Ţăranii din Dâmbovicioara au trecut de la măgar la Toyota Corolla

Cu banii câştigaţi din turism şi din vânzarea caşcavalului, localnicii din comuna argeşeană trăiesc pe picior mare. Un "sheep and cow manager", cu o investiţie iniţială de 200 de oi şi

Cu banii câştigaţi din turism şi din vânzarea caşcavalului, localnicii din comuna argeşeană trăiesc pe picior mare.

Un "sheep and cow manager", cu o investiţie iniţială de 200 de oi şi un "brand consulting" din partea lu' tanti Kati, nevastă-sa, a reuşit să îşi deschidă un business de succes (face brânză şi primeşte turişti în casă).

Datorită unui "business planning" bun, cu banii câştigaţi a reuşit să-şi achiziţioneze în afară de un papuc, un ARO şi trei măgăruşi, şi o superbă maşină străină spre invidia celorlalţi jucători de pe piaţă. Aceasta este povestea de succes a unui ţăran de munte prezentată în limbajul jurnalistic specific revistelor de profil economic.

Caşcavalul de Rucăr e un brand. Numai că nu prea e făcut de rucăreni, ci de localnicii din comunele învecinate. La orele amiezii, în Rucăr nu vezi pe stradă decât câţiva bărbaţi afumaţi de rachiul de prune care s-a făcut din belşug anul ăsta, şi copiii care se întorc de la şcoală. Am întrebat din poartă în poartă dacă găsim vreun gospodar care să ne arate cum se prepară caşcavalul afumat, însă toţi ne-au răspuns la fel: "Mergeţi la peşteră, la Dâmbovicioara, la noi nu au mai rămas decât doi-trei bătrâni care se ocupă cu aşa ceva". Deşi e o localitate cu potenţial turistic enorm, Rucărul pare trist. Străduţele nu sunt asfaltate, pensiunile viu colorate de la marginea drumului naţional nu au avut prea mulţi turişti, iar cei care nu au nici multe animale şi nici sute de hectare de pădure abia dacă au cu ce să îşi ducă zilele.

În schimb, dom' primar, un nene mic şi negricios, şi-a tras un sediu de primărie cu termopane negre care merg de minune cu pensiunile de vizavi galbene sau verzi şi cu străzile neasfaltate. Drumurile proaste nu reprezintă o problemă, pentru Titi Flocea, aşa cum e poreclit primarul, pentru că una din cele patru maşini ale lui e un Nissan Navara de teren cu care se plimbă ţanţoş de colo-colo. Localnicii nu îl prea au la inimă pe edilul lor şi îl pârăsc că ar avea sute de hectare de pădure şi hoteluri, desigur, cumpărate în cel mai cinstit mod, din salariul de la primărie.

Vânzătorii ambulanţi câştigă 100 de euro / zi

Părăsim Rucărul şi ne îndreptăm spre Peşteră, aşa cum ne-au sfătuit localnicii. La Primăria din Dâmbovicioara era masă mare. Într-o cameră de consiliu, mititei, pastramă, şi alte bunătăţi din bucătăria tradiţională românească, toate pregătite probabil pentru vreo vizită de la judeţ. Primarul ne trimite tot spre Peşteră dacă vrem să vorbim cu cei care fac celebrul caşcaval de Rucăr.

Dâmbovicioara chiar arată a staţiune agroturistică. Multe din cele peste 30 de pensiuni au mansarde din lemn, blănuri de urs sau piei de oaie atârnate pe cerdac şi foarte multe flori la ferestre. Chiar dacă sezonul turistic s-a terminat, la Peşteră erau destui turişti, mai ales străini. Mirela, o femeie care locuieşte împreună cu părinţii şi cei doi copii ai săi, vinde caşcaval, brânză de burduf şi tot felul de siropuri în faţa peşterii. Singura sursă de venit a Mirelei este taraba din faţa Peşterii pe care o umple în fiecare zi cu produse proaspete. În sezon poate câştiga şi 100 de euro pe zi, însă sunt zile în care nu vinde de mai mult de 150 de lei.

S-a dus la showroom auto cu căciula de oaie

De departe, cel mai gospodar om din localitate este Sever Ţenţu. Din banii de pe oi şi de vaci, Sever şi-a construit o pensiune turistică, şi-a luat o Toyota Corolla şi îşi întreţine băiatul la facultate.
Sever Ţenţu este deja vedetă. A apărut într-o revistă auto fiind surprins cu căciula de oaie în cap în timp ce se interesa de noua lui maşină, o Toyota. "M-am uitat la ea, mi-a plăcut şi m-am hotărât să o cumpăr.

Dealerul tot voia să îmi facă oferete de leasing, de credit, însă eu i-am zis că am banii la mine. Degeaba am plătit-o pe loc, că tot în trei luni mi-a venit maşina la Piteşti", povesteşte cu haz Sever.
"Am dat cu căciula de oaie în ea să nu o deochi". Pe cât e de gospodar şi isteţ, pe atât e de glumeţ ciobănelul nostru.

În 3-4 ore vinde brânză de 1.500 lei

Vinde cea mai bună brânză de oaie de la cele 300 de mioare de rasă pe care le ţine la vreo 200 de kilometri distanţă de Dâmbovicioara. Apoi, turiştii care vin la pensiune sunt clienţi fideli de ani de zile. "Am un client care vine tocmai de la Vâlcea ca să mănânce la mine pastramă de berbecuţ, făcută de Kati, soţia mea", spune Sever.

Atât de căutată e brânza lui Sever încât în trei-patru ore vinde în piaţa din Rucăr cam de 1.500 de lei. Pe lângă maşina lui cea nouă, Sever mai are şi o Dacie papuc şi un ARO. Cu ele cară brânza şi caşcavalul la piaţă, ori berbecuţii la abator. "Am tot ce-mi trebuie, numai de pe urma animalelor. Când trag linie la sfârşit de lună trebuie să rămân măcar cu 10.000 de euro profit", spune Sever.

Produsele făcute de Kati sunt atestate de Ministerul Agriculturii ca produse tradiţionale, iar familia Ţenţu este foarte mândră de acest lucru. În sezon, toate cele 30 de pensiuni din localitate sunt pline. Turiştii vin aici pentru peisaje, pentru peştera Dâmbovicioara, dar şi pentru mâncarea ecologică pe care le-o oferă localnicii. Nu toate pensiunile sunt ale oamenilor locului, sunt foarte mulţi bucureşteni care şi-au cumpărat case în zonă.

În afară de creşterea animalelor, pădurea este o altă sursă importantă de trai pentru cei din zona Rucărului.
Majoritatea localnicilor din Dâmbovicioara, ca şi cei din localităţile învecinate sunt proprietari de pădure. Aproape nimeni nu are mai puţin de cinci hectare. Însă gura satului spune că edilii sunt cei mai înstăriţi din punctul ăsta de vedere. "N-ai să vezi primar, vice sau secretar de pe aici care să nu aibă cel puţin 100 de hectare de pădure şi o pensiune turistică", spune Sandu P., un localnic.

La Pensiunea "Doi Bujori", caşcavalul afumat se vinde lângă căţeii ciobăneşti

De la Podul Dâmboviţei spre Braşov, pe culoarul Rucăr-Bran se află o pensiune frumoasă din lemn care te obligă, parcă, să opreşti. Se cheamă "Doi Bujori", pentru că familia Bujor este proprietara pensiunii. Au 300 de oi, câteva zeci de capre şi vaci.

Muncesc de dimineaţa până seara, însă au tot ce le trebuie. Nicu Vorovenci este ginerele familiei Bujor şi ne arată ciobăneştii lui de rasă. "Normal, un pui de ciobănesc se vinde şi cu 100 de euro, însă îi dăm mult mai ieftin", povesteşte Nicu. După ce ne arată, pe rând puii şi mamele lor, Nicu ne duce la strunga de capre pentru a ne arăta de unde vin banii.

Soarele a apus deja, iar vacile şi caprele sunt mulse. Chiar dacă e îmbrăcat cu tricou de firmă şi blugi, Nicu a intrat în ţarc şi a încălecat pe ţapul lui preferat, pe care îl cheamă Trofeu, datorită coarnelor imense pe care le posedă animalul. "Avem tot ce ne trebuie, câştigăm suficienţi bani cât să trăim bine. Însă pentru asta trebuie să munceşti şi să nu fii risipitor", spune Nicu.

Am plecat de la "Doi Bujori", lăsându-i în urmă pe Sever cu Toyota lui, şi pe Nicu cu Trofeul, gândindu-mă cât de fericiţi trebuie să fie acei oameni simpli de la ţară care îmbină creşterea animalelor cu agroturismul. Oricum, mă simţeam la fel de bine ca "distrugătorii de mituri" de pe Discovery pentru că am aflat că celebrul Caşcaval de Rucăr nu se face la Rucăr.

Caşcavalul, transformat în "caşcaval"

Sever Ţenţu are 300 de oi, 9 porci, 120 de păsări, 19 vaci şi o pensiune de 20 de locuri. La stână are angajaţi 12 oameni, însă de pensiunea turistică se ocupă numai familia.
Pensiunea a ridicat-o numai din banii pe care i-a obţinut din creşterea animalelor şi se bucură de un grad de ocupare de 100% timp de 3-4 luni pe an, iar în rest de 80%.

În prezent, din creşterea animalelor şi pensiunea turistică, familia Ţenţu are un profit net de peste 10.000 de euro lunar. Cu banii câştigaţi, Sever Ţenţu vrea să îşi construiască o făbricuţă de prelucrare a laptelui accesând fonduri structurale.
În afară de caşcavalul afu-
mat şi brânza în scoarţă de stejar, rucărenii mai vând sirop de brad, zmeurată şi dulceţuri, toate făcute în casă după metode tradiţionale.