123 de curse aeriene anulate din Bucureşti din cauza norului de cenuşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania naţională de aeroporturi Bucureşti a dat publicităţii situaţia zborurilor pentru data de 18 aprilie 2010 pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu.

Tarom a anulat 45 de curse programate pentru duminică şi 25 de zboruri care ar fi trebuit să aibă loc luni, din cauza restricţionării traficului aerian ca urmare a norului de cenuşă generat de erupţia vulcanului din Islanda, a anunţat compania.

În cazul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti sunt anulate 109 zboruri. Companiile aeriene care au anunţat anulări de curse aeriene pentru ziua de duminică, 18.04.2010, sunt următoarele:

Tarom: înspre şi dinspre Londra, Paris, Viena, Amsterdam, Frankfurt, Munchen, Bruxelles, Zurich, Madrid, Barcelona, Valencia, Roma, Veneţia, Sofia, Istanbul, Iaşi; de asemenea dinspre Larnaca, Tel Aviv, Cairo, Beirut, Dubai, Suceava, Bacău, Cluj, Timişoara.
Air France: înspre şi dinspre Paris

Air Moldova: înspre şi dinspre Chisinau

Alitalia: înspre şi dinspre Milano şi Roma

Austrian Airlines: înspre şi dinspre Viena

British Airways: înspre şi dinspre Londra

Carpatair: înspre şi dinspre Bari

EasyJet: înspre şi dinspre Madrid şi Milano

El-Al: înspre şi dinspre Tel Aviv

Finnair: înspre şi dinspre Helsinki

Fly Baboo: înspre şi dinspre Geneva

KLM: înspre şi dinspre Amsterdam

Lufthansa: înspre şi dinspre Frankfurt, Munchen, Dusseldorf, Milano

LOT: înspre şi dinspre Varşovia

Malev: înspre şi dinspre Budapesta

Swiss Air Lines: înspre şi dinspre Zurich

Turkish Airlines: înspre şi dinspre Istanbul

În cazul Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu sunt anulate 14 zboruri. Companiile aeriene care au anunţat anulări de curse aeriene sunt:

Blue Air: înspre şi dinspre Londra, Paris, Roma, Bergamo, Catania; sosiri de la Madrid şi Malaga

Wizz Air: plecări spre destinaţiile Londra, Roma, Dortmunt, Treviso; sosiri dinspre Roma şi Madrid

German Wings: înspre şi dinspre Stuttgart.

Aproximativ 65.000 de persoane au fost afectate de anularea celor 600 de curse aeriene în zilele de sâmbătă şi duminică din cauza norului de cenuşă care traversează şi România, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Marin Anton.

“Sâmbătă au fost anulate pe toate aeroporturile din ţară 270 de curse aeriene, iar duminică alte 320. În urma acestor anulări, au fost afectate 60-65.000 de persoane”, a explicat Marin Anton.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite