Am fost plecat o săptămână, fără acces la informaţii sau la internet. După o săptămână mă întorc şi sunt uimit şi şocat de ceea ce se întâmplă: la Pungeşti e un mic război de guerilă, ministrul Barbu spune ca banii alocaţi bugetului anti-HIV sunt prea mulţi şi că ar trebui ca o parte din aceştia să fie distribuiţi pentru organizarea unui festival Shakespeare, legea lobby-ului încurajează traficul de influenţă şi poate contribui la distrugerea societăţii civile, o iniţiativă USL lărgeste atribuţiile Camerei de Comerţ şi Industrii a României ce poate favoriza antreprenorii uselişti. Şi bomboanele de pe colivă, sunt legate de modificările la Codul Penal prin care mai multe categorii de demnitari sunt scutiţi de unele prevederi privind incompatibilităţile şi traficul de interese, plus legea amnistiei şi graţierii, care face scăpaţi toţi corupţii.

Am scris ca mi-e frică de descentralizare şi de cele 41 de cnezate care vor arunca  ţara în evul mediu, însă, dacă toate lucrurile astea vor deveni acte legislative atunci noi, vasalii, vom asista cu uimire la afacerile de partid si jegmanirea ţării de către o mână de oameni. Oare aceste proiecte legislative au fost negociate din timp cu primarii şi parlamentarii, înainte de descentralizare tocmai pentru a mulţumi pe toată lumea?! Să fie acesta un plan mai elaborat, care este pus în practică treptat?

Şi toate aceste legi sau dezbateri de lege apar la puţin timp după lansarea raportului Transparency International privind indicele de percepţie al corupţiei, care clasa România pe locul 69 , ţara noastră fiind în cădere 3 locuri faţă de 2012 si depăşită de ţări ca Ruanda, Cuba sau Ghana.

Ce ar însemna dacă aceste propuneri devin legi?  Ar însemna că Adrian Nastase, condamnat pentru santaj în primă instanţă, scapă de închisoare dacă nu ia în recurs o condamnare mai mare de 7 ani; Cătălin Voicu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă pleacă acasă de la penitenciarul Jilava; Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu va sta liniştit, având şanse minime de a mai ajunge la închisoare; Decebal Traian Remeş, condamnat în dosarul „Caltaboşul” pentru luare de mită la 3 ani de închisoare, va părăsi şi el închisoarea; inclusiv Liviu Dragnea, al cărui proces este abia la început, va scăpa cel mai probabil de închisoare în cazul unei condamnări. Sunt doar câteva exemple.

În realitate, toţi politicienii condamnaţi sau aflaţi în cursul unui proces penal pentru fapte de corupţie şi conexe vor scăpa de aplicarea legii, demonstrând cu ajutorul USL că în România politicienii pot fura fără nicio teamă.

Ar însemna că Parlamentarii români şi-au votat superimunitatea: s-au scos de pe lista funcţionarilor publici şi au schimbat definiţia „conflictului de interese”. Cei 581 de parlamentari vor fi deasupra legii: cei trimişi în judecată ar putea fi achitaţi, cei din puşcărie ar putea fi eliberaţi (28 de parlamentari şi peste 100 de aleşi locali). Conform DNA parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Primarii vor putea să acorde contracte finanţate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude. Şi ce dezastru am avut cu fondurile europene în ultima perioadă, tocmai din această cauză.

Ar însemna desfiinţarea de facto a DNA şi ANI, care rămân fără obiectul muncii dacă parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru fapte de corupţie. Toate acestea duc la distrugerea tuturor pârghiilor instituţiilor statului de drept şi conferă puterii actuale un control absolut financiar şi legislativ care le va permite succesul în alegerile din 2014 si 2016. Aceste legi sunt făcute pentru „cum să furăm mai mult fără să păţim nimic!”.

Oameni buni, ăştia vor să legalizeze furtul şi voi protestaţi pentru gaze de şist şi Roşia Montană?! TREZIŢI-VĂ!!!