Ţara cu librăriile încă deschise

Azi... Tocmai am pierdut, fiecare, câte 50 de euro din Pilonul II. Noi nu am făcut nimic, ei s-au jucat cu banii noştri munciţi zilnic, uneori chiar şi cu 10 ore de muncă, şi ne-au pierdut banii. Ai noştri, făcuţi de noi în mod cinstit. Nu i-am furat, nu am trişat, nu am jucat la noroc. Dar tocmai am pierdut câte 50 de euro fiecare, într-o singură zi.

Să vă spun ce înseamnă peste 2 milioane pe lună, pentru o familie nevoiaşă? Înmulţiţi cu 7 milioane...

Va veni, zilele acestea, factura la căldură. Preţurile tocmai au explodat. Într-o singură zi. Iar companiile au anunţat creşterea preţului la energie. Ne întoarcem în perioada în care, din cauza sărăciei, vom sta şi vom dormi în frig în propriile apartamente. Pentru că nu vom avea bani să plătim căldura.

Preţul mai mare la energie înseamnă preţ mai mare la tot: mâncare, haine, cărţi, tot ceea ce consumăm zi de zi. Scumpiri noi, după cele cauzate de inflaţia din ultimul an. Preţuri mai mari ca să trăim. Preţuri mai mari, în sărăcie.

Creditele vor fi mai scumpe. Ne mai cumpărăm o casă? Mai visăm la asta? Poate că şi visul va ajunge să ne coste.

Asta pierdem noi. Ce câştigă ei?

Bani în plus de drenat spre micii şi marii clienţi de partid. Membri sau simpatizanţi care ţin vie această hidră cu multe capete. 

Bani în plus de ţinut în captivitate oameni aflaţi sub influenţa halucinogenă a banului. 

Bani în plus ca să îşi cumpere timp pentru a putea minţi, fura şi scăpa de puşcărie, iar apoi să ne râdă în nas sfidător. Ei sunt noua rasă superioară, aceea care scapă de legi, de judecată, de morală. Ei sunt noii dumnezei ai lumii noastre recente.

Ei ne râd în nas. Pentru că muncim să ne plătim ratele. Pentru că muncim să plătim taxele şi şcolile copiilor. Pentru că muncim să trăim. Pentru că nu fentăm legea, ca ei. Pentru că stăm la cozi. Pentru că ştim să spunem „mulţumesc“ şi să oferim din puţinul nostru celor nevoiaşi. Pentru că ne pasă şi uneori plângem din neputinţă. Pentru că noi vrem şcoli, spitale şi instituţii aici, în ţara noastră, nu în paradisuri fiscale. 

Noi suntem azi în lumea lor paralelă. Ei sunt statul. Ei sunt. Noi încă ne mai amintim de decembrie ‘89. Pentru ei, bărbăţia nu mai înseamnă Revoluţie, ci statul pe care îl ţes migălos şi temeinic, zi de zi. 

În tot acest timp, existenţa noastră e scrisă în cărţile din librăriile pe care ei le-ar închide de mâine.