Ţarul rus se milostea de călugării valahi

Ţarul rus se milostea de călugării valahi

Catedrala Sfântul Vasile, din Moscova, a fost construită de Ivan cel Groaznic, în secolul al XVI-lea

De la Moscova, proclamată de ruşi „a treia Romă“, soseau în Ţările Române pictori de icoane pentru biserici şi danii bogate pentru mănăstiri.

După decăderea Romei, centrul de greutate al lumii politice antice s-a mutat la Est. Constantinopolul, fostul Byzantium, botezat după numele împăratului Constantin, a devenit „a doua Romă". Supremaţia celui mai important oraş european al Evului Mediu a durat până în 1453, odată cu asediul reuşit al sultanului Mehmet al II-lea Cuceritorul. Din secolul al XV-lea, ruşii au proclamat existenţa unei „a treia Rome" - Moscova.

Biserica Ortodoxă Rusă s-a desprins treptat de Patriarhia de la Constantinopol. În 1448, în timpul ţarului Ivan al III-lea (1462-1503), Iona a fost instalat în fruntea Mitropoliei Moscovei şi a Toată Rusia. Apoi, după 141 de ani, la insistenţele lui Boris Godunov, cumnatul ţarului Teodor I, patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului l-a recunoscut pe primul patriarh rus, Iov (1589-1605). Aşadar, începând de-atunci, au existat cinci patriarhi, la Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Antiohia şi Moscova. Un alt moment important s-a petrecut în 1686, când Mitropolia Kievului a fost „înghiţită" de Patriarhia Moscovei. În aceste secole, influenţa şi prestigiul bisericii ortodoxe ruse au crescut în Estul Europei. Ortodocşii din Balcani cereau bani, protecţie sau pictori Patriarhului de la Moscova şi ţarului.

Import de pictori ruşi

În Evul Mediu, pictorilor ruşi li se dusese faima peste mări şi ţări. Urmaşii lui Andrei Rubliov erau apreciaţi pentru stilul elegant şi maniera liberă de a trata temele religioase. Cei mai talentaţi zugravi şi iconografi erau chemaţi la curtea ţarului, fiind împărţiţi în două categorii, cei cu leafă şi cei „tocmiţi" temporar, la anumite lucrări. Uneori, li se comandau icoane şi din străinătate. Aşa au procedat, în câteva rânduri, în secolul al XVII-lea, şi voievozii valahi.

Bunăoară, Miron Barnovschi-Movilă, voievodul Moldovei (1626-1629), a angajat meşteri iconografi ruşi pentru ctitoriile sale ieşene. Cu acest scop, în 1629, însuşi mitropolitul Varlaam al Moldovei a plecat în Rusia, împreună trei feţe bisericeşti - un chelar, un călugăr şi un ierodiacon -, un medelnicer (boier care turna domnitorului apă ca să se spele pe mâini şi servea bucatele la masă), un cămăraş (slujbaş care îngrijea odăile domnitorului), alţi trei boieri, câţiva servitori şi un tălmaci (interpret). Cu acea ocazie, Varlaam a oferit ţarului Mihail Feodorovici şi patriarhului Filaret Nikitin diverse daruri: moaştele sfântului Iacov din Persia într-un chivot de argint aurit, două „covoare de jamsc" şi două arcuri turceşti. În schimb, au primit blănuri scumpe, de samur.

Vasile Lupu, care a dat bani mănăstirii Gostinski (situată între Kiev şi Kolomna), a comandat icoane pictorului moscovit Nazarie. Iar în Moldova au sosit Sidor Pospeev şi Iacov Gavriilov. La rându-i, domnitorul muntean Matei Basarab (1632-1654), concurent politic al lui Vasile Lupu, i-a adus pe Deico Iacovlev şi Proc Nichitin.

Bani şi milostenie de la ţar

Începând din secolul al XVI-lea, în banii ruşilor şi-au pus speranţe multe popoare balcanice. Greci, sârbi, bulgari, valahi din toate provinciile, s-au adresat ţarului, pentru „milostenie". Cei mai insistenţi erau oamenii bisericii. Călugări, preoţi de toate rangurile, episcopi şi mitropoliţi luau drumul Moscovei, sperând să revină cu pungile pline. 

Călătorii se supuneau regulilor statornicite de statul rus. Cei care doreau să ajungă la curtea ţarului erau mai întâi „cercetaţi" la Putivli (astăzi în nord-estul Ucrainei), orăşel aflat în Evul Mediu la marginea Imperiului Rus.

Erau obligaţi să spună cine sunt, de unde vin, prin ce ţări şi oraşe au trecut, scopul vizitei la Moscova, dacă duc cu ei moaşte, dacă aveau scrisori cu substrat politic către ţar sau patriarh. Apoi cei interogaţi aşteptau, pe cheltuiala statului rus, aprobarea din partea ţarului să-şi continue călătoria. La destinaţie ajungeau cu căruţe puse la dispoziţie tot de ruşi. Primeau hrană (pâini, cozonaci, peşte) şi băutură (mied, vin) îndestulătoare. Şi, peste tot, erau însoţiţi de un „pristav" (ispravnic). Pentru a-şi uşura misiunea, emisarii obţineau scrisori de recomandare de la vreunul dintre principii şi mitropoliţii ţărilor străbătute.

Odată ajunşi în capitală, călătorii se anunţau la „biroul ambasadorilor", pentru un alt interogatoriu. De obicei, erau cazaţi în casa mănăstirii sârbeşti Hilandar, la Mănăstirea Bogojavlenschi sau la Mănăstirea „Sfântul Nicolae". Li se interzicea să iasă din locuinţă până la întrevederea cu ţarul. Înainte de a pleca înapoi spre ţările de baştină, călătorii îl revedeau pe ţar, într-o audienţă „de adio". Li se ofereau cadouri scumpe; un mitropolit putea primi cam 300 de ruble, iar cei din suită - 200 de ruble.

Şi „laicii" cereau bani, din raţiuni... lumeşti. De pildă, Alexandru Lăpuşneanu, domnitorul Moldovei (1552-1561, 1564-1568), alungat de la tron şi strâmtorat financiar, i-a cerut ţarului bani să-şi răscumpere poziţia. Drept sol i-a servit însă ieromonahul Eufimie, egumenul Mănăstirii Căpriana.

Oamenii bisericii, emisari diplomatici

Date certe despre călători plecaţi din Ţările Române spre Rusia, păstrate în arhivele imperiale, deţinem abia din secolul al XVII-lea. Printre primii prelaţi care au ajuns la ţar trebuie menţionaţi mitropolitul Luca din Munteania (1624), arhimandritul Laurentie de la Mănăstirea „Înălţarea Domnului" din Târgovişte (1629), arhimandritul Benedict, arhidiaconul Veniamin, chelarul-călugăr Nicodim, toţi din Mănăstirea cu hramul „Naşterii Domnului" din Bucureşti (1630). Unii erau valahi, alţii greci. Aceşti călugări făceau oficii de trimişi diplomatici. Cel mai adesea duceau scrisori fie către ţar, fie către patriarh, prin care solicitau sume de bani sau anumite servicii.  

Nu aveau întotdeauna succes. De pildă, episcopul Antonie, venit din Muntenia, a fost întors, în 1630, din drum, de la Putivli, cu argumentul că vistieria rusească era goală. I s-a amintit că vizitase Rusia, cu scopuri similare, şi în urmă cu 17 ani! Cunoşteau şi ruşii, se pare, vorba din bătrâni că ulciorul nu merge de două ori la apă.

"Unde se aude între oameni de un izvor bun, pururea curgător, acolo mulţi venind se răcoresc."
Varlaam mitropolitul Moldovei către ţar

Călugării ruşi despre Bobotează

„Pelerinajul" pe ruta Târgovişte-Iaşi-Moscova s-a făcut şi în sens invers, dinspre Rusia. Unii trimişi ai ţarului au redactat chiar jurnale de călătorie. Pe câteva dintre ele, mai interesante, le prezentăm în cele ce urmează. Se pare că primii ruşi cărora le datorăm descrieri ale Ţărilor Române erau călugări aflaţi în drum spre locurile sfinte ale creştinătăţii. Au trecut pe aici şi negustori, dar aceştia erau probabil prea ocupaţi cu pragmaticele lor îndeletniciri ca să mai noteze moravurile şi obiceiurile locuitorilor. 

Primele însemnări datează din secolele XIV-XV, aparţinând părintelui Zosima, lui Ignatie din Smolensk, arhimandritului Grethenios din Moscova şi călugărului Epifanie din Novgorod. Apoi, în 1593, Trifon Korobeinikov a trecut prin Moldova, la întoarcerea din Ierusalim. Acest comerciant s-a întâlnit cu voievodul Aron Tiranul (1592-1595), în palatul său, la „trei ceasuri de noapte". În odaia sa, domnitorul stătea turceşte pe un „runduc" (tron în formă de ladă), „înalt până la brâul unui om şi acoperit cu covoare".

Încăperea era luminată de sfeşnice cu lumânări. Korobeinikov a descris în câteva propoziţii şi oraşul Iaşi, în care numărase „peste zece biserici de piatră şi de lemn". Una singură i-a atras atenţia, „biserica sobornicească a lui Nicolae făcătorul de minuni", situată în faţa curţii voievodale: „Mai măreaţă şi mai înaltă decât cea a lui Nicolae Gostuneanul (edificiu religios din Moscova - n.r.)". Spre bucuria călătorului, oraşul avea multe prăvălii, cu „tot felul de mărfuri". Iar „târguielile" i s-au părut bune negustorului.

Răpăit de tobe şi împuşcături

Prin 1634-1637, în drum spre Ierusalim şi Egipt, Vasile Iacovlev Gagara a trecut prin Ţările Române. În Moldova, a zăbovit trei săptămâni. Printre altele, a descris sărbătoarea Bobotezei la Iaşi. „Pe când eram acolo, mitropolitul a venit la sărbătoarea Bobotezei şi a serbat-o, şi cu crucile la sfinţirea apei au mers de asemenea împotriva cinului (obiceiului - n.r.) nostru; mai ales se deosebea, deoarece în faţa crucilor şi a ţarului (voievodului - n.r.) mergeau oamenii slujiţi, cu puşti şi berdâşi (baltage - n.r.); şi băteau în tobe; iar pentru cneazul voloh (valah - n.r.) şi fiul său sunt făcute două locuri, la fel ca scaune nemţeşti; sunt acoperite cu catifea roşie; când se întorc de la apă, şi la ei se trag focuri de arme mari, din tunuri, din puşti".

În 1649, Arsenie Suhanov, stareţul Mănăstirii Troiţko-Serghievo-Bogoiavlenski, l-a însoţit pe patriarhul Paisie al Ierusalimului. Călugărul a descris amănunţit greutăţile întâmpinate pe drum. Din Rusia, a plecat în luna iunie, dar la Iaşi a ajuns abia în august. De obicei, o astfel de călătorie se prelungea mult din cauza feluritelor obligaţii ale emisarilor care lăsau şi ridicau scrisori sau daruri din diferite oraşe.

În numai şase ani, Suhanov a vizitat de trei ori Ţările Române (1649, 1651, 1654). Ultima oară, el a adus de la Athos „cărţi greceşti" sfinte, la solicitarea patriarhului Nicon.

Moldova, „pământul făgăduinţei"

Cu afaceri religioase s-a deplasat, prin anii 1701-1702, şi stareţul Leontie, trimis de fruntaşii sectei „popovşcina" să culeagă date despre „credinţa grecilor". Plecat din Nemirov, Leontie a trecut Bugul, Nistrul şi a ajuns la Soroca. Locuitorii erau „foarte îngreunaţi cu dările de turc şi de domnul moldovean", a notat călugărul. După ce a pătimit pe dealurile din apropierea localităţii, pe un ger năprasnic şi o zăpadă grea, Leontie a ajuns la Iaşi.

Oaspetele a fost cazat la Mănăstirea „Sfântul Nicolae" Golia. „Când am intrat în mănăstire, egumenul stătea în faţa chiliei sale şi trăgea tutun", a scris, şocat, Leontie. „Iar eu când am văzut că el trage tutun, tare m-am scârbit şi mi se părea că-i sfârşitul lumii, deoarece unui asemenea rang nu-i îngăduit şi-i ruşinos să tragă tutun; dar am văzut că şi patriarhii, şi mitropoliţii fumează, ceea ce este pentru ei o plăcere".

Stareţul a remarcat bogăţia locurilor. „Pământul făgăduinţei; tot felul de roduri face!", scria Leontie. În Iaşi, produse precum vinul, pâinea, untul, fructele, nutreţul pentru cai erau ieftine. Şi oamenii îi păreau ospitalieri, „măcar că sunt săraci". După 13 zile, Leontie şi-a continuat călătoria. De la Galaţi, pe Dunăre, trecând pe la Isaccea şi Tulcea, sătul de drumurile desfundate, stareţul a tocmit o corabie ca să ajungă la Constantinopol.

„A treia Romă"

Cum au ajuns ruşii să proclame Moscova „a treia Romă"? Moştenirea bizantină a fost revendicată de ţarul Ivan al III-lea, prin căsătoria cu Sofia Paleologul, nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea. Şi mai puternică a fost însă componenta religioasă. Care s-a datorat scrierilor călugărului Foma, din Tver, oraş bogat din Rusia. În 1453, acesta a dedicat un elogiu prinţului Boris Alexandrovici. Atunci a prins contur, pentru prima oară, ideea „celei de-a treia Rome".

În 1492, mitropolitul Zosima îl numea pe ţarul Ivan al III-lea „noul Constantin", făcând trimitere la împăratul bizantin Constantin cel Mare, trecut de biserică în rândul sfinţilor şi prăznuit de creştinii ortodocşi la 21 mai. Apoi, în 1510, un alt călugăr, Filotei, din Pskov, a scris negru pe alb, într-un panegiric: „Cele două Rome au căzut. A treia se ridică. Iar a patra nu va exista. Nimic nu va înlocui Ţaratul creştin!". Iniţial, sintagma „A Treia Romă" definea Marele Ducat al Moscovei. Mai târziu, s-a referit strict la oraşul Moscova.

Scandalul icoanelor „necuviincioase"

În 1636, Vasile Lupu i-a trimis în Rusia pe boierii Paladie Ponovitoi şi Petru Miculaev. Aveau misiunea să recupereze de la „majestatea sa pravoslavnică" icoanele comandate şi plătite de Varlaam, cu şase ani în urmă. Una îi înfăţişa pe sfinţii mucenici Gheorghe şi Ioan cel Nou, „cu martiriul lor împrejur", iar cealaltă pe sfinţii mucenici Procopie şi Mercuriu. Amândouă fuseseră pictate de un anume Nazarie.

Pictorul a explicat motivele pentru care lucrările sale n-au mai ajuns în Moldova. Patriarhul rus Filaret fusese nemulţumit că sfinţii erau „zugrăviţi necuviincios", şezând pe scaune. Astfel încât a refuzat să le livreze beneficiarilor. În plus, meşterul s-a dezvinovăţit, spunând că se inspirase după o icoană a sfântului Dimitrie, aflată în catedrala greacă din Salonic.

Lucrările s-au păstrat la Kremlin. Aşa au rămas moldovenii şi fără bani, şi fără icoane. Şi fără daruri. Căci Vasile Lupu oferise ţarului, prin trimişii săi, ca semn de preţuire, un cal arab, evaluat de ruşi la peste 500 de ruble. Boierii moldoveni au fost totuşi despăgubiţi, cu samuri valorând aproape 600 de ruble.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: