Încălzirea globală ameninţă industria gazo-petrolieră rusă

Încălzirea globală ameninţă industria gazo-petrolieră rusă

Încălzirea globală afectează nu doar clima, ci şi economia Rusiei

Rusia ar putea pierde din teritoriu şi şi-ar putea vedea profitabila industrie ameninţată din cauză că încăşzirea globală determină topirea permafrostului (strat de sol şi de roci care nu se dezgheaţă nici în timpul verii - n.r.), avertizează Greenpeace.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui raport pretzentat de organizaţia ecologistă, companiile ruse din domeniul gazo-petrolier trebuie să cheltuiască până la 55 de miliarde de ruble (1,3 miliarde de euro, n.r) pe an pentru a repara conducte, imobile şi poduri deformate de efectele încălzirii şi ale topirii teritoriilor îngheţate.

"Topirea permafrostului reprezintă cea mai mare ameninţare în Rusia pentru companiile petroliere şi de gaze", a declarat responsabilul programelor Greenpeace în Rusia, Vladimir Ciuprov.

Potrivit Greenpeace, peste 60% din teritoriul rus se găseşte în zona permafrostului care este traversată de numeroase oleoducte şi gazoducte. Din această zonă este extras aproape 93% din gazul rus şi 75% din petrol.

Topirea gheţurilor, ca efect al încălzirii globale, determină diminuarea teritoriului rus cu 30 de kilometri pătraţi pe an, spune Oleg Anisimov, unul dintre autorii raportului.

"Nu este numai o problemă economică, dar şi o problemă geopolitică", a subliniat Anisimov, cercetător la Institutul de hidrologie de la Sankt Petersburg.

Descompunerea materiilor oraganice (plante sau animale moarte) din lacurile formate de permarfrostul dezgheţat va duce şi la apariţia unei alte probleme: degajarea în atmosferă a metanului, un gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon.

"În Nord este ca o bombă cu metan dotată cu mecanism de întâziere", subliniază Serghei Kirpotin, biolog la Universitatea Tomsk din Siberia.

Raportul Greenpeace va ajunge pe biroul preşedintelui rus Dmitri Medvedev la 23 noiembrie înainte de conferinţa ONU pentru climă ce va avea loc la Copenhaga din 7 până în 18 decembrie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: