Am avut şi încă avem morţi în spitale şi pe şosele despre care nu mai vorbeşte nimeni pentru că, sub imperiul repetiţiei, publicul a devenit imun la drama de zi cu zi a României. Am avut proteste în stradă cu sute de mii de oameni care şi-au propus să schimbe sistemul şi nu au reşit să schimbe nici guvernul. Iar acum, asităm înmărmuriţi la un alt eşec al României, sistemul care trebuia să ne protejeze a clacat iar Alexandra şi Luiza au dispărut.

„Nu mai ţine linia ocupată!“

„Nu mai ţine linia ocupată“ – acesta este mesajul pe care statul român, prin instituţiile sale, l-a transmis unui cetăţean aflat în pericol de moarte. Da, pentru că de fapt, statul face asta foarte des, chiar dacă noi suntem pierduţi în cotidian şi nu observăm. Nu orice crimă ajunge subiect de presă. Potrivit raportului de activitate al Ministerului Public pentru anul 2018, la nivel naţional au fost înregistrate (începând cu 2009) 633 de crime cu autor necunoscut. Practic, în România sunt liberi sute de oameni care au comis crime. Vorbim despre sute de oameni cu care ne putem întâlni zilnic, care se fac vinovaţi de crimă şi despre care statul nu a putut spune mai mult decât că se depun toate eforturile pentru a fi identificaţi.

Conform statisticilor, în România, trendul crimelor cu autor necunoscut este unul ascendent. Din 2009 până în 2019 numărul lor a crescut cu 61,4%. Un procent mult prea mare dacă ne gândim că din 2009 până în prezent numărul angajaţilor ministerului de Interne a crescut, au crescut salariile tuturor poliţiştilor iar numărul camerelor de filmat stradale a crescut exponenţial.

În momentul în care vorbim de 633 de crime cu autor necunoscut, dintr-o dată cazul de la Caracal nu mai pare un eveniment atât de greu de repetat. Dintr-o dată, dramele Alexandrei şi Luizei nu mai provoacă doar indignare, ci teamă autentică, teama că undeva în apropierea noastră există criminali care au scăpat basma curată.

Spaţiul ex-sovietic un factor de criminalitate la nivel european

România este aproape de media europeană în ceea ce priveşte statistica crimelelor raportate în anul 2018, dar se poate observa că în  statele Est-europene numărul crimelor raportate la suta de mii de locuitori este considerabil mai mare faţă de Vestul Europei. Ţările din spaţiul ex-sovietic sau cele care au graniţă comună cu Federaţia Rusă sunt mult mai afectate de acest fonomen. Ţările Baltice reprezintă un pol al criminalităţii la nivel european, cu cifre apropiate de Ucraina şi Republica Moldova.

În ceea ce priveşte România, îngrijorător nu este neapărat numărul crimelor comise, care se încadrează în media UE, ci faptul că există peste 600 de crime cu autor necunoscut. În anul 2018 s-au înregistrat 56 de crime cu autor necunoscut. Pentru a înţelege mai bine fenomenul, în Italia au avut loc din august 2017 până în august 2018 – 319 crime în total (atât cu autor necunoscut cât şi cunoscut), în Danemarca 52. În cazul de faţă nu vorbim despre o înclinaţie spre violenţă sau de reţele complexe de crimă organizată şi asasinate, ci pur şi simplu de incompeteţa şi indolenţa unui sistem care cere cu autoritate să nu se mai ţină linia ocupată. Este inacceptabil să ai creşteri anuale ale crimelor cu autor necunoscut şi tu ca stat să nu-ţi pui problema unei reforme generale a aparatului de poliţie şi ordine publică. Este nevoie de un caz tragic în care presa şi opinia publică sunt principali actori implicaţi, ca statul să-şi facă datoria. Însă presa şi societatea civilă nu au timpul necesar pentru a face o anchetă paralelă pentru toate cele 633 de victime ale crimelor cu autor necunoscut.

Nota - La nivelul anului 2018 în România erau nesoluţionate 633 de crime, rămase cu autor necunoscut. În anul 2018 au avut loc 56 de crime cu autor necunoscut.

Începând cu 2009 trendul crimelor cu autor necunoscut este un ascendent iar cazurile vechi rămân în majoritate covârşitoare nerezolvate.