6 cazuri de COVID-19 la o biserică din Bucureşti. Ce sfaturi are Biserica Ortodoxă Română pentru enoriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficierea slujbelor se va face fără enoriaşi
Oficierea slujbelor se va face fără enoriaşi

Doi preoţi, doi diaconi, un cântăreţ şi o angajată ai Bisericii Sf. Dumitru din Bucureşti au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat un set de 20 de măsuri pe care preoţii sunt obligaţi să le respecte pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

„Ancheta epidemiologică s-a făcut deja şi a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la parohie, precum şi a doamnei de la lumânări”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR. El a precizat că cele 6 persoane au fost internate în spital. Întrebat dacă este posibil ca acestea să fi intrat în contact cu enoriaşi, Bănescu a spus că „e posibil să fi fost într-un contact direct sau mai puţin direct, nu am amănunte în acest sens. Cert este că, după depistarea lor, nu s-a mai pus problema niciunui fel de contact, pentru că au fost izolaţi”.

Reguli impuse de conducerea BOR

Sfântul Sinod, organismul colectiv de conducere al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat duminică un set de 20 de măsuri pe care preoţii sunt obligaţi să le respecte pentru a preveni răspândirea coronavirusului. 

Printre măsuri se numără oficierea slujbelor fără credincioşi, suspendarea slujbei Sfântului Maslu de obşte, obligativitatea ca preoţii care merg să-i spovedească sau împărtăşească pe credincioşii bolnavi să poarte mănuşi şi mască de protecţie, dezinfectarea repetată a bisericilor.

Credincioşii îşi pot face spaţiu de rugăciune în casă

La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paracliser), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt ţinute în biserică, fără participarea publicului, bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecţie, inclusiv mască şi mănuşi sanitare. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite