În ce condiţii vor primi certificatul COVID persoanele care s-au tratat acasă. Anunţul lui Florin Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu / FOTO Guvernul României
Florin Cîţu / FOTO Guvernul României

Premierul Florin Cîţu a anunţat că persoanele care au trecut prin boală tratându-se acasă vor fi primi certificatul digital COVID doar dacă sunt în baza de date a direcţiei locale de sănătate publică. „Unii o să spună că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi atunci trebuie să avem exact documentat”, a motivat Cîţu această decizie.

„Dacă s-au tratat acasă, dar ele sunt în baza de date şi ştim că au avut, au trecut prin boală, vor fi incluse în aceste... Dar dacă sunt persoane care au trecut prin boală şi nu ştiu, atunci nu pot să fie în baza de date. Deci acelea care s-au tratat acasă sunt acolo. Dar pentru toată lumea soluţia cea mai simplă este vaccinarea. M-am vaccinat şi apoi nu mai există astfel de probleme”, a declarat Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Premierul a explicat că orice persoană care a sunat la DSP atunci când a avut simptome se află în baza de date. „De obicei, când te tratai acasă şi aveai simptome, sunai la DSP şi te lua în evidenţă şi aşa mai departe, deci exista acea procedură. Dacă nu ai sunat la DSP, atunci nu există o dovadă că ai trecut prin boală. Pentru că este şi reversul medaliei - unii o să spună că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi atunci trebuie să avem exact documentat", a completat Cîţu, potrivit Agerpres.

Întrebat despre unele situaţii în care persoanele care au avut simptome de COVID-19 şi au fost testaţi pozitiv, dar nu apar în baza de date a DSP, premierul a spus: „Nu am un răspuns în acest moment”.

„Când am discutat despre persoanele care au trecut prin boală mi s-a spus că vom folosi baza de date, este singurul lucru pe care îl avem, cert, clar. Persoanele pe care le avem în baza de date. Aplicaţia se va lega de aceste baze de date şi va lua informaţiile direct pentru fiecare persoană. Dacă există cazuri speciale, documentate, de persoane care au avut boala, putem să vedem cum să fie introduse. Deci, asta nu am discutat, şi dacă există astfel de situaţii ar fi bizar să nu existe în baza de date dacă au avut boala, ar trebui ca toate persoanele să fie în baza de date. Dacă există totuşi astfel de scăpări, cu siguranţă le vom remedia, vom găsi o soluţie. Dacă undeva există această documentare, o să fie foarte simplu. (...) Dacă sunt cazuri singulare, că nu cred că sunt foarte multe, vom vedea cum putem să ajustăm aplicaţia sau să fie introduşi, după aceea, manual poate, în aplicaţie", a explicat Florin Cîţu. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite