Şeful CNCD: Legea Paşaportului COVID, obligatoriu pentru angajaţi, nu discriminează. Unde greşesc medicii Rafila şi Cercel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Impunerea certificatului verde este perfect legală, susţine  preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos
Impunerea certificatului verde este perfect legală, susţine  preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos

Proiectul privind obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului verde digital COVID-19 intră, în această săptămână, în discuţii la Camera Deputaţilor, iar neadoptarea acestuia ar aduce o adâncire a crizei sanitare din România. Medicii cer legea cu disperare, iar preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, subliniază că legea nu discriminează, ba din contră, este perfect constituţională.

Respins iniţial de Senat, proiectul privind obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului verde digital COVID-19 intră, în această săptămână, în discuţii la Camera Deputaţilor, care este şi decizională în acest caz. Experţii atrag atenţia că fără adoptarea lui, România va continua să se adâncească în criza epidemiologică. În paralel, medicii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel, care sunt şi parlamentari, acuză legea de discriminare, motiv pentru care au spus că trebuie modificată. Cei doi sunt însă contrazişi categoric de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos. 

„Certificatul verde nu este discriminatoriu pentru medici în comparaţie cu alte categorii profesionale pentru simplul motiv că şi riscurile la care se expun şi expun pe alţii sunt infinit mai mari în context pandemic. Nu putem pune egal între un medic sau o asistentă şi un şofer de autobuz sau un vânzător la mall. Nicio instituţie nu poate contesta, nici măcar Parlamentul, rezultatele cercetărilor ştiinţifice (...) Dacă sunt în situaţii diferite, am obligaţia să aplic măsuri diferite şi atunci nu sunt în situaţie de discriminare. Acest certificat verde cu obligativitatea vaccinării în cazul personalului medical a fost introdus în mai toată Europa, în ţări ca Franţa, Italia sau Ungaria, de exemplu. În unele locuri a fost contestată legalitatea acestuia, dar aceste plângeri au fost respinse”, a explicat, pentru „Adevărul”, Csaba Asztalos. 

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a arătat şi de ce nu este legal ca autorităţile române să certifice calitatea de imunizat cu un certificat verde pe baza testelor de anticorpi. „Este un document adoptat la nivel european care nu conţine o astfel de certificare. De altfel, nicăieri în lume nu există aşa ceva. Autorităţile sanitare europene au prevăzut că la baza emiterii certificatului stau numai vaccinarea, trecerea prin boală pentru 180 de zile, şi nu mai mult, sau testarea. Punct, nimic mai mult. Deci nu avem nicio discriminare”, a mai precizat preşedintele CNCD.

Se pot limita libertăţi pentru a proteja sănătatea publică 

Csaba Asztalos spune că, oricum, în general, certificatul verde nu e discriminatoriu, dacă este emis prin lege. „Drepturile şi libertăţile se pot limita pentru protejarea sănătăţii publice. Concret, articolul 53, alineatul 1 din Constituţie spune că statul poate limita drepturi fundamentale şi libertăţi cu scopul de a proteja sănătatea publică. Statul, când adoptă astfel de măsuri, îşi îndeplineşte o obligaţie pozitivă constituţională, ia măsuri prin care protejează viaţa oamenilor. Iar dacă le ia cu acest scop şi respectând anumite reguli de proporţionalitate, aceste măsuri nu sunt discriminatorii, nu sunt neconstituţionale. 

„Drepturile şi libertăţile se pot limita pentru protejarea sănătăţii publice.” Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

OMS, INSP-ul nostru, instituţiile de la nivelul UE spun că sunt patru vaccinuri care sunt autorizate şi, ştiinţific, am o diferenţă între cei care se vaccinează şi cei care nu se vaccinează, respectiv au trecut prin boală, în sensul în care cel care a trecut prin boală şi are o anumită perioadă şi cel care s-a vaccinat transmit sau iau boala într-un procent substanţial mai mic decât cel nevaccinat, iar efectele unei posibile infectări sunt total diferite. Deci, dacă sunt în situaţii diferite, am obligaţia să aplic măsuri diferite şi atunci nu sunt în situaţie de discriminare”, a subliniat preşedintele CNCD. 

Gheorghiţă, despre cum ajută certificatul verde 

În acelaşi timp, medicul Valeriu Gheoghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, spune că este puţin probabil ca România să ajungă la o rată de vaccinare de 70% până la sfârşitul anului, în cazul în care legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului. Deja, după câteva zile de recorduri, numărul celor care se vaccinează cu prima doză a început să scadă. „E o scădere importantă faţă de 111.000, cât am avut în zilele anterioare. Eu am transmis că printr-un efort la nivelul întregii societăţi putem depăşi rata de vaccinare de 70% până la finalul acestui an. Matematic, ar presupune să avem cel puţin 80.000 de persoane noi care se vaccinează în fiecare zi”, a spus Gheorghiţă.

În următoarele două luni ar trebui să mai vaccinăm 4,8 milioane de persoane cu cel puţin o doză şi în acest fel să ajungem la aproximativ 12 milioane de persoane vaccinate, a adăugat acesta. „Sigur, cu cel puţin o doză, dar e important pentru că o persoană care a primit o doză îşi va completa schema de vaccinare şi impactul valului 5 ar fi mult redus la nivel populaţional”, a explicat oficialul.

Medicul spune însă că fără introducerea certificatului verde pentru anumite categorii profesionale e „puţin probabil” ca pragul de 70% să fie atins. „Populaţia noastră nu e o populaţie care în mod normal se vaccinează. Nu e în comportamentul nostru această atitudine preventivă, şi anume să ne vaccinăm. În ţările vestice, în ţările nordice, populaţia se vaccinează în condiţii normale, e un lucru firesc să te vaccinezi. Când au introdus şi certificatul verde, de la acea fază de platou în care majoritatea ţărilor au început să stagneze, unii la 50%, 60%, 70%, procentul a ajuns la peste 80%, chiar 90% în anumite ţări. Este evident că această măsură a implementării certificatului digital va da predictibilitate menţinerii deschise unui set întreg de activităţi, cu riscuri minime din punct de vedere epidemiologic, dar cu condiţia să se verifice aceste certificate digitale şi să fie într-adevăr ale persoanei care le prezintă. Aici, pachetul legislativ trebuie să fie foarte bine făcut, încât să poată să se identifice că persoana care-l prezintă e într-adevăr posesoarea acestui certificat digital. Controalele sunt importante”, a explicat el.

Rafila: Este fundamental greşit. Trebuie rescris 

În replică, deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că nu se opune certificatului verde COVID-19, fiindcă a fost aprobat de Parlamentul European, însă crede că proiectul este discriminatoriu pentru cadrele medicale şi că acesta trebuie rescris. „El creează mai multe probleme decât generează soluţii pentru că face câteva lucruri care sunt inacceptabile. Creează discriminări între diferite categorii sociale, impune plata testelor de către personalul medical. Nu cred că sistemul medical, care are încă 20% din personal nevaccinat, adică vreo 40.000 de persoane, îşi permite să se dispenseze în acest moment de 40.000 de lucrători. Mi se pare absolut intolerabil şi lucrul acesta nu putem să îl acceptăm.(...) Una este să folosim acest certificat verde în zona sănătăţii publice, în ceea ce priveşte reducerea transmiterii şi aşa mai departe, şi altceva e să venim cu un proiect coercitiv într-un moment de tensiune maximă, care devine impracticabil. (...) Eu aş scrie din nou proiectul de lege pentru că decât să introducem din nou amendamente la un proiect de lege prost scris, mai bine îl scrii din nou. Haideţi să îl scriem aşa cum trebuie decât să intrăm într-o procedură de corectare a unui document care fundamental este greşit scris”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Reamintim că, la rândul lui, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD), a declarat, în plenul Senatului, că proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, atât la stat, cât şi la privat, este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific, pentru că aceia care au trecut prin boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest certificat, ceea ce constituie o discriminare. „Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARS-CoV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde. Noi suntem cei care generăm discriminare prin vaccinare” , a mai spus senatorul PSD.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite