Ceea ce, departe de a mă consola, îmi sporeşte nedumerirea. Ca să nu zic anxietatea. A trecut mai bine de o dată şi jumătate intervalul de timp prevăzut de Silviu Brucan până la care România ar fi trebuit să scape de sechelele comunismului. Silviu Brucan era un fost comunist. De unde se vede că nici foştii comunişti nu puteau fi totdeauna siguri de ce ne rezervă viitorul. Până şi Karl Marx s-a înşelat în această privinţă.

Numeroase sunt împrejurările care mi-au pus inteligenţa la încercare. Nici una într-o mai mare măsură decât povestea Şerifului din Far West sau, pe româneşte, a comisarului poliţiei din Lupeni, Daniel Mocanu. O ziaristă curajoasă de la „Vocea străzii“ din Petroşani este cea care l-a descris ca pe un personaj de western. Poveşti cu poliţişti abuzivi am mai auzit. Dar niciuna ca asta. N-aţi aflat-o? Să v-o spun pe scurt.

Subordonaţii se tem şi tac

De peste un deceniu, comisarul cu pricina conduce poliţia din cunoscutul centru minier. Netulburat de nimeni, până deunăzi, când i-a căzut pe cap o echipă de control de la IGP. Când scriu aceste rânduri, nu ştiu care vor fi constatările anchetei. Fapt e că Daniel Mocanu n-a fost suspendat pe durata cercetărilor şi continuă a-şi face nestingherit mendrele. Mai exact, îşi instruieşte subordonaţii în legătură cu declaraţiile pe care aceştia urmează să le dea în faţa comisiei. Din instructaj, nu lipsesc ameninţările. Cum ştiu prea bine ce soartă au avut unii dintre ei care n-au mers pe mâna comisarului, subordonaţii se tem şi tac. Puţinii care au vorbit la presă sau la televiziune au făcut-o sub acoperirea anonimatului. Am văzut pe un post de televiziune imagini incredibile: oameni filmaţi de la spate, ca să nu fie reunoscuţi, cu vocea distorsionată intenţionat, din acelaşi motiv. Remarcaţi, vă rog, că nu mă refer la ce declară ei, neavând cum să le verific spusele. Mă refer la felul în care îşi ascund chipul şi îşi modifică vocea de frică. Mă bântuie gândul că acesta nici măcar nu e singurul caz din marea noastră patrie. E probabil unul dintre puţinele care ies la iveală. Graţie presei.

Complicitate între instituţii

Am mai întâlnit cazuri cu poliţai abuzivi sau corupţi. La Lupeni e vorba de o situaţie care pare scoasă din filme: comunităţi stăpânite de voinţa discreţionară a unor autorităţi ale statului, în împrejurarea de faţă, de principalul organ însărcinat cu ordinea publică. Nu numai că nu-i prinde pe hoţi, dar se pare că e mână în mână cu ei. Şi nu vorbim despre găinari de rând, ci despre membri ai unor clanuri mafiote locale. Care, în condiţiile globalizării crimei, nu pot să nu fie şi internaţionale.

Dacă atmosfera de teroare sub care trăiesc localnicii de la Lupeni şi grozăviile comisarului şi ale acoliţilor săi seamănă foarte bine cu filmele americane, nu e sigur că va exista happy-endul din acestea.

Comisarul încasează prin subordonaţi de teapa lui, în locul amenzilor pentru abateri de la regulile de circulaţie, sume de bani în euro pe care îi bagă în buzunar. Un fel de taxă de protecţie. Şi asta nu e nimic. Când cineva protestează e ridicat de poliţişti în uniformă, dus la secţie şi bătut zdravăn. Comisarul are afaceri profitabile în oraş, cârciumi, de pildă, controlate tot prin interpuşi. Între poliţie şi clanurile mafiote este o înduioşătoare înţelegere mutuală. Bătaie a mâncat şi un tânăr jandarm, găsit vinovat că circula cu motocicleta prin oraş. Doar că acesta n-a dat bir cu fugiţii, ca o tânără poliţistă hărţuită sexual de comisar, care a preferat să-şi piardă urma prin Moldova. L-a dat în judecată. Comisarul şi-a pus gealaţii să strângă semnături de la localnici, care se plângeau, chipurile, de zgomotul motocicletei. Jandarmul a pierdut procesul la Petroşani, dar l-a câştigat la instanţa superioară de la Hunedoara. Ei şi! Comisarul a rămas în funcţie ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu era să-i fie şifonată autoritatea numai pentru atâta lucru! În acest punct, cazul ridică şi o altă problemă: a complicităţii justiţiei locale cu poliţia. Ca să nu mai spun că procesul n-a rămas secret, ceea ce face ciudată întârzierea, cu doi ani, dacă nu greşesc, a controlului astăzi în curs. Întrebat dacă speră să se găsească soluţia corectă, în urma anchetei, unul dintre poliţiştii care au fost convocaţi la comisie a declarat presei că e sceptic. De ce? Nu numai pentru că Daniel Mocanu se laudă că are spate la IGP, dar pentru că e sigur că are, dovadă tocmai faptul că de atâţia ani se cunosc abuzurile comisarului şi nu s-a făcut nimc.

Bună comparaţia ziaristei cu Şeriful din Far West! Doar până la un punct însă. Dacă atmosfera de teroare sub care trăiesc localnicii de la Lupeni şi grozăviile comisarului şi ale acoliţilor săi seamănă foarte bine cu filmele americane, nu e sigur că va exista happy-endul din acestea. Culmea originalităţii româneşti ar fi să avem parte de situaţii de western, dar fără sfârşit fericit.