763 de tineri în vârstă de peste 18 ani din România vor călători gratuit prin programul DiscoverEU, anul acesta

763 de tineri în vârstă de peste 18 ani din România vor călători gratuit prin programul DiscoverEU, anul acesta

FOTO: istitutoeuropedelturismo.it

763 de români în vârstă de 18 ani au fost selectaţi să primească anul acesta un permis de călătorie DiscoverEU. Ei vor avea posibilitatea de a călători maximum 30 de zile între 1 august 2019 şi 31 ianuarie 2020. Aproximativ 20 000 de tineri din toată Europa au fost selectaţi în această rundă a programului.

Aproape 95.000 de tineri s-au înscris la cea de-a treia rundă a acestei noi iniţiative a Uniunii Europene (UE) pentru tineret. Aproximativ 20.000 de europeni în vârstă de 18 ani au fost selectaţi să primească un permis de călătorie DiscoverEU. Ei vor avea posibilitatea de a călători maximum 30 de zile între 1 august 2019 şi 31 ianuarie 2020, se precizează în comunicatul de presă al Comisiei europene. 

„Luna aceasta, DiscoverEU îşi sărbătoreşte prima aniversare. Pe parcursul unui an, circa 275.000 de tineri s-au înscris pentru a lua parte la această experienţă, 50.000 dintre ei primind un permis de călătorie. Mă bucur să văd că tot mai mulţi tineri doresc să descopere bogăţia istoriei şi culturii noastre, îşi fac prieteni în alte ţări, devin mai independenţi şi mai încrezători în forţele lor, îşi împărtăşesc experienţele şi emoţiile şi, nu în ultimul rând, se descoperă pe ei înşişi”, a declarat comisarul pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics. 

„Câştigătorii celei de-a treia runde vor fi contactaţi în curând, astfel încât să îşi poată rezerva călătoriile. Ei vor avea posibilitatea de a călători, singuri sau în grupuri de maximum cinci persoane, între 1 august 2019 şi 31 ianuarie 2020 pe o perioadă de până la 30 de zile. Majoritatea vor călători cu trenul, iar alte moduri de transport sunt posibile doar în cazuri excepţionale. Pe lângă permisul de călătorie, participanţii vor primi sprijin tehnic şi informaţii cu privire la diverse aspecte, cum ar fi metodele sustenabile de călătorie şi rolul de ambasador al iniţiativei DiscoverEU. În această calitate, participanţii vor fi invitaţi să îşi împărtăşească experienţele, fie pe platformele de comunicare socială (Instagram, Facebook şi Twitter), fie printr-o prezentare susţinută în cadrul şcolii sau al comunităţii locale. De asemenea, vor putea să intre în contact unii cu alţii şi să îşi împărtăşească experienţa pe reţelele sociale”, se mai arată în comunicat.

Comisia intenţionează să lanseze următoarea rundă de înscrieri până la sfârşitul acestui an, alte 20 000 de permise de călătorie urmând să fie puse la dispoziţia tinerilor interesaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: