Îngrijorarea „Excelenţei sale“ Sfertodoctul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un comentariu de cititor din subsolul articolului „Incredibil şi inacceptabil“, publicat de academicianul celebru Eugen Mihăescu în Cotidianul, un fel de Nae Girimea, şi frizer şi sufirug şi spiţer, pe care l-aş numi „Excelenţa sa“ Sfertodoctul, îşi exprimă, semnând V.V., o înfocată îngrijorare pentru obrazul Academiei.

Îngrijorare inspirată de votarea mea majoritară de trei ori în secţia de profil a înaltului for pentru un fotoliu academic şi la recomandarea scrisă a preşedintelui Secţiei, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele instiuţiei.

Îngrijorarea îi oferă cu acest prilej şi o mizerabilă apreciere a întregii mele biografii literare şi artistice.

Nu doresc să dialoghez cu „Excelenţa sa“ Sfertodoctul şi, astfel, îi recomand să citească textul următor, apărut sub semnătura preşedintelui Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, pe coperta a IV-a a cărţii mele biografice „Jurnalul unui personaj controversat provocat de Vartan Arachelian“, fragment care face parte dintr-un întreg eseu din volumul „Dinu Săraru 85“:

„Îmi amintesc, abia ieşit din adolescenţă, frânturi de discuţii purtate de dascălii mei clujeni despre Teatrul Mic şi despre Teatrul foarte mic din Bucureşti, legate de curajul colectivului de acolo de a reflecta şi altceva decât ~realismul socialist~, de a ţine pasul (cât se putea atunci) cu mişcarea de idei din teatrul contemporan, de a readuce în atenţie capodopere. Este destul să ne uităm la titlul pieselor puse în scenă ca să ne convingem că admiraţia intelectualilor clujeni îşi avea rostul ei: Efectul razelor gamma asupra anemonelor, Să-mbrăcăm pe cei goi, Pluralul englezesc, Nu sunt Turnul Eiffel, Maestrul şi Margareta, Diavolul şi Bunul Dumnezeu, Richard al III-lea, Ivona Principesa Burgundiei, Dama cu camelii, O scrisoare pierdută şi altele. Nici numele actorilor care au jucat atunci nu sunt unele comune: Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Manolache, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Gheorghe Visu şi mulţi alţii. Toate acestea au purtat un nume: Dinu Săraru.“ (...)

„Marele scriitor Dinu Săraru – director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier, director de reviste - este deasupra orgoliilor mărunte omeneşti, deasupra răzbunărilor „colegiale“ şi recunoaşterilor formale.

Dinu Săraru se prezintă pe scena istoriei ca un protagonist. În multe situaţii a fost chiar Protagonistul, temperând corul, plasându-i unde se cuvenea pe ceilalţi actori, atent la direcţia impecabilă, dar mai ales la mesaj, pentru că stăpânul său a fost – mai mult chiar decât muzele inspiratoare – publicul. Numai că publicul lui Dinu Săraru a fost şi este poporul român, iar „clipa“ sa se confundă cu veşnicia.“

Tot nedorind să dialoghez cu „Excelenţa sa“ Sfertodoctul V.V. îi recomand neapărat şi lectura capitolului “ Dinu Săraru. Romancierul-directorul de teatre-ziaristul-creatorul de reviste-realizatorul de radio şi Tv şi Omul văzut de academicianul Răzvan Theodorescu“, aflat şi el în cuprinsul Jurnalului pomenit mai înainte.

Fireşte că eu mă revendic de la aceste aprecieri, aşa încât îl înştiinţez pe Sfertodoct că nici pe mine nu mă onorează Academia pentru obrazul căreia se îngrijorează excelenţa sa atât de înfocat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite