10 ponturi care îţi asigură succesul atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Să avansezi peste noapte este frumos, dar nu este neapărat „sănătos" pentru construirea unei cariere de succes

Câteodată ce ne ajută să fim de succes în viaţa profesională nu se poate aplica şi în viaţa personală. În acelaşi timp, avem în fiecare zi un timp limitat pentru lucrurile pe care dorim să le facem. Specialiştii ne oferă zece sfaturi pe care dacă le aplicăm, avem şanse mari să reuşim în ambele planuri.

1. Implică-te. Indiferent de ceea ce faci şi unde te duci, nu poţi să dai greş dacă te implici cu adevărat. În viaţa profesională, cu cât te implici mai mult cu atât câştigi mai bine. În viaţa personală, mai multă implicare se traduce prin relaţii mai strânse şi evoluţie personală accelerată. Cel mai bun mod de a „adăuga valoare” este să găseşti intersecţia dintre ceea ce oamenii sunt dispuşi să plătească şi serviciul sau produsul pe care-l poţi oferi, care este aliniat cu valorile, punctele forte sau obiectivele tale.

2. Urmează-ţi pasiunea! Citind numeroase biografii ale unor oameni celebri şi din observaţiile  personale, am realizat că cei care au succes atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal şi-au urmat pasiunea. Motivul pentru care aceşti oameni sunt puţini este pentru că majoritatea nu ştiu nici măcar ce pasiuni au. Iar din cei care şi-au dat seama ce le-ar plăcea să facă, cei mai mulţi nu pun în practică aceste lucruri cu consecvenţă. Ăsta e unul dintre principalele motive pentru care oamenii nu-şi ating ţelurile.

3. Fii diferit! Dacă faci aceleaşi lucruri ca toţi ceilalţi, este greu să ai succes. Este important să găseşti o nişă şi să mergi pe ea. Acesta este modul în care vei fi observat şi vei obţine ceea ce vrei. Fie că este vorba de bani, relaţii sau un sentiment de implinire personală, cei care se comportă în acest mod le vor atrage cu siguranţă pe toate.

4. Nu mai amâna. Începe acum! Există mai mulţi factori care fac succesul posibil atât în plan profesional, cât şi în viaţa privată, dar cel mai important este să faci ceva. În plus, cei mai mulţi oameni pierd şansa de a atinge potenţialul maxim pentru că nu încep niciodată ceea ce şi-au propus. Ei întotdeauna se pregătesc, plănuiesc şi aşteaptă momentul perfect pentru a începe. Stelele se aliniază rar şi nuvei fi niciodată complet pregătit aşa că începe acum şi modifică din mers.

5. Vânează mentori buni! Oamenii care „au reuşit”, de obicei, mulţumesc unui mentor sau unui grup de oameni care i-au ghidat să ajungă acolo unde sunt. Mentorii au mers deja pe drmul pe care ţi l-ai ales şi te pot ajuta să ajungi la destinaţie mai repede decât dacă ai fi mers singur. Dacă vrei să fii sănătos, alege-ţi un mentor care este deja sănătos. Dacă vrei să fii bogat, atunci găseşte-ţi un mentor care este deja bogat.

Citeşte întregul material pe cariereonline.ro!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite