În România încă se poate!

Sarichioi

Sub acest titlu, care nu se vrea nici măcar original, vreau să punctez cîte ceva din ceea ce am văzut cu propriii ochi în recentele mele hoinăreli prin România.

O Românie care se poate salva şi prin turism. Ştiu că nici acest subiect nu este abordat prima oară, dar nu m-aş simţi împăcat, dacă n-aş povesti ceea ce am văzut, mai ales celor care n-au avut posibilitatea sau inspiraţia de a ajunge acolo unde eu am ajuns. Bune şi rele. Pe cele bune le voi pomeni pentru a putea fi luate ca exemple, iar pe cele rele, pentru a atrage atenţia acolo unde, după umila mea părere, încă se poate începe sau îndrepta cîte ceva.

Voi începe cu un exemplu din categoria „bune“:

Trei zile-n Dobrogea (28-30 oct. 2018)

De cînd am început activitatea în mass-media şi pe blog, m-am concentrat asupra muncii de prevenţie, ca o continuare firească a muncii mele de o viaţă întreagă. Am strecurat, printre articolele de blog, şi una dintre marile mele pasiuni: călătoria. În special călătoria prin România, pentru că sînt unul dintre acei români îndrăgostiţi de ţara lor. Pînă acum nu s-a gîndit nimeni să mă invite într-un infotrip pentru promovarea turismului românesc, iar invitaţia la Cupa Presei la Pescuit m-a uimit la început, eu nefiind nici pescar, nici jurnalist de turism. Abia după ce am ajuns în Delta Dunării am realizat că cei care m-au invitat au încercat să facă o trecere frumoasă de la toate activităţile şi toate domeniile de activitate către un singur domeniu şi cu un singur scop: turismul şi promovarea lui în România.

Mi-am dat seama că, fără să-mi propun, făceam acelaşi lucru de foarte mult timp: călătoream şi povesteam despre călătoriile mele prin România. Acum, invitat fiind la Cupa Presei la Pescuit în Delta Dunării, am înţeles şi cît de mult se străduiesc unii oameni din acea zonă să facă lucrurile să meargă spre bine. Concursul de pescuit a fost doar pretextul folosit de organizatori pentru a le arăta jurnaliştilor şi o altă faţă a Deltei Dunării şi a Dobrogei de Nord – sau partea continentală a judeţului Tulcea, mai puţin cunoscută, dar fascinantă.

Am redescoperit, astfel, localităţi pe care le cunoşteam din alt context: Enisala, Sarichioi şi Zebil, trei dintre satele comunei Sarichioi, denumire care în limba turcă înseamnă „satul galben“. De duminica trecută, cele trei localităţi înseamnă pentru mine Cetatea Enisala, cu o privelişte inegalabilă, dar şi cu legende fabuloase, Lacul Razim văzut de la Sarichioi, acolo unde nu cu multe sute de ani în urmă, Dunărea se vărsa în mare, şi nu în ultimul rînd, pelinul de Zebil. Şi aprorpo de Zebil, pentru că tot vorbeam de alt context, numele şi aspectul acestei localităţi le aveam în memorie pentru că în urmă cu vreo cincisprezece ani am avut un „client“ originar din această localitate. A fost prima oară cînd, căutîndu-l pe acel individ, am ajuns în acea zonă. Dar n-am prea avut timp de... turism. Acum am avut, şi astfel am reuşit să întîlnesc tradiţii autentice, pe care le-am descoperit intrînd în contact cu oamenii locului. Am descoperit o zonă care în oricare altă ţară ar fi pe primele locuri în topul localităţilor turistice şi care, după toate eforturile depuse de cei care o promovează, are şanse mari să devină o astfel de destinaţie turistică.

Apoi am redescoperit Delta Dunării, altfel decît o ştiam. Asta şi pentru că omul sfiinţeşte locul, iar oamenii care au organizat excursia de informare a jurnaliştilor, au reuşit să arate lucrurile altfel, într-o nouă lumină, cu o organizare excepţională a acţiunii de promovare a destinaţiei turistice. În sălbăticie, la Uzlina şi la Sfîntu Gheorghe, se poate face turism de patru şi de cinci stele... şi nu mă refer la dimensiunea peştelui, ci la calitatea serviciilor. Chiar m-a impresionat ce am descoperit la Sfîntu Gheorghe, acolo unde Dunărea se întîlneşte cu marea. Un resort de o asemenea calitate ca cel de la Sfîntu Gheorghe am întîlnit doar în ţările care trăiesc, în proporţie de peste 70% din turism. La Uzlina, ospitalitatea, bunul gust, organizarea şi gastronomia te duc cu gîndul la mult mai multe stele decît sînt afişate. Cel mai mare resort de aici respectă întocmai arhitectura locală, reconstituind un sat dobrogean tradiţional, cu stuf pe acoperişurile caselor vopsite în alb şi albastru, îmbinînd perfect tradiţia locală, confortul şi bunul gust în toate. Nu doar gastronomic, ci şi arhitectonic.

Localnicii, ajutaţi de cei cu viziune în materie de dezvoltare a turismului, s-au adaptat cerinţelor şi o fac în continuare. Se perfecţionează. Se reinventează. Este necesar ca şi turiştii să se ridice la nivelul la care au ajuns oamenii Deltei. Şi turiştii care ajung în Delta Dunării trebuie să înţeleagă în primul rînd că trebuie să se civilizeze şi să renunţe – cei care o fac – să mai „uite“ pungile de gunoi în apă sau pe mal, acolo unde au stat la pescuit sau unde s-au bucurat de frumuseţea naturii.

Deşi este toamnă, am văzut mai multe exemplare de pelican creţ, egrete, cormorani care-şi uscau  penele, cu aripile desfăcute larg, pe crengile copacilor de pe malurile canalelor, indiferenţi la trecerea noastră paşnică. Ghizii noştri spun că sînt permanent peste 50 de pelicani care nu părăsesc niciodată Delta, deşi vine sezonul rece. Am văzut şi lişiţe, şi lebede, dar şi foarte multe libelule care zboară încă, deşi data din calendar arată că intrăm în luna noiembrie. Toate aceste vieţuitoare au fost „împuşcate“... doar cu obiectivele aparatelor de fotografiat.

Nu credeam că pot întîlni ghizi de turism atît de bine informaţi şi patrioţi, precum Edi şi Ionuţ, mereu dornici să dea informaţii interesante. Permanent puşi pe glume, buni cunoscători ai Deltei Dunării, ei sînt şi foarte buni conducători de barcă. Ne-am împrietenit instantaneu. I-am descoperit şi pe organizatorii evenimentului, o mînă de oameni cu voinţă, cu viziune şi cele mai bune intenţii: cei de la Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării. Astfel de oameni pot face mai multă treabă decît o instituţie de stat. Doar că ei nu sînt de stat. Ei sînt de acţiune.

Am descoperit, în trei zile de excursii în Delta Dunării şi Dobrogea de Nord, acea Românie în care se poate. România pe care ne-o dorim toţi cei care ne iubim ţara şi vrem să vedem că lucrurile pot merge bine, că locurile frumoase devin destinaţii turistice vizitate de români şi de străini, deopotrivă. Delta Dunării are mari şanse de a fi una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din Europa, fără a promova turismul de masă. Trebuie să se găsescă o formă de turism controlat, pentru vizitatorii care vor să descopere secretele singurei rezervaţii a biosferei locuite de oameni timp de sute de ani. Totul ţine de felul în care se popularizează această destinaţie unică în lume. Dar şi de managementul proiectelor de promovare, care trebuie să ţină cont de toate aspectele specifice Deltei Dunării, pentru că nu pot fi ignorate elementele ce o diferenţiază de toate celelalte. Deoarece aici nu se pot aplica „reţete“ de promovare preluate de la alte tipuri de destinaţii turistice.

Concluziile celor trei zile de Cupă a Presei la Pescuit: 1. În Deltă au ce face şi ce vedea şi cei care nu pescuiesc; 2. În Dobrogea există şi altceva decît Delta şi Litoralul; 3. Vinurile de Măcin, vinul negru de Sarichioi şi Pelinul de Zebil merg foarte bine cu orice fel de peşte!

PS: Nu m-am apucat de pescuit! Şi nici nu am de gînd s-o fac vreodată.