Închiderea magazinelor duminica, o idee care dă de lucru parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa legislativă a deputatului liberal Tinel Gheorghe, care doreşte închiderea marilor magazine duminica, este „stupidă”, crede premierul Victor Ponta. De altfel, şi reprezentanţii societăţii civile, inclusiv producătorii locali în sprijinul cărora a fost lansat proiectul, se îndoiesc de succesul unei astfel de abordări.

Ideea închiderii marilor magazine pe perioada weekendului ajunge pentru a treia oară în ultimii cinci ani, pe agenda Parlamentului. În acest an, măsura a fost propusă de liberalul Tinel Gheorghe, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Parlamentarul crede că închiderea marilor lanţuri de magazine duminica ar îmbunătăţi viaţa românilor şi ar creşte profiturile producătorilor locali. Iniţiative similare au fost respinse şi în trecut de Parlament, mai ales că nici reprezentanţii societăţii civile nu văd cu ochi buni închiderea magazinelor duminica.

„Eu cred că este bine să le lăsăm deschise, ca oamenii să cheltuie bani, iar cei care lucrează în weekend să fie plătiţi mai bine. Cred că este o măsură populistă, nu liberală. Este o măsură stupidă şi să daţi aviz negativ”, i-a sfătuit premierul Victor Ponta, miercuri, pe parlamentari.

De altfel, şi analistul politic Adi Zăbavă consideră că iniţiativa închiderii magazinelor în weekend este una atipică pentru un liberal. „Nu cred că este susţinută de partidul din care provine deputatul şi nu are şanse să treacă de Parlament. Motivarea nu poate sta în picioare în anul 2015, într-o ţară din Uniunea Europeană”, este de părere analistul.

Închiderea magazinelor duminica stârneşte revolta retailerilor

Lansată la începutul acestei luni, iniţiativa stârneşte revolta retailerilor care vorbesc despre efectele în lanţ pe care le-ar putea aduce o astfel de măsură pe care o etichetează a fi „anticoncurenţială”. 

„Această măsură îi afectează în primul rând pe clienţi, apoi pe procesatori, furnizori, transportatori. 40-45% din vânzări se realizează în weekend, deci vom vinde mai puţin, ceea ce înseamnă că vom contribui mai puţin la bugetul de stat. De asemenea, va trebui să renunţăm la un număr de angajaţi”, a explicat Delia Nica (foto), director executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Duminica liberă, panaceu pentru economie

Totuşi, iniţiatorul proiectului privind închiderea magazinelor duminica crede că măsura reprezintă o soluţie pentru multiple sectoare ale economiei, precum producţia agricolă naţională, comerţ şi mediul de afaceri, dar şi pentru „rezolvarea problemelor legate de şomaj”.

„Se va încuraja astfel producţia agricolă naţională pentru comercianţii din pieţele agroalimentare, precum şi pentru cei care deţin magazine mici, aceştia înregistrând o creştere a vânzărilor, fapt care va încuraja înfiinţarea de noi entităţi (PFA etc.), dezvoltarea magazinelor de proximitate, noi locuri de muncă şi rezolvarea problemelor de şomaj”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Producătorii agricoli salută iniţiativa legislativă care li se adresează, dar pe care o cataloghează a fi „tardivă”, pentru problemele cronice cu care se confruntă în relaţia cu marile magazine.

„N-ar fi rău pentru producători. Cei care cumpără s-ar îndrepta în aceste zile spre pieţele agroalimentare, doar că măsura este cam tardivă. În primul rând nu trebuiau lăsate marile magazinele în centrele oraşelor. Problema micilor producători este că n-au acces în supermarketuri”, a explicat Ion Oprea (foto dreapta), preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni.

image

Închiderea magazinelor duminica va îmbunătăţi viaţa românilor

Deputatul Tinel Gheorghe mai consideră că o astfel de măsură ar putea îmbunătăţi inclusiv viaţa românilor, care vor fi siliţi să-şi facă toate cumpărăturile în timpul săptămânii, după serviciu, astfel încât în a şaptea zi a săptămânii să se poată odihni.

„Limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare şi în prima parte a weekendului, respectiv vineri după-amiază şi sâmbăta, urmând ca pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mişcare în aer liber, cultură etc.“, se mai arată în iniţiativa legislativă. 

Pe de altă parte, sociologul Mircea Kivu consideră că oamenii ar trebui lăsaţi să aleagă singuri cum îşi petrec timpul liber. „Că oamenii petrec mult din timpul liber la cumpărături este adevărat, că influenţează în rău, este discutabil. O astfel de limitare ar influenţa bineînţeles modul de petrecere a timpului, dar nu ştiu dacă este în avantajul oamenilor. Ei sunt cei care ar trebui să aleagă cum să îşi petreacă timpul. Nu există o delimitare clară între timpul dedicat petrecerii timpului liber şi cel dedicat cumpărăturilor, mai ales că mallurile combină cumpărăturile cu spaţiul de distracţie”, a spus sociologul Mircea Kivu.

Închiderea magazinelor duminica, o idee care persistă

Iniţiativa legislativă care propune închiderea marilor magazine duminica sau pe tot parcursul weekendului nu este una nouă. Chiar deputatul PNL Tinel Gheorghe, iniţiatorul actualului proiect, a mai depus un proiect similar în anul 2009. Şi atunci însă, ideea a stârnit reacţii vehemente. Dacă retailerii s-au opus cu înverşunare, ameninţând că măsura va impune concedieri şi creşteri de preţuri, producătorii locali şi reprezentanţii sindicatelor au considerat-o bine-venită. În cele din urmă însă, proiectul a fost respins de parlamentari.

Chiar şi aşa, ideea l-a inspirat anul trecut pe un alt liberal, deputatul Anton Marin, care a propus Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor ca marile magazine să fie închise încă de sâmbătă de la ora 14.00 până luni dimineaţa. De asemenea, şi Anton Marin a motivat prin încurajarea producătorilor locali şi a consumului intern. Măsura n-a fost susţinută nici măcar de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a considerat-o „extremă”, iar proiectul a fost din nou respins de parlamentari.

Magazine închise duminica: exemple din Europa

În expunerea de motive a proiectului se argumentează că măsura închiderii magazinelor duminica s-a aplicat şi în alte state membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care „s-a semnalat în ultima vreme o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte abuzurile exercitate de marile supermarketuri”, potrivit documentului. Astfel, programul de funcţionare al hipermagazinelor a fost limitat în Germania, Spania, Austria sau Ungaria, după cum prezintă iniţiatorul proiectului. 

„Măsura recent adoptată în Ungaria a avut efecte benefice, pieţele şi târgurile locale fiind asaltate de cumpărători, iar angajaţii marilor magazine au o zi liberă pe care o petrec cu familia”, a explicat Tinel Gheorghe (foto dreapta).

image

Retailerii au însă altă explicaţie pentru programul de lucru occidental. „La noi încă există apetenţă pentru cumpărături, în timp ce în Vest au comerţ modern de 60 de ani, s-au săturat”, a spus Delia Nica de la AMRCR.

Franţa, spre exemplu, este de asemenea o ţară în care, în mod tradiţional, nu se lucrează duminica, excepţie făcând cinci duminici pe an, potrivit legii. Totuşi, guvernul a încercat la finalul anului trecut să relaxeze această măsură, în cadrul unui pachet de măsuri pentru relansarea economică şi creşterea consumului.

Astfel, autorităţile au propus să permită magazinelor să fie deschise 12 duminici din cele 52 pe care le numără anul calendaristic. Măsura însă a fost considerată revoltătoare de publicul larg, fiind etichetată ca o „escrocherie” şi o „regresiune socială” de liderii din opoziţie.

Citeşte şi:

Pro şi contra închiderii marilor magazine în weekend

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite