Început de octombrie cu proteste. Sindicaliştii "Cartel Alfa" din toată ţara ies în stradă marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii "Cartel Alfa" protestează în toată ţara, de marţi până joi, între orele 15.00 şi 18.00, cerând modificarea Legii dialogului social, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea de locuri de muncă şi creşterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 de lei.

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" au anunţat că de marţi şi până joi vor avea loc în toată ţara mitinguri de protest.

Astfel, marţi, între orele 15.00 şi 18.00, sindicaliştii "Cartel Alfa" vor protesta la Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Suceava şi Vâlcea.

Protestele vor continua miercuri, tot între orele 15.00 şi 18.00, la Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Bihor, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa Sălaj şi Sibiu.

Joi, sindicaliştii "Cartel Alfa" vor ieşi în stradă în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Cluj, Caraş-Severin, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" cere modificarea de urgenţă la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi crearea de locuri de muncă, scrie Mediafax.

Totodată, sindicaliştii "Cartel Alfa" vor modificarea şi aplicarea Legii salarizării unice pentru bugetari şi majorarea salariul minim în 2013 la cel puţin 850 de lei, precum şi abrogarea imediată a actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă.

Cartel Alfa mai cere autorităţilor să oprească privatizările companiilor strategice şi să asigure după privatizări păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite