Totuşi, la urcarea în tren a descoperit că, surpriză, un singur vagon are sistemul de încălzire stricat. Tocmai vagonul de clasa I, normal. Afară este ger, că doar e iarna. Trenul străbate câmpii congelate, iar controlorul spune că a chemat echipa de intervenţie, care aşteaptă să rezolve problema într-un oraş mai mare de pe traseu. În aproape două ore, pasagerii de la clasa I încep să caute prin bagaje după perechi în plus de şosete, se blindează cu fulare şi căciuli, îşi fac frecţii şi se plimbă prin vagon în speranţa că li se pune sângele în mişcare.

La ajungerea în oraşul unde echipa de intervenţie ar trebui să acţioneze, pasagerii de la clasa I află că totuşi nu se poate face nimic. Vor merge în ger alte patru ore, până la destinaţie. O doamnă pasageră vociferează că a mers cu o zi în urmă cu acelaşi tren şi era aceeaşi problemă – căldura lipsă din vagon, cum e deci posibil ca nimeni să nu fi rezolvat situaţia? Controlorul dă din umeri şi asigură pasagerii că va suna la minister, pentru redistribuirea locurilor. A se rămâne în ger până la o ulterioară discuţie. Pasagerii mai trecuţi prin viaţă realizează că e o singură ieşire din această situaţie: a se merge în alte vagoane, cu toate bagajele târâte, a se găsi un loc liber (prin absurd), a se ocupa „cu japca“, a se adormi la căldură, cu sforăit.

Să zicem că fata noastră, personajul principal, ajunge cu bine la destinaţie, strecurată într-o fantă de căldură. Să zicem însă şi că acasă nu are parte de o primire prea călduroasă, în sensul că are ghinionul să locuiască într-un apartament unde anul acesta căldura este rece. Chiar dacă nu e anunţată nicio avarie, de la începutul iernii caloriferele sunt probabil la 20% din capacitate, în timp ce apa caldă uneori vine (după vreo 10 minute de curs), iar de cele mai multe ori nu vine. Să zicem însă şi că întreţinerea se plăteşte de parcă ar avea căldură sau apă caldă.

Să zicem că somnul într-un asemenea apartament vine doar în compania hainelor de munte, ceea ce nu e rău, pentru că frigul te fortifică şi te pregăteşte pentru momentul în care intrăm într-o nouă epocă de gheaţă sau o semi-apocalipsă de orice fel. Rău nu poate fi. În plus, frigul omoară microbii, Doamne ajută!

Mergem mai departe – tot în cele 24 de ore în care ne aflăm, dimineaţa începe frumos, cu o aşteptare în ger, în mijlocul bulevardului, pe o fâşie de pământ care nu seamănă cu un refugiu de tramvai, ci mai degrabă cu o modalitate de a-ţi sfârşi viaţa. Tramvaiul vine cu întârziere, nu una mare, doar 10-15 minute, destul cât să te faci sloi printre maşini, în ninsoare. Dar şi când vine îl vezi ca pe cel mai bun prieten! Îl iubeşti!

Continuarea zilei e importantă doar în măsura în care îţi pasă cum încearcă cineva să rămână în viaţă. Cele 24 de ore se încheie magistral. Fata noastră se află din nou în staţia de tramvai, alături de alte şase-şapte persoane, în aşteptarea bestiei care întârzie. În peisaj apare un individ beat, care decide să defecheze chiar în staţie, la vreo zece metri distanţă de ceilalţi călători. Aşa că oamenii întorc capul şi se prefac că totul e OK, că n-au văzut nimic. În apropiere, un poliţist dirijează circulaţia. E frig şi e bine, şi înăuntru, şi afară. Toţi oamenii din ţara noastră sunt fericiţi şi aşteaptă cu drag venirea îndepărtatei primăveri.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.