Şpagă-record pe cap de locuitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul unei comune cu doar 3.450 de suflete a încasat 348.000 de euro de la firmele care „vânau“ lucrări în Fărcăşeşti. Constantin Pârvulescu, cercetat penal după ce a instituit o „taxă“ de 20% pe fiecare lucrare atribuită, a dus corupţia la un nivel neverosimil: 100 de euro mită pe cap de locuitor.

VIDEO Primar reţinut pentru mită de 350.000 de euro. Din 34 de contracte de 5,3 milioane lei, 20 la sută era şpagă

Constantin Pârvulescu (57 de ani), primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, arestat joi seară, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri, a stabilit un record în materie de şpagă. Edilul localităţii ce numără numai 3.450 de suflete este acuzat că a încasat de la actualii denunţători nu mai puţin de 348.000 de euro. „Foloasele pretinse şi primite de inculpatul Pârvulescu Constantin totalizează 1.500.000 de lei şi au fost primite în bani, bunuri şi servicii, în mod direct şi indirect", au precizat reprezentanţii DNA.

În cei doi ani de mandat, Pârvulescu, membru PSD, ajunsese chiar să normeze mita, transformând-o în taxă. Potrivit anchetatorilor, el a cerut de la administratorii firmelor 20% din valoarea fiecăruia dintre zecile de contracte atribuite preferenţial în perioada 2000 - 2008, a căror valoare totală se ridică la 1,54 milioane de euro. Acelaşi procent l-a aplicat şi asupra sumelor pe care Primăria le mai avea de plătit, în contul unor lucrări executate anterior.

El Greco, abonată în trei mandate

Cei doi denunţători din acest caz sunt soţii Daniela şi Andrei Barna, asociaţi şi administratori ai firmelor Toliandres SRL, respectiv El Greco SRL, ambele din Gorj. De la ei, Constantin Pârvulescu ar fi primit bani, două apartamente renovate - unul în Târgu-Jiu, celălalt în Bucureşti - şi un autoturism Dacia Papuc. Tot ei i-ar fi construit şi utilat brutăria din Fărcăşeşti.

Află cum a ajuns bossul Vămii Timişoara să fie acuzat că cerea şpagă de 60 de euro/tonă de marfă ilegală

În schimbul acestor servicii, în perioada 2003 - 2008, firmei El Greco i-au fost atribuite 34 de contracte de lucrări publice, în valoare de 5,3 milioane de lei, reprezentând 85 la sută din totalul contractelor încheiate de Primărie. Societatea patronată de Andrei Barna s-a ocupat, în acest timp, de modernizarea unor drumuri din comună, realizarea reţelei de alimentare cu apă şi renovarea şcolii din localitate. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, administratorul firmei n-a depus raportări financiare timp de trei ani consecutivi, din 2004 până în 2006.

El Greco a falimentat în octombrie 2010, iar Andrei Barna a fost trimis în judecată, la 31 ianuarie 2011, pentru evaziune fiscală. De altfel, administratorul gorjean mai are o condamnare cu suspendare, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pronunţată în 2005. În acelaşi dosar a fost condamnat la doi ani de închisoare, tot cu suspendare, şi Antonică Belgiu, fost primar al comunei Fărcăşeşti, acuzat de  înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals. Procurorii au stabilit, la vremea aceea, un prejudiciu de peste 43.000 de lei, reprezentând plăţi efectuate de Primăria Fărcăşeşti pentru o serie de lucrări care, în realitate, nu fuseseră realizate. Printre societăţile care se bucuraseră de acest cadou se număra şi El Greco SRL.

Stimat pentru pomeni

image

Casa familiei Pârvulescu (Constantin Pârvulescu se află în arest pentru cel puţin 29 de zile) este cea mai mare din sat Foto: Alin Ion

Pentru localnici, Constantin Pârvulescu rămâne însă un primar bun, sufletist. „Toată lumea îl plânge, pentru că e primar bun. La înmormântări, el făcea totul şi ne dădea colaci gratis. Am auzit ceva de şpagă, dar poate de la lucrări, pentru că de la oameni sigur n-a luat. Nu ştim din ce a făcut banii, dar casa şi-a ridicat-o înainte de a fi primar, când lucra la mină. Noi nu mai avem linişte până nu-l vedem iar prin comună", a declarat Elena Podaru (65 de ani), din Peşteana de Jos.

Cât ar fi mita la oraş

Primarul Pârvulescu, care păstoreşte o comună cu 3.450 de locuitori, este acuzat că a luat mită 348.000 de euro în două mandate. Dacă practicile şi proporţiile s-ar păstra, ar însemna că edilii din oraşele cu peste 300.000 de locuitori ar primi sume colosale drept recompensă pentru contracte atribuite firmelor „prietene". Luând în calcul media de 100 de euro pe cap de locuitor, la Iaşi, mita ar ajunge la peste 32 de milioane de euro, în Cluj-Napoca - la 31 de milioane de euro, în Craiova - la peste 30 de milioane de euro, în timp ce în cazul Bucureştiului ar urca la nivelul şocant de 200 de milioane de euro.

Vilă proprie, brutărie în numele fratelui

Constantin Pârvulescu locuieşte în satul Peşteana de Jos, situat la marginea comunei Fărcăşeşti. Pe o uliţă se află brutăria fratelui său, care a fost construită şi utilată, susţin procurorii DNA, de către oamenii de afaceri care i-au dat mită primarului.

Unitatea de panificaţie este gestionată de firma PÎRVCONSGIL SRL, la care edilul a fost asociat şi administrator până în anul 2003, când s-a retras şi i-a cedat societatea lui Dumitru Pârvulescu. Cel puţin în acte, pentru că toţi sătenii ştiu că brutăria îi aparţine, de fapt, primarului, pe când fratele acestuia deţine magazinul aflat în apropiere. De altfel, anchetatorii au remarcat şi ei că primarul a încercat să facă pierdută urma şpăgii, trecându-şi unele proprietăţi pe numele rudelor. „În scopul ascunderii şi disimulării provenienţei bunurilor pretinse şi primite de la denunţători, inculpatul Pârvulescu Constantin s-a preocupat ca o parte din acestea să figureze în proprietatea unor persoane interpuse, membri ai familiei sale", se arată în comunicatul DNA.

Brutăria primarului asigură, în mod normal, pâinea pentru toată comuna, dar şi pentru localităţile învecinate. Ieri, muncitorii au tras însă zăvoarele atunci când la făbricuţă au ajuns jurnaliştii. Ferecate au rămas şi porţile vilei lui Constantin Pârvulescu, uşor de găsit în Peşteana de Jos, dat fiind că este cea mai impunătoare construcţie din sat. În cea mai proaspătă declaraţie de avere a primarului din Fărcăşeşti, depusă în aprilie 2010, mai figurează o casă, dobândită tot în anul 1996, dar şi 5.600 de metri pătraţi de teren extravilan.

"Nu mă uimeşte arestarea lui, că n-a făcut nimic în comună. În schimb, averile lui îşi spun cuvântul: are brutărie, are magazine. "
Alexandru Coroboianu muncitor la Minprest

"Arestarea lui ne şochează. Sperăm că se va întoarce, pentru că altfel va fi haos total. E singurul care ştie problemele legate de pământ."
Aurora Vladu  consilier Impozite şi Taxe

"Vestea despre arestare am primit-o de la presă. E o situaţie nefericită pentru cetăţenii comunei, mai ales că personalul primăriei e insuficient."
Dănuţ Bălu viceprimar Fărcăşeşti

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite