In Memoriam Pr. Ioan Pricop: Un autentic păstor de suflete

Pe 28 februarie am pierdut un om minunat: Părintele Ioan Pricop. A fost prin excelenţă un erou autentic şi discret. O viaţă dedicată lui Dumnezeu, familiei şi credincioşilor înseamnă o pildă despre devotament, dragoste şi credinţă. Şi mai ales îndemnul şi puterea de a merge înainte pentru cei care vin din urmă.

Părintele Ioan Pricop şi-a trăit viaţa printr-o dedicare totală şi necondiţionată în slujba credincioşilor din parohiile unde a slujit, de la Chiţoveni şi Hălăuceşti la Piatra Neamţ şi Bacău. Din 1961 până în 1986 a fost Protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, apoi Paroh al Parohiei Sfântul Nicolae din Bacău, până în anul 2007. A revenit pentru ultimii ani de slujire la Piatra Neamţ, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul Mărăţei.

A fost extrem de iubit de nenumăraţii credincioşi pe care i-a păstorit vreme de peste 60 de ani şi care îi păstrează imaginea mereu vie. Cei care l-au cunoscut poartă mărturie despre cel care a demonstrat inegalabilă credinţă, profunzime intelectuală şi caracter.

Cineva spunea: Nu există om care l-a auzit rugându-se şi predicând pe Părintele Pricop şi nu s-a apropiat de Dumnezeu! Ce binecuvântare a fost fiecare clipă în care glasul lui a răsunat în Bisericile noastre din părţile Moldovei! Mi-l aduc aminte, clar şi mereu aproape, încă din fragedă pruncie: glasul pătruns de credinţă deplină, de dragoste, glasul care îndeamnă mereu să credem, să simţim, să sperăm: Sus să avem inimile!

Părintele Pricop este un exemplu nu doar prin ceea ce a predicat, cât mai ales prin faptele sale. Profesorul şi mentorul meu de la Harvard îmi spunea mereu: să nu pui capul pe pernă pentru ultima oară gândind că ai primit mai mult decât ai dat pe acest pământ! La această simplă dar profundă ecuaţie, Părintele Pricop a putut trage linie ştiind că şi-a făcut datoria pe deplin şi cu consecvenţă. Sunt azi mii şi mii de oameni care au găsit un strop de pace, de fericire şi de credinţă datorită acestui autentic păstor de suflete. O viaţă în slujba celor mulţi.

Există sentimentul că astfel de oameni nu se mai nasc şi nu se vor mai naşte. Că aparţin acelor vremuri de legendă din poveştile nemuritoare cu eroi autentici. Cine va duce mai departe lupta cea dreaptă pe care ei au purtat-o cu atâta vigoare şi demnitate? Lupta pentru acele valori pentru care merită într-adevăr să te lupţi: iubire, adevăr, dreptate...

Sunt mândru că Părintele Ioan Pricop este bunicul meu. Nu ştiu dacă mă voi putea ridica vreodată la înălţimea exemplului lui. Dar mă simt atât de norocos că am putut fi alături de el, încă din copilăria mea (deşi în ultimii ani am fost de multe ori prea departe de familie şi de ţară).

Se spune că celor care li s-a dat mult li se va cere mult. Am conştiinţa că viaţa mi-a dat şansa de a-l cunoaşte îndeaproape pe bunicul meu drag. Am datoria, în schimb, să-i continuu munca şi să-i urmez paşii, chiar dacă drumul ales se anunţă cumplit de greu. Pentru că trăinicia lucrării pe care o lăsăm în urmă prin această trecătoare existenţă se raportează, fără doar şi poate, la ceea ce facem pentru ceilalţi. Acesta a fost crezul Preotului Ioan Pricop. Şi acesta este crezul meu. 

Pater, in manus tuas commendo spiritum meum