Ziua remanierii amânate

În săptămâna politică încărcată de evenimente de toate felurile în timpul căreia s-a dovedit, printre altele, şi cât de greu îi e până şi Curţii Constituţionale să facă distincţia dintre constituţional şi politic, un vârf de sarcină s-ar fi putut înregistra chiar în cursul zilei de azi.

Atunci când ar fi fost posibil, cred că şi normal, ca premierul Dacian Cioloş să dea publicităţii lista miniştrilor ce vor trebui să-şi părăsească posturile guvernamentale. Ceva s-a întâmplat şi, iată!, că după discuţiile prelungite de ieri cu majoritatea membrilor guvernului, premierul a decis să amâne prezentarea rezultatelor evaluării. O prezentare ce ar fi trebuit făcută astăzi. Sunt surse ce plasează un anunţ referitor la remaniere pentru mijlocul lunii. Ne rămân, deocamdată cel puţin, necunoscute motivele amânării, dar nu prea cred că ea ar fi de natură să sporească încrederea populaţiei în premier.

Nici prim-ministrul, nici purtătorul de cuvânt al Guvernului, dl. Dan Suciu, nu au făcut nici un fel de secret din faptul că, odată Sărbătorile pascale încheiate, se va finaliza procesul evaluării activităţii fiecărui ministru în parte şi că azi ar fi urmat să fie făcute cunoscute rezultatele. Fără a lega în mod obligatoriu procesul de ideea de remaniere. Poate şi pentru că orice prim-ministru ştie că remanierile nu se anunţă, ci pur şi simplu se fac. Şi vremea faptei nu prea mai poate fi amânată.

Cert este că remanierea a fost solicitată de multă vreme de diversele partide politice. Aceleaşi care, în proporţie de 80%, au votat în noiembrie învestirea Cabinetului. Aceleaşi care, după cum vedem, se dezic acum, rând pe rând, cu maximă hărnicie şi o locvacitate asemenea de Executivul în funcţie. Din considerente preponderent electorale, fireşte, dar şi pentru că realitatea însăşi a guvernării, calitatea ei, nu furnizează prea multe motive de satisfacţie.

Remanierea e impusă de realitatea că, deşi de la instalarea petrecută în seara de 17 noiembrie 2015 Guvernul a pierdut deja trei miniştri, performanţele şi altora dintre componenţii săi sunt departe de a fi tocmai mulţumitoare. Din nefericire pentru el, PNL nu poate să îi opună acestei realităţi decât declaraţiile tot mai insistente prin care se leapădă de guvernul de care este legat prin legăturile cu preşedintele Iohannis. Deşi nu e mai puţin adevărat că nici un singur component al actualului Executiv nu a avut atât un trecut partinic tangent cu PNL-ul atât de puternic precum a avut vicepremierul Vasile Dîncu cu PSD-ul.

Şi totuşi, iată!, acesta din urmă e cel care valorifică electoral situaţia. Astfel explicându-se brusca revigorare politică a fostului lider Victor Ponta. Folosit drept vector de imagine în campania pentru alegerile locale.

Revenind, însă, la guvernul Cioloş, să spunem că normal ar fi ca doamnelor Ana Costea de la Muncă şi Aura Răducu de la Fonduri Europene, precum şi d-lui Vlad Alexandrescu, până marţea trecută încă ministru al Culturii, să li se alăture şi alte persoane. Destul de numeroase. Prea numeroase.

E vorba despre miniştri ce nu au dat satisfacţie în îndeplinirea principalei misiuni care a căzut în sarcina guvernului zis de „tehnocraţi”. Aceea de administrare cât mai corectă şi eficientă a treburilor curente. Proclamând, în schimb, prea adesea ridicole şi din start eşuate elanuri reformatoare, care chiar şi dacă ar fi fost ceva mai serioase, nu sunt şi nu puteau fi întru totul conforme cu statutul de guvern nesusţinut politic aşa cum e Executivul în funcţie. E vorba despre demnitari care, nici măcar în spaţiul redus al „reformitei”, despre care, cu nedisimulată ironie, vorbea miercuri preşedintele Iohannis, cu ocazia învestirii în funcţie a noului ministru al Culturii, d-na Corina Şuteu, nu au lăsat o impresie prea bună.

Îi am în vedere, în primul rând, pe domnii  Achim Irimescu de la Agricultură şi Patriciu Achimaş-Cadariu  de la Sănătate, cei în ograda cărora scandalurile s-au ţinut lanţ, ultimul, cel al dezinfectanţilor, nestingându-se încă, în ciuda eforturilor vizibile ale (încă) titularului Departamentului de a pune batista pe ţambal şi a găsi vinovaţi în rândul ziariştilor. Cei care, zice domnia-sa, au amplificat în mod nejustificat problema. Din păcate, pe zi ce trece, scandalul Hexi Pharma dobândeşte dimensiuni şi proporţii tot mai îngrijorătoare. E un scandal de care nu guvernul Cioloş se face vinovat, dar pe care ministrul Sănătăţii nu se pricepe să îl gestioneze. Dl. Achimaş- Cadariu preferând neinspirat să se autovictimizeze, după perniciosul model al d-lui Vlad Alexandrescu.

Din câte se pare, dl. ministru nu realizează că se află în faţa unei bombe cu ceas. Cum nu realizează acest lucru nici vicepremierul Vasile Dîncu, cel care iar s-a aflat în treabă, încercând fără succes să îl scoată basma curată pe ministru. Or, sunt voci care susţin că afacerea Hexi Pharma are o gravitate de proporţii mult mai ample decât cele ale dezastrului de acum şase luni din clubul Colectiv. Cel în urma căruia preşedintele Iohannis a forţat plecarea guvernului condus de Victor Ponta. Mă tem că au dreptate.

Îi mai am în vedere, de asemenea, pe domnii Adrian Curaj şi Petre Tobă, în cazul cărora lipsei evidente de eficienţă i se asociază un vizibil, aş zice chiar scandalos, deficit de moralitate. Dar şi pe doamna Anca Paliu-Dragu, ministrul Finanţelor, autoarea unor declaraţii cel puţin nefericite, necompensate, din păcate, de prea mari performanţe în domeniul pe care s-ar cuveni să îl coordoneze, ca şi pe dl. Dan Costescu, sub a cărui diletantă conducere Transporturile par să sucombe de-a dreptul.

Anunţului referitor la declanşarea şi mai apoi finalizarea, iată, amânată a procesului de evaluare, dl. Dacian Cioloş i-a alăturat precizarea că sunt în Cabinetul condus de domnia-sa miniştri de activitatea cărora nu este tocmai mulţumit. O precizare ce a venit după ce, la începutul Săptămânii Mari, preşedintele Iohannis a făcut, cam pe nepusă masă şi în contradicţie cu aprecieri anterioare de dată recentă, precizarea că Executivul în exerciţiu nu e, aşa cum credeau mulţi, guvernul său şi că are motive de insatisfacţie legate de funcţionarea acestuia.

Rămâne de văzut dacă dl. Cioloş va proceda, aşa cum ar fi normal, la remaniere şi dacă da, cât de masivă va fi aceasta.

Fără doar şi poate, plecarea într-o singură zi a încă cel puţin cinci-şase miniştri nu ar fi un fapt chiar foarte comod şi nici foarte la îndemână pentru dl. Dacian Cioloş. Încă cinci sau şase înlocuiri asociate celor trei deja intervenite în săptămânile anterioare ar confirma dreptatea celor ce, încă din noiembrie 2015, au exprimat rezerve asupra libertăţii, inspiraţiei şi flerului în alegerea principalilor săi colaboratori avute de premier. Dar şi asupra oportunităţii unui guvern tehnocrat în condiţiile României anului 2015. Dl. Traian Băsescu, preşedintele PMP, şi dl. Călin Popescu-Tăriceanu, co-preşedintele ALDE, singurii şefi de partid care s-au declarat net împotriva soluţiei - pecetluindu-şi atitudinea şi prin felul în care au votat reprezentanţii partidelor pe care le conduc în Parlament - şi-ar putea freca mâinile de fericire. Adevărul e că nenumăratele disfuncţionalităţi, lipsuri în coordonare, deciziile greşite sau indeciziile generatoare de nemulţumiri specifice multora dintre componenţii Executivului par să le justifice gestul.

Pe de altă parte, procedând la o remaniere drastică, premierul ar da o şansă, o ultimă şansă, oricum firavă şi cam disperată, relansării actului de guvernare şi poate chiar recredibilizării acesteia. Grav afectată nu numai de slaba eficienţă a unora dintre miniştri, ci şi de inexplicabila incapacitate a acestora, altminteri mulţi oameni cu şcoală şi umblaţi prin lume, de a-şi însuşi stilistica specifică postului ce li s-a oferit şi pe care au acceptat să îl ocupe pe o perioadă strict limitată. Îmi place să cred nu doar pentru a mai avea o demnitate de trecut în CV. Culmea „naivităţii” - calificativul îi aparţine fostului preşedinte, Traian Băsescu - înregistrând-o dl. Vlad Alexandrescu, al cărui mod de conduită inadecvată, fie şi numai după ce preşedintele Iohannis şi-a exprimat nemulţumirea în ceea ce-l priveşte şi până în ziua revocării, ar putea aspira la statutul de studiu de caz.

Se pare că premierul Cioloş va oferi un răspuns întrebărilor de mai sus şi, probabil, şi altora asemenea în cel mult zece zile. Ceea ce nu înseamnă defel că după aceea liniştea ar pogorî, ca prin farmec, peste ţară. Nici nu ar trebui să fie altfel de vreme ce suntem în plină campanie electorală. Bine ar fi, însă, ca temele de campanie să fie unele concrete şi perfect adecvate specificului comunităţilor locale. Chiar dacă aceste teme sunt mai puţin aducătoare de câştiguri de imagine din perspectiva alegerilor legislative din toamnă.