80++, alături de 80+, ca să fie un pic de discreţie.
 
E un control de rutină, anual într-un caz, lunar în celălalt, pentru pastile, dar şi aşa, în general, să ştim cum mai stăm, dacă e cineva după colţ şi aşteaptă.
 
Doctorul vine de la Bucureşti, are şi aici o normă, dar nu poate să o rezolve decât la sfârşit de săptămână.
 
Stau la uşa lui mereu domni şi doamne, adică moşi şi babe, nici el nu e tânăr, poate de aceea îi place să se lungească la vorbă, să întrebe cum mai e pe la ţară, dacă s-a făcut porumbul, cum sunt drumurile, e popular.
 
Şi corect. Nu întârzie, respectă, în general, programările, iar când ştie că trebuie să plece în concediu, cheamă cam pe toţi cei care au solicitat şi stă până seara târziu.
 
Atunci e o adevărată nuntă în sala de aşteptare, toată lumea e nevorbită, fiecare comentează cu fiecare despre orice, nu mai contează subiectul, dar, desigur, mai mult despre tensiune, bătăile inimii, clasamentul medicamentelor, câte pastile ia fiecare, ce se întâmplă dincolo de uşă de durează atâta.
 
Dar azi e doar o zi normală, pacienţii vin pe rând, la intervalele stabilite, sunt şi locuri pe scaune.
 
Eu nu sunt acolo, am rămas, cum s-ar zice, în punctul de comandă, am nişte meşteri la o lucrare, dar ţin situaţia sub control.
 
De aceea s-a inventat WhatsApp, să ne coordonăm.
 
Cum spuneam, e o vizită periodică. Din cele de care nu ţi-e frică. Doar dacă ţii neapărat să-ţi complici singur viaţa şi, atunci, desigur, începi să-i spui tot ce te doare.
 
Dar dacă nu, răspunsul corect la întrebarea ”cum te simţi?” este: ”foarte bine, domn' doctor, nu mai fac efort, nu mai pun mâna pe sapă, pastilele le iau regulat”.
 
Nici prea scurt, nici prea lung.
 
Aproape că e şi adevărat.
 
Partea cu sapa suferă un pic la proba de sinceritate, e greu să nu dai în cap unei buruieni care a scos capul obraznică direct în stratul cu flori.
 
Chiar şi la 80 de ani, grădina trebuie să simtă că are un stăpân.
 
Da, e septembrie.
 
Sunt printre ultimele vizite la doctor pe acest an.
 
În curând încep ploile.
 
Iar la Buzău, la munte, nu vreţi să ştiţi cum arată drumurile după ce plouă. E mai multă sare decât asfalt în pământul de mai sus de Vulcanii Noroioşi.
 
Şi pentru că, mare parte din an, vremea e aşa şi aşa, adică şi dacă e secetă tot poţi da de o baltă la un cot umbrit de drum, lumea poartă ce se poartă în aceste condiţii, mai ales cizme de cauciuc şi gumari.
 
Nimic nu e mai permanent pe treptele unei case din această zonă decât perechile de încălţăminte de cauciuc.
 
Plină de noroi chiar şi când soarele arde de ia foc pământul.
 
Dar pentru un drum la oraş, şi dacă eşti şi ameninţat că altfel nu intri în maşină, trebuie să te schimbi şi să-ţi pui în picioare ceva mai de duminică.
 
E un drum la doctor, nu la piaţă.
 
În poza primită pe telefon, o doamnă 80+ şi un domn 80++ stau cuminţi în camera goală, aşteptând să fie chemaţi.
 
Îmbrăcaţi de oraş, un pic trişti că nu prea e lume cu care să mai schimbe o vorbă.
 
Doctorul, sigur nu o să observe adidaşii noi şi negri cu care sunt încălţaţi fiecare.