Şedinţă PNL. Vot în unanimitate al liderilor PNL împotriva susţinerii Guvernului Cioloş. Premierul desemnat nu se mai vede cu Florin Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş, premier desemnat. FOTO Inquam Photos
Dacian Cioloş, premier desemnat. FOTO Inquam Photos

Liberalii au decis printr-un vot în unanimitate să nu susţină Guvernul Cioloş la votul din Parlament, care cel mai probabil va avea loc săptămâna viitoare. Premierul desemnat şi Florin Cîţu nu se vor mai vedea vineri.

UPDATE Biroul Executiv al PNL a votat în unanimitate să nu fie susţinut prin vot Guvernul Cioloş, susţin surse participante la şedinţa conducerii liberale. Mai bine de jumătate de oră a fost discutat poziţionarea PNL în ceea ce priveşte Executivul USR, iar până la urmă liberalii au ajuns la decizia care era aşteptată, dar fiind semnalul arătat în urma poziţionărilor publice a mai multor reprezentanţi PNL.  

 ***

Dacian Cioloş şi USR află vineri dacă sunt forţaţi să meargă în Parlament cu un Guvern monocolor sau vor fi şi alte forţe care vin în noul Executiv. Liberalii au o decizie de BEx în care să stabilească dacă vor susţine sau nu Guvernul Cioloş, o şedinţă cu final previzibil, din moment ce în discuţiile cu senatorii şi deputaţii Florin Cîţu le-a transmis că PNL nu are cum să susţină noul Cabinet, potrivit unor surse participante. 

Cu toate acestea, Cîţu l-a amânat pe Cioloş pentru răspunsul final. După şedinţa de BEx, Florin Cîţu, Kelemen Hunor şi Dacian Cioloş au o nouă întâlnire. 

USR a anunţat că dacă nimeni nu mai vine alături de echipa lor, Guvernul Cioloş va merge în Parlament cu o structură compusă doar din membri ai partidului. Structura şi programul politic ar urma să fie votate duminică seară. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite