Unele zile au rămas în memoria noastră, altele nu. Ştiu că pentru mulţi, 3 august este o dată mai apropiată de vacanţă sau de concediu. Pentru mine, 3 august, alături de anul 1929 reprezintă momentul în care s-a promulgat Legea pentru organizarea administrativă, cea prin care anumite femei au putut vota şi candida la nivelul consiliilor locale şi judeţene în România. După cum, 12 decembrie 2015 va fi ziua în care femeile din Arabia Saudită au votat şi au candidat pentru prima oară în istorie. Noi suntem contemporani cu femeile care şi-au exercitat drepturile politice pentru prima dată în Arabia Saudită.

În 2011, regele Abdullah a recunoscut dreptul femeilor de a vota şi de a candida. În Arabia Saudită, alegerile nu sunt deloc un ritual electoral care se petrece din patru în patru ani; de exemplu, între 1965 şi 2005 nu au fost organizate deloc alegeri. În acest context, care e departe de practicile democratice, e interesant de urmărit revendicarea şi exercitarea drepturilor politice de către femei, mai ales fiindcă acestea trebuie să gestioneze o serie de restricţii care afectează campania electorală şi procesul de vot.

Până acum, obstacolele pentru participarea femeilor în politică erau de natură formală în această ţară, respectiv legi care nu recunoaşteau deloc drepturile politice ale femeilor. Altfel spus, în Arabia Saudită existau prevederi legislative care dispăruseră de ani buni la nivel mondial. Admit că eliminarea barierelor formale nu va duce la o intrare masivă a femeilor în politică, că votul nu este un panaceu pentru orice tip de problemă. Cu toate acestea, ziua de 12 decembrie rămâne una memorabilă în condiţiile în care putem afirma că nu mai există „monocromie masculină” în politică. În ce măsură reprezentarea politică va reflecta şi puterea exercitată de femei rămâne de văzut în anii care vor veni.   

Ce ştim acum este că femeile se confruntă cu interdicţii aparent bizare.  De pildă, femeilor le este interzis în continuare să conducă un automobil fiindcă grupurile religioase şi conservatoare consideră acţiunea un atac la adresa normelor sociale. În 2011, mai multe femei au organizat o Campanie care s-a numit „Women2Drive" în care îndemnau femeile să conducă, să se filmeze şi fotografieze, apoi să urce imaginile în social media. Potrivit unui articol publicat în The Guardian, unei femei i s-a interzis să candideze fiindcă a sfidat în decembrie 2015 interdicţia de a conduce maşina, iar o activistă pentru drepturile omului a fost înlăturată de pe lista cu candidaţi.

Interdicţia aceasta de a conduce un automobil nu este doar un moft, ci a constituit un obstacol suplimentar care a trebuit gestionat de femeile care şi-au exercitat drepturile politice într-o ţară care nu este deschisă faţă de libertatea femeilor de a circula singure şi de capul lor. Se pare că libertatea de mişcare constituie un pericol mai mare decât drepturile politice fiindcă poate fi un demers cotidian. Pe scurt, votezi şi candidezi mai rar decât îţi exerciţi libertatea de mişcare. Amintesc şi că femeile nu au acte de identitate fără acordul tutorelui (tată sau frate în cazul femeilor necăsătorite, respectiv soţ pentru cele aflate într-un mariaj), iar exercitarea drepturilor politice este condiţionată de aceste acte. Multe femei din zona rurală sunt menţionate în actul de identitate al soţului.  

Având în vedere segregarea în funcţie de sexul persoanei, femeile au votat în secţii pentru femei, iar bărbaţii în secţii pentru bărbaţi. În cadrul campaniei electorale, femeile s-au putut adresa direct alegătoarelor femei, dar au avut nevoie de un intermediar bărbat pentru a vorbi votanţilor de sex masculin. O parte însemnată a campaniei electorale s-a desfăşurat prin intermediul social media: Twitter, Instagram. Nici femeile şi nici bărbaţii nu au avut voie să îşi expună fotografii în spaţiul public în cele 12 zile de campanie. 

S-au înscris la vot 130.000 de femei comparativ cu 1,35 de milioane bărbaţi şi au candidat 978 de femei şi 5.938 bărbaţi. Ne putem gândi că le vom căuta cu lupa pe cele 20 de femei care au obţinut un loc în consiliile municipale, dar acestea au candidat şi au ieşit câştigătoare în circumscipţii în care au fost şi competitori bărbaţi. Într-un spaţiu conservator şi tributar unor roluri rigide de gen, ne putem imagina şansele candidatelor. Nu am date despre numărul femeilor care au votat în circumscripţiile unde au câştigat un mandat femeile candidate, dar mi-ar plăcea să ştiu dacă se poate face o astfel de legătură. Dincolo de rezultat, exerciţiul în sine este important în acest moment fiindcă ne spune că, în reprezentarea politică, genul persoanei nu mai este purtător de legitimitate. Nu cred că îşi are rostul vreo discuţie despre egalitate în reprezentarea politică. Abordarea adecvată, cred eu, este una în care recunoaştem că legislaţia în privinţa exercitării drepturilor politice nu mai este prohibitivă în Arabia Saudită. Sigur că ne putem întreba în ce măsură recunoaşterea drepturilor politice pentru femei este un exerciţiu de imagine internaţional ori urmăreşte chiar binele femeilor. Nu îmi iese din minte de luni bune reacţia ministrei de externe a Suediei, Margot Wallström, care a criticat Arabia Saudită pentru îngrădirea drepturilor femeilor

Mi-ar fi plăcut să am acces la surse de informare locale, să pot citi comentariile de pe platformele de socializare ca să aflu cum a fost perceput votul de sâmbătă. Dacă sunt persoane care nu se confruntă cu bariera de limbă, le sfătuiesc să urmărească şi alte surse.  

Voi încheia cu un paragraf care îi aparţine Alinei Isac Alak, trimis la rugămintea mea de a reflecta asupra schimbărilor politice din Arabia Saudită. I-am solicitat opinia deoarece şi-a susţinut anul trecut teza de doctorat cu o temă despre condiţia femeilor musulmane:     

„Anularea dreptului de a vota este doar un epifenomen al unui sistem foarte rigid de distribuţie a rolurilor de gen întemeiat pe o întreagă teologie misogină care încearcă să îşi păstreze echilibrul precar prin jonglarea selectivă şi oportunistă doar cu anumite versete coranice, interpretate în disonanţă cu mesajul etic coranic general, şi subordonate până la sufocare unor hadith-uri (relatări atribuite profetului Muhammad) controversat autentificate de-a lungul istoriei gândirii islamice.

A recunoaşte că femeile au ceva de spus şi în cetate este periculos, rolul lor „divin” este subminat şi, cel mai important, riscă să pericliteze şi relaţiile ierarhice maritale din spaţiul privat, bastionul ultim al schimbărilor tolerabile. Politicul poate influenţa şi personalul, iar parte din bărbaţii din societatea saudită - în special cei care îşi arogă rolul de normatori ai rolurilor sociale prin invocarea voinţei divine - nu sunt încă pregătiţi pentru o astfel de schimbare; alţii, din fericire, o susţin. Miza acestor schimbări depăşeste planul social şi politic; femeile musulmane saudite îşi recuperează treptat demnitatea de fiinţe umane depline parafată prin dreptul la autonomie.“