În apărarea Bulgariei de Elena Udrea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impresia generală lăsată de Bulgaria este de mai mult  bun-simţ.

Aţi văzut rânjetul satisfăcut al Elenei Udrea la aflarea veştii că unor români li s-au furat nişte maşini de lux pe litoralul bulgăresc? Cazul e puţin neobişnuit: maşinile dispărute, un BMW X5 şi un altul X6, dintre care unul aparţine primarului din Clejani, un sat amărât din judeţul Giurgiu (!), aveau în interior toate actele, inclusiv taloanele şi paşapoartele pasagerilor. Orice om cu scaun la cap nu lasă asemenea acte la bordul maşinii. Dar, până la lămurirea cazului, rămâne remarca răutăcioasă a ministrului român. Răutăcioasă, pentru că, dincolo de povestea încă nelămurită a maşinilor, sunt de spus nişte lucruri despre Bulgaria.

Bulgaria are, într-adevăr, o problemă cu crima organizată, cam la fel de mare precum România cu corupţia generalizată şi cu incompetenţa administraţiei. Diferenţa este că, în timp ce în România orice se poate aranja pe sub masă, în Bulgaria multe se reglează după metoda rusească: au fost asasinaţi preşedinţi de bănci şi de companii de prim rang.

Şi totuşi... Bulgaria oferă surprize plăcute oamenilor normali, neimplicaţi în jocuri politico-economice cu mize uriaşe. Ţara apare mai săracă decât a noastră. Maşini mai modeste - deşi au şi ei fiţoşii lor ... - mai puţine vile impozante la margini de oraşe - oare fiindcă se fură mai puţin? -  sate în care singurii locuitori par a fi măgăruşii ce pasc la margini de drumuri. Dar sărăcia nu înseamnă mizerie. Recolta lor de PET-uri şi pungi de plastic la hectarul de câmp este muuuuult mai mică decât a României. Ţara nu se află sub asaltul gunoaielor. Terenurile agricole sunt lucrate gospodăreşte. Vara, irigaţiile funcţionează din plin. Şoselele, cele care au fost reabilitate, sunt mai de calitate decât ale noastre. Oraşele şi-au păstrat bine centrele istorice, semn că Jivkov n-a crezut că lumea începe şi se termină cu el, precum Ceauşescu. Străvechiul Plovdiv, pitorescul Veliko Târnovo, istoricul Koprivtica sau incredibilele Nessebar şi Sozopol stau mărturie. Merită văzut chiar şi învecinatul Ruse, cândva un centru negustoresc cosmopolit. În toate aceste locuri întâlneşti oameni parcă mai liniştiţi şi fără acea dorinţă specifică românilor de a se arăta mai grozavi decât sunt în realitate. Cu părere de rău pentru România, dar impresia lăsată de Bulgaria, atunci când o străbaţi cu pasul, este de mai multă modestie şi mai mult bun-simţ decât la noi. Altfel, lumea e plină de hoţi de maşini.

Dacă ar fi ştiut toate acestea, probabil că doamna Udrea ar fi gândit de două ori înainte să deschidă gura.

PS: Pe mine, doamna Udrea nu m-a convins. La vară, îmi duc copilul la mare tot în Bulgaria. E adevărat, eu n-am BMW X6.

"Bulgaria oferă surprize plăcute oamenilor normali."

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite