Record negativ în epidemia de COVID-19. cel mai mare număr de morţi în 24 de ore:  60 de pacienţi au murit. Câţi sunt la Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul bolnavilor internaţi la ATI este de  522. Imagine: Adevărul
Numărul bolnavilor internaţi la ATI este de  522. Imagine: Adevărul

Un număr de 1.053 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele  24 de ore, totalul cazurilor Covid-19 ajungând, în România, la 88.593. De asemenea, 60 de pacienţi au murit în ultima zi, totalul deceselor fiind de 3.681. În acest moment, 522 pacienţi sunt internaţi la ATI, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS). În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.320 de teste.

„Până astăzi, 1 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 88.593 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 38.454 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 11.175 de  pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.  (...) În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.053 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, arată GCS.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de decese (35 bărbaţi şi 25 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, arată GCS.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.164. Dintre acestea, 522 sunt internate la ATI.  

22.320 de teste efectuate în 24 de ore

„Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.825.272 de teste. Dintre acestea 22.320 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.517 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.803 la cerere.De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 6 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 1 septembrie”, arată GCS.

Pe teritoriul României, 9.294 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.880 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea,  32.434 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 71 de persoane.

Situaţia românilor infectaţi în străinătate

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.590 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus):

  • 1.898 în Italia,
  • 1253 în Spania,
  • 124 în Franţa,
  • 2.935 în Germania,
  • 158 în Marea Britanie,
  • 28 în Olanda,
  • 2 în Namibia,
  • 4 în SUA,  1
  • 11 în Austria,
  • 20 în Belgia,
  • 6 în Japonia,
  • 2 în Indonezia,
  • 2 în Elveţia,
  • 3 în Turcia,
  • 2 în Islanda,
  • 2 în Belarus,
  • 19 în Grecia,
  • 5 în Cipru,
  • 2 în India
  • câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia,  Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar.

„De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 338 au fost declaraţi vindecaţi: 308 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia”, mai arată GCS.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite