Asta în ciuda opoziţiei europarlamentarilor statelor catolice şi ai României.

Rezolvarea problemei drepturilor LGBT presupune abordarea a cel puţin patru domenii: politica, religia, medicina şi mentalitatea poporului. Despre această abordare nu intenţionez deocamdată să discut, intenţia mea este de a încerca un dialog cu colegul blogger Adrian Munteanu. Îmi asum acest risc, deşi primul meu articol despre homosexualitate, postat pe Blogurile Adevărul, mi-a atras, paradoxal, critici din partea ambelor tabere implicate. Activiştii LGBT s-au deranjat că am mărturisit adevărul Bisericii pe care o slujesc, anume că homosexualitatea este considerată un păcat, o boală sufletească, iar militanţii fundamentalişti mi-au reproşat cu vehemenţă faptul că i-am numit pe homosexuali, „fraţii mei”.

Purced, fără alte lămuriri introductive, la încercarea de dialog.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Prea-cuvioşii noştri preoţi ne vorbesc de îndreptarea homosexualilor, ca şi cum ar fi nişte nelegiuiţi.”

Răspunsul meu: Frate Adrian, dacă semenii noştri din LGBT îşi susţin public adevărurile lor - ”homosexualitatea este normalitate, avem dreptul la căsătorie, avem dreptul la adopţie etc.” - creştinii beneficiază de acelaşi atribut civic/civil, adică de a-şi susţine public propriile adevăruri. Există aici o anumită diferenţă. Membrii LGBT susţin adevăruri izvorâte din propriul comportament sexual, din stilul lor de viaţă. Creştinii susţin adevăruri izvorâte din Sfânta Scriptură.

Nu am intenţia să vă fac un fel de catehizare online. Citind postările dvs. pe Blogurile Adevărul - destul de puţine şi sper că vor fi tot mai multe - am ajuns la concluzia aproape definitivă că sunteţi un om care deţine o cultură generală peste media cunoscută şi o bogăţie de informaţii din felurite domenii. Sunt convins că vă este accesibilă lectura Sfintei Scripturi, cât şi a Scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Totuşi, este necesar să vă spun că Biserica lui Hristos îi consideră pe homosexuali ca fiind oameni care comit un păcat prin comportamentul lor sexual. În Biserică, omul păcătos nu este condamnat penal, dimpotrivă, este considerat ca fiind un om bolnav sufleteşte şi se încearcă vindecarea sufletului lui prin toate mijloacele pe care le deţine Biserica - Spovedania, canonul rânduit de duhovnic, rugăciunea, postul etc. În temeiul acestei dorinţe de a-l vindeca pe păcătos şi de a opri generalizarea păcatului în comunitate se realizează relaţia Bisericii cu homosexualii şi cu oricare creştin care a căzut în păcate.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Mă voi situa cu toată energia mea de partea lui David în războiul lui cu Goliat.”

Răspunsul meu: Frate Adrian, vă îndemn să nu vă faceţi iluzii că sunteţi de partea lui David. Dacă doriţi să folosiţi corect comparaţia, atunci reamintiţi-vă că David a luptat pentru Israel şi în numele lui Dumnezeu, împotriva lui Goliat, păgânul. În această luptă, cel puţin din perspectivă creştină, cauza celor din comunitatea LGBT nu este a lui Dumnezeu şi nici plăcută Lui. Dacă vă referiţi la dimensiunea taberelor, da, aici aţi nimerit-o, comunitatea LGBT din România este chiar mai mică decât umbra lui David. Bineînţeles, această micime nu-i anulează accesul la drepturile cetăţeneşti, să fiu corect înţeles.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Aştept însă cu nerăbdare momentul în care adevăraţii lideri şi formatori de opinie vor lăsa deoparte echivocul cel căldicel şi vor clama public ceea ce statutul lor îi obligă!”

Răspunsul meu: Dragă frate, mă consider ca şi dumneata, un nesemnificativ reprezentant al Bisericii - ”reprezentant” nu în sensul oficial, nu sunt eu vreo voce autorizată să remită comunicatele oficiale ale administraţiei bisericeşti, ci sunt un simplu preot de spital - blogger independent şi iubitor al tuturor semenilor mei şi al drepturilor fundamentale. Recunoscând valoarea de adevăr a afirmaţiei dvs., îmi exercit dreptul de a ”clama public” - folosesc expresia dvs. - ceea ce statutul meu de preot mă obligă. Aceasta înseamnă că permanent voi mărturisi faptul că homosexualitatea este un păcat împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi voi căuta mereu să-i chem la căinţă, la reîntoarecerea către Hristos pe semenii mei din LGBT. Urmez, deci, sfatul dvs. şi voi lăsa deoparte echivolcul cel căldicel - de fapt, nu-mi este caracteristic, se poate observa din articolele mele.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Măsura reală a unei democraţii este dată tocmai de gradul în care majoritatea acordă drepturi egale minorităţilor şi le protejează de orice abuz din partea puterii.”

Răspunsul meu: Susţin în totalitate această afirmaţie. Totuşi, există nuanţe în aplicare. Eu voi exprima aici doar două chestiuni. Prima: există situaţii în care exercitarea drepturilor unei minorităţi afectează morala publică şi starea de sănătate fizică ale unei comunităţi. Într-o astfel de situaţie trebuie aflată o cale de echilibru între recunoaşterea drepturilor respectivei comunităţi şi ocrotirea drepturilor majorităţii, deţinătoare a unui conţinut diferit de morală publică (definiţia dată familiei, creşterea copiilor etc.), şi a unei diferite viziuni asupra sănătăţii fizice (procrearea, practicile sexuale etc.). Consider că nu este nici moral, nici legal să afectezi - sub unele aspecte până la anihilare - anumite drepturi deţinute de majoritate, doar pentru a proclama superficial şi derizoriu că democraţia este reală doar dacă garantează drepturile unei minorităţi cu orice preţ - chiar şi cu preţul sacrificării democraţiei însăşi.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Eu nu am susţinut dreptul la căsătoria religioasă, în biserică, aceasta fiind o cu totul altă problemă, a cărei rezolvare ramâne în ograda cultelor.”

Răspunsul meu: Corect! Căsătoria civilă nu este preocuparea Bisericii, iar în ”ograda” noastră, Iisus Hristos, prin minunea făcută la nunta din Cana Galileii, a binecuvântat căsătoria dintre bărbat şi femeie, nu altfel. Totuşi, dvs. omiteţi sau nu cunoaşteţi - sincer, cred că posedaţi toate informaţiile importante pentru dezbaterea subiectului - implicaţiile recunoaşterii dreptului la căsătorie pentru membri LGBT. Principala implicaţie este adopţia de copii, care pentru noi, creştinii, reprezintă pervertirea a tot ceea ce este natural şi moral în creşterea firească şi educarea unui copil. De acord, nimeni nu trebuie să împiedice doi sau mai mulţi - cunosc că se practică în comunităţile LGBT occidentale - membri LGBT să trăiască împreună, să-şi cumpere şi administreze proprietăţi comune, să-şi lase prin testament moşteniri etc., adică să beneficieze de toate drepturile civile pe care le deţine o familie naturală, formată din bărbat şi femeie. Adopţia de copii reprezintă, însă, o chestiune de cu totul altă natură. Se impune unui copil minor un stil de viaţă care nu este confirmat de natură, nu constituie o practică general răspândită în comunitate şi mai ales, provoacă efecte psihice şi afective a căror gravitate ori nocivitate nu sunt suficient studiate. Altfel spus, nu există deocamdată garanţii că acest copil adoptat de o familie LGBT se va dezvolta fizic, psihic şi afectiv în parametrii stabiliţi de natură.

O ultimă remarcă: să nu-mi daţi exemplul cu copiii abuzaţi în familiile naturale, eu vorbesc aici despre regulă, nu despre excepţii. Familiile naturale care îşi abuzează copiii sunt în aceeaşi zonă a excepţiei nenaturale unde se regăsesc şi familiile LGBT care adoptă copii.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Biserica se opune din răsputeri tendinţei fireşti de a rezolva democratic marea nedreptate care se face homosexualilor, aşa cum s-a opus de altfel, cât a putut, şi integrării noastre euro-atlantice.”

Răspunsul meu: Biserica nu se opune rezolvării democratice a ceea ce numiţi dvs. ”marea nedreptate” care s-ar face homosexualilor. Biserica lui Hristos şi creştinii se opun, inclusiv în temeiul drepturilor civile pe care le au, proclamării ca normalitate socială a acelor fapte pe care poruncile lui Dumnezeu le consideră păcate.

Biserica se opune, de exemplu, avorturilor la cerere - care în credinţa noastră reprezintă fapta de ucidere a unei fiinţe umane nevinovată şi lipsită de apărare, precum şi de anulare a şansei potenţiale la viaţă a tuturor fiinţelor umane care s-ar fi putu naşte din acel prunc, dacă ar fi fost lăsat să trăiască. Să înţelegeţi mai bine: dacă bunica dvs. din partea mamei dvs., frate Adrian Munteanu, o ucidea pe mama dvs. prin avort, dvs. nu mai existaţi şi tot aşa fraţii dvs., copiii dvs. şi copiii lor etc. Foarte clar şi foarte simplu de observat implicaţiile grave ale unui singur avort care ucide nu doar o fiinţă umană, ci un neam întreg. Totuşi, în ciuda acestei foarte simple demonstraţii, implicaţiile grave ale avortului la cerere sunt ignorate, iar avortul este proclamat de mişcarea feministă ca drept fundamental al femeii. Dreptul de a ucide...

Noi, creştinii, ne opunem practicilor LGBT pentru că încalcă poruncile lui Dumnezeu şi felul nostru de a înţelege modul în care se constituie familia şi rostul familiei în această lume. Efectele negative asupra fiinţei umane pe care le are stilul de viaţă LGBT sunt studiate şi argumentate de multă vreme, o simplă cercetare pe Internet vă poate oferi suficiente exemple, de aceea eu nu insist asupra acestui aspect. Reafirm doar că Biserica se opune practicilor sexuale ale LGBT şi pentru că se doreşte ca acestea să fie recunoscute ca parte a moralei publice, cu efecte grave asupra moralei publice şi instituţiei familiei. Practicile sexuale asumate de fiecare individ în spaţiul privat, acasă ori la vreun club privat, rămân problema respectivului individ. Să fiu înţeles mai bine: dacă cuiva îi place să se plimbe în pielea goală prin curtea lui, e dreptul lui, dar în public nu i se îngăduie, căci îl opreşte de la aceasta morala publică. Evident, un comportament sexual poate afecta mult mai grav morala publică şi reprezintă o chestiune mult mai serioasă decât... nudismul.

Despre Biserică şi aderarea/integrarea la Uniunea Europeană, doar două aspecte: Vă îndemn să studiaţi statisticile cu privire la finanţările europene de pre-aderare şi veţi afla că Biserica şi ONG-urile patronate de Biserică au accesat multe dintre aceste finanţări, contribuind astfel la procesul de aderare. După 1 ianuarie 2007, Biserica noastră a fost şi este finanţată de Uniunea Europeană pentru implementarea a sute de proiecte sociale, filantropice şi culturale. Aceste date exprimă în mod real atitudinea Bisericii în relaţia cu Uniunea Europeană. Dacă vă referiţi la criticile pe care le aducem uneori Uniunii, vă îndemn să nu uitaţi că U.E. nu este perfectă şi că are probleme grave pe care încă nu le-a rezolvat.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”L-am pomenit pe Dumnezeu pentru că nimeni nu poate lua dreptul homosexualilor la credinţă. Nu-l poate lua, dar poate încerca (prin conditionare, de pilda), iar biserica noastră o face.”

Răspunsul meu: Frate Adrian, nimeni nu răpeşte celor din LGBT dreptul la credinţă. Pot crede în ce dumnezei aleg ei să creadă. Totodată, noi le recunoaştem inclusiv calitatea de membri ai Bisericii celor din LGBT care sunt botezaţi în credinţa creştină. Biserica nu îi răpeşte celui păcătos dreptul la credinţă - cum de aţi ajuns la interpetarea asta aberantă? - dimpotrivă, Biserica face apel la credinţa în Dumnezeu a celui păcătos, atât cât mai este în sufletul lui, pentru a-l îndrepta de la păcat şi pentru a-l întoarce la Dumnezeu. Unde vedeţi dvs. excluderea, răpirea dreptului la credinţă al omului căzut în păcat? Hristos a venit pentru cei păcătoşi, însă nu pentru a se complace în păcatele lor, ci pentru a-i salva din aceste păcate, prin credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Eu cred că a fi credincios şi creştin nu presupune necesarmente a fi dogmatic-religios, iar mesajul Lui nu ajunge la spiritele care îl caută exclusiv pe calea bisericii oficiale. Relaţia profundă cu Dumnezeu nu este mediată de către biserică. (...) Mesajul Domnului este - în esenţa lui, cel care mă fascinează pe mine - unul de iubire şi toleranţă.”

Răspunsul meu: Frate Adrian, pentru un om de nivelul dvs. intelectual şi de cunoaştere este cel puţin ciudat că faceţi afirmaţii prin care asemănaţi credinţa în Dumnezeu cu viziunea ”flower-power”. Sunt convins că o simplă lectură a câtorva fragmente din Noul Testament, de exemplu, vă poate convinge că nu aţi înţeles pe deplin ori nu acceptaţi modul în care Hristos a reaşezat relaţia oamenilor cu Dumnezeu. Dacă Hristos considera că nu este necesară Biserica, atunci nu o întemeia, ne lăsa pe fiecare să călătorim singuri, fără comuniunea din Biserică, spre Dumnezeu. Da, mesajul lui Dumnezeu este unul de iubire şi toleranţă. Vă repet, Biserica lui Hristos îi iubeşte pe păcătoşi, dar le urăşte păcatele. Biserica nu luptă împotriva individului, căci acesta este chip şi asemănare a lui Dumnezeu, ci împotriva păcatelor lui. Mai mult nu vă mai spun pentru că am încredere în capacitatea dvs. de creştin, de a studia şi înţelege corect Sfânta Scriptură, ajutat de duhovnicul dvs. - în cazul în care sunteţi creştin ortodox.

Ne spune fratele Adrian Munteanu: ”Ce credeţi că o să facă un părinte homofob atunci când va afla ca odrasla sa este gay?”

Răspunsul meu: Frate Adrian, eu am trei copii. Dacă Dumnezeu mă va încerca astfel şi voi afla că unul dintre copiii mei a devenit ”gay”, nu-mi voi pierde credinţa în Hristos. Nu sunt ”homofob”, căci urăsc păcatul, nu pe păcătos. Încercaţi să nu mai amestecaţi noţiunile. Da, eu voi încerca să înţeleg cauzele şi să-mi vindec copilul. Da, voi încerca tot ceea ce credinţa mea în Hristos îmi îngăduie pentru a-mi salva copilul. Nu voi milita însă pentru ca societatea să-i recunoască şi să-i proclame păcatul ca normalitate socială. Totuşi, dragostea mea pentru copilul meu va rămâne mereu aceeaşi, chiar dacă îl voi salva sau nu. Boala unui om, sufletească ori trupească, nu mă face să-l urăsc pe acel om. 

Frate Adrian, eu sunt preot de spital şi atunci când sunt chemat la patul de suferinţă al unui bolnav, privesc la acel bolnav ca la un copil. Un copil al lui Dumnezeu, un copil aflat în suferinţă pe care Dumnezeu îl iubeşte, pentru care Dumnezeu a pătimit, S-a jertfit şi a înviat, un copil pe care am poruncă să-l iubesc.

Vă mulţumesc pentru dialog. Numai bine vă doresc.