul e negativ se iese din carantină la zece zile”, preciza cu ceva timp în urmă ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările