Anii lui Cicerone Ioniţoiu

La Paris a încetat din viaţă, la vîrsta de 89 de ani, istoricul Cicerone Ioniţoiu, veteran al Partidului Naţional Ţărănesc, al cărui membru era din 1943, ca student al Facultăţii de Litere.

Avea 20 de ani în 1944. La prima sentinţă de condamnare la temniţă avea 26 de ani. A fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru că făcuse parte din conducerea organizaţiei de tineret a PNŢCD. A fost arestat în numeroase rânduri şi a executat , succesiv, pedepse de peste 10 ani de muncă silnică. Avea 39 de ani cînd a refuzat „reeducarea“: după graţierea din 1964, s-a recalificat pe diferite şantiere la „munca de jos“. În 1979, la intervenţia preşedintelui Franţei Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. Avea 55 de ani.

Din 2000 şi pînă în 2011, a publicat 11 volume din dicţionarul „Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi“. S-a stins din viaţă, la vîrsta patriarhilor, vegheat de soţie, într-un spital din Paris, în noaptea de 25-26 ianuarie 2014. Avea 89 de ani.

„Nea Cici“ în comentarii

Despre această dispariţie nu s-a vorbit deloc în blogosfera tînără. Redau mai jos cîteva fragmente din comentariile postate de cititori la textele (puţine) care au apărut după anunţul dispariţiei lui Cicerone Ioniţoiu. Le-am cules de pe blogurile lui Alex Ştefănescu, Radu Tudor şi ale altora.

Dumnezeu să-l odihnească! M-am născut în Craiova, pe strada Pictor Andeescu, în timpul războiului, în casa familiei Ioniţoiu, unde părinţi mei stăteau cu chirie. Cici era elev de liceu. La începutul lui 1990 Nea Cici a venit în oraşul în care ne-am stabilit să se întâlnească cu bătrâni ţărănişti, pe tata, trăia atunci, l-a rugat să-i facă o listă cu foşti deţinuţi politici morţi în închisori. Venise de la Paris cu gândul să scoată o carte cu toţi care au pătimit în închisorile comuniste, Dumnezeu l-a ajutat şi a reuşit acest lucru. L-am întrebat când a avut cel mai mult de suferit. Mi-a spus că atunci când a fost anchetat de sovietici, de sovietici aşa a spus, l-au bătut în cap cu tocul revolverului, au fost cele mai dure lovituri pe care le-a primit.

S-a stins o altă legendă care a luptat împotriva securismului communisto-socialist. Aceşti oameni au înfruntat dejecţiile unei societăţi româneşti care acum face acelaşi lucru.

Semnificativ e şi cum nu se emoţionează presa noastră la desparţirea de Cicerone Ioniţoiu, cel mai cunoscut supravieţuitor al Gulagului românesc. Luminarea Poporului înseamna a-l îndruma pe cetăţean să se documenteze chiar daca nimeni n-a apucat să spună un «Mulţumesc!» ostenitorului.

(Nota Bene: Memorialul Sighet l-a onorat şi în timpul vieţii)

Un om uluitor, despre care ştiu prea puţin ...Voi mai scotoci...DUMNEZEU să-l odihnească , iar noi să-i păstram memoria!!!

Unde sunt emisiunile de la Europa Liberă cu «de la Paris Cicerone Ioaniţoiu»? Odihnească în pace şi nehulit de către vechii şi noii criptocomunişti şi călăi ai nemului.

Ţărăniştii adevăraţi se întorc în ţărână, trişti, fără urmaşi.

Acuma o sa ziceţi că sunt gică contra, dar cu ce măsuraţi mareţia patriotismului la băieţii ăstia? Vechii seniori tărănisti, şi nu numai, cînd au prins puterea în mînuţele alea bătrîne, dar hrăpăreţe, n-au ştiut cum să-şi ia averea îndărăt şi cum să se încărdăşească întru interesul personal, certîndu-se pe ciolan, făcînd şi desfăcînd guverne, ducînd 4 ani ţara prin cele mai mari şi urîte transformări, distrugînd şi ruinînd totul, sub lozinci caragieleşti, desuete şi penibile! Io zic să-i lăsăm să-şi doarmă somnul patriotic în linişte, şi să nu-i mai căinăm atît, ca ştim pe unde trece dragostea lor de ţară!

I se răspunde:

Nu toţi fruntaşii tărănişti sau liberali au făcut temniţă. Unii s-au “convertit” şi au devenit “eligibili” pentru noul regim comunist. Unii au preferat să îşi păstreze identitatea şi crezul şi pentru asta au fost condamnaţi.Compară asta cu lăcomia, lipsa ideologiei, pupincurismul şi aplecarea spre infracţionalitate a politicienilor din ziua de azi şi o să constaţi că Cicerone Ioniţiu merită apreciat.

Din ce in ce mai puţini martori ai adevărului despre România comunistă rămîn în viaţă... Românii care citesc această ştire, care asteaptă altceva de la politicieni, se întreabă probabil de ce doarme PNTcd, unde e spiritul din anii 90?

A lăsat în urmă o lucrare monumentală, un document esenţial pentru istoria comunismului în România!

Sunt scîrbit cînd văd în zilele noastre toţi corupţii că se declară deţinuţi politici. Corupţi care iau 2-5 ani de puscărie au tupeul să se compare cu adevăraţii deţinuti politici care primeau cîte 20 de ani de puşcărie.

                                                                                  ***

Mă interesează, desigur, reverberaţia în prezentul politic a acestor „reverenţe“ exprimate spontan. M-ar interesa foarte mult şi vîrsta celor care au scris. Istoria recentă ar trebui să fie cea mai structurantă latură a memoriei colective şi a modului de a fi împreună, ca români în România de mîine.

Cînd cultivi memoria zăpezilor, şuvoaiele prezentului nu te spală, te îngroapă, de viu.