Un autor de aforisme drag mie, dl. Valeriu Butulescu, ne oferă un răspuns cu tâlc: „unii merg la biserică în speranţa că Dumnezeu verifică prezenţa.” Poate că aceeaşi explicaţie se află şi în spatele în spatele răspunsurilor oferite de români, pe acest subiect, operatorilor de sondaj. Oare oamenii nu au încredere în Parlament pentru aici prezenţa nu este tocmai cel mai sfânt concept? Se prea poate.

Lăsând gluma la o parte, aceasta comparaţie între Biserică şi instituţiile democraţiei are în spate o eroare de abordare. Putem sublinia, de dimineaţă până seara, diferenţele şi asemănările dintre Biserică şi Parlament. Putem spune că Biserica este ierarhică, uşor de înţeles şi îl are pe Dumnezeu pe post de agent electoral, în timp ce Parlamentul este templul conflictului democratic, dominat de imaginea, uneori nemeritată, alteori justificată, a agentului electoral care, atunci când nu vorbeşte, doarme, iar când nu doarme, lipseşte, ocupat fiind cu alte activităţi decât reprezentarea onorabilă a contribuabilului. 

Indiferent, însă, de explicaţii, vom ajunge la aceeaşi concluzie: comparaţia între instituţii net diferite din punctul de vedere al misiunii nu e tocmai corectă. Şi nu neapărat din cauze semantice, ci în baza unor diferenţe structurale.

Teoria spune şi are dreptate, că o regulă de bază a analizei comparative este segmentarea. Dacă vrem să fim corecţi din punct de vedere ştiinţific, nu comparăm mere cu pere, adică Biserica şi Parlamentul. Tocmai de aceea, sondajul INSCOP a propus pentru această lună o modalitate diferită de măsurare şi comparare a încrederii în instituţii. A separat instituţiile în mai multe tipologii.

S-au prezentat respondenţilor liste mai omogene de instituţii, pe patru categorii: instituţii politice, instituţii executive, instituţii sociale şi/sau private, precum şi o categorie mai puţin măsurată în România, instituţiile internaţionale. În acest fel, evităm parţial comparaţiile nenaturale între instituţii politice şi instituţii sociale, între instituţii executive şi instituţii internaţionale, între instituţii executive şi instituţii sociale etc.

Altfel spus, vom compara încrederea în Parlament (31,1%) cu încrederea în alte instituţii politice precum Guvern (40,1%), instituţia prezidenţială (27,6%), Primărie (43,1%) sau Curtea Constituţională (31,9%). Pe o asemenea grilă putem constata că într-o ţară în care doar 40% din populaţie se prezintă la alegerile parlamentare, un indice de încredere de 31,1% pentru Parlament nu este tocmai rău. Cu atât mai mult cu cât ne aducem aminte de vremuri de glorie în care Parlamentul nu sărea de 15% încredere multă şi foarte multă.  

La fel, vom compara încrederea în Biserică (69,1%) cu încrederea în alte instituţii sociale şi/sau private precum Universităţi (49%), Presă (41,9%), organizaţii ale societăţii civile (38,4%), sau Sindicate (29,1%). Chiar şi în acest caz particular, Biserica îşi păstrează avantajul vectorului divin de credibilitate, dar, cel puţin, comparăm instituţii mai apropiate din punctul de vedere al rolului social pe care îl îndeplinesc. Iar atunci, diferenţa dintre încrederea în templul divinităţii - Biserica (două treimi dintre români) şi templul laicităţii - Universităţile (jumătate dintre români), nu va mai revela un contrast atât de mare.

P.S. O ştire de ultimă oră ne aduce în atenţie un sondaj comandat de Banca Mondială confom căruia doar 1 din 8 români au încredere în bănci. În barometrul INSCOP-Adevărul, băncile au cel mai mic indice de încredere, de sub 20%, ceea ce sugerează o tendinţă similară, chiar dacă perioadele de culegere a datelor sunt diferite. Încrederea mică în bănci este un indicator foarte prost pentru orice proces de relansare economică şi reclamă o reformă profundă a sistemului financiar global pentru recâştigarea credibilităţii.