Comunismul a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să pedepsească pe cei – spre nefericirea lor – înzestraţi de natură cu vinovăţia inteligenţei şi vinovăţia culturii.
Marţi, 21 ianuarie 2020, primarul municipiului Bucureşti a dat publicităţii câteva concluzii ale unui studiu efectuat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), vizând impactul poluării cu particule materiale în suspensie PM10 şi PM2.5 asupra sănătăţii populaţiei din Bucureşti.
Ce am spune
despre noi dacă ne-am întâlni cu un extraterestru ? O întrebare care
circulă de ceva vreme în anturajul meu. O primă concluzie ar fi asta, că avem
aceeaşi matrice şi suntem biologic diferiţi. Cantitătile şi calităţile din
chimia corpului ne fac unici. Putem spune, deci, că matricea noastră este
condiţionată de diversitate.
În explorarea dihotomiei est-vest, astăzi politic şi cultural tot mai marcate, este binevenită lectura sau reluarea lecturii textelor lui Vladimir Bukovski, cu precădere cel al bulversantei mărturii „Această sfâşietoare durere a libertăţii”.
O societate sănătoasă din punct de vedere moral se indignează când află
că un primar a întreţinut relaţii sexuale cu minore care erau traficate
de un proxenet pentru exploatare sexuală. Indignarea şi delimitarea
arată consideraţie morală faţă de aceste fete exploatate sexual.
Totodată ne spun şi că o societate şi-a dezvoltat anticorpi ca să nu mai
tolereze în mijlocul ei fapte care încalcă drepturile fetelor şi ale
femeilor.
Unul dintre cuvintele pe care am început să le detest e şef. Mai ales în forma sa articulată, şeful (pronunţat, cel mai adesea, şefu'), sau la vocativ, "şefule!".
Sunt strigătele disperate adresate unor jurnalişti de către personalul din Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Într-un oraş în care presa părea că nu e aservită unui primar general.
Pentru a ajunge la ulcica cu cocoşei nu trebuie să-ţi rupi spinarea muncind, nu trebuie să citeşti 50% dintre cărţile de pe planetă şi nici măcar nu trebuie să fii mai bun decât ceilalţi (moralmente vorbind). Este suficient să minţi frumos.
Ştiţi filmarea aia cu ministrul Educaţiei când vine pe neaşteptate la o şcoală din Ialomiţa, o aude pe o învăţătoare că urlă la copii şi apoi intră în sala de clasă şi face un mega flagrant, înconjurată de camere de luat vederi şi cu o atitudine de cel puţin procuror DNA?
Ieri a fost „Ziua Culturii Naţionale“. Ştiu. A fost o informaţie lăsata undeva în josul paginii. Nu a fost nici „Ziua micilor“, nici „Ziua seminţelor“. Nu se transmite în direct de la nicio petrecere câmpenească, nu se dau gratis pahare cu vin fiert.
În Uniunea Europeană, în jur de 6,9 milioane de copii trăiesc în altă ţară decât cea a cărei cetăţenie o deţin. România conduce lista ţărilor de origine a persoanelor sub 20 de ani care locuiesc în alte state ale UE.
Bunicul meu a făcut armata şi, după aia, şi războiul, la „3 Călăreaţă”.
Era un regiment de artilerie, nu ştiu nici acum mai multe despre ce
însemna „călăreaţă”, bănuiesc că piesele artilerie erau tractate de cai,
şi cam totul se învârtea în jurul lor.
Sunt medic neonatolog în Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Filantropia”
şi lucrez în această specialitate de 27 de ani. Generaţia mea a pornit
în această specialitate la începutul anilor 90 doar cu un stetoscop şi
cu dorinţa de a şterge ruşinea de a fi campioni la mortalitatea
infantilă.
BMW România reacţionează
în cel mai elegant mod cu putinţă în lumina incidentului din luna ianuarie între
un vatman şi un şofer agresiv, deţinător de BMW.
S-a
stins din viaţă, la Paris, regizorul Laurenţiu Azimioară, creatorul Teatrului de
l’Orme. L-am cunoscut în 2008 când, provocând destăinuirile dure ale unui exilat din anii
1980, am dat fascinată peste personalitatea unui lord desăvârşit, înnobilat de
propria erudiţie şi eleganţă.
În sănătate multe
reguli nu sunt respectate, dar există şi reguli care trebuie sancţionate de urgenţă prin intervenţia
Ministerului Sănătăţii. Sunt capcane create fără rea intenţie, dar care fac
ulterior victime. Costurile medicale generate de tratamentul şi transferul arilor
arşi pot reprezenta o astfel de capcană.
Cea mai teribilă boală de care suferă bătrînii este singurătatea. Din momentul în care se pensionează, mulţi dintre ei cad pradă depresiilor, se simt inutili, nu îşi mai găsesc locul în societate.
Pentru că e
iarnă şi e frig şi, uneori, bate vântul îngheţat peste câmpia goală unde
locuiesc, nu departe de Bucureşti, gândul merge, fără voie, undeva la est, unde,
acum vreo zece ani şi ceva, eram locuitor pe o stradă, Mosfilmovskaia,
cunoscută pentru studiourile de filme care au produs filme celebre, printre
care şi cunoscutul „Moscova nu crede în lacrimi“. Şi pentru misiunile diplomatice, mai ales ale unor
state est europene.
