Zgonea: România se află la granița dintre ”băsecrație” și democrație

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consideră că România se află la granița dintre două lumi: una "construită în garaj", numită "băsecrație", iar cealaltă este "România normală, europeană, în care politicienii recunosc şi ţin cont de votul dat de români".

"9 din 10 români au spus atunci (n.r. - 29 iulie) că nu mai vor să trăiască în <<băsecraţie>>. Că s-au săturat să fie ameninţaţi din garaj de un preşedinte suspendat, că nu sunt de acord cu atenţionările aruncate peste gard de Traian Băsescu către judecătorii CCR, că democraţia pentru ei este sistemul în care îndemni lumea să iasă la vot, iar votul românilor este avut în vedere de preşedintele acelui stat", astfel rezumă președintele Camerei situația actuală a României.

Zgonea consideră că România se află "la graniţa dintre două lumi". Una dintre ele este reprezentată de "democrația după modelul lui Băsescu", care a fost "construită în garaj (n.r. - se face referire la garajul sediului de campanie al lui Băsescu, de unde președintele suspendat face declarații)", "unde <<Fratele cel Mare>>, suspendat din calitatea de preşedinte legitim, dă indicaţii şi proferează ameninţări la adresa unei ţări întregi, după o logică demnă de scrierile lui Orwell".

Pe de altă parte, există " România normală, europeană, în care politicienii recunosc şi ţin cont de votul dat de români", se arată în comunicatul de presă semnat de Valeriu Zgonea.

"Este extrem de grav ceea ce se întâmplă, iar cei care nu conştientizează realitatea trebuie doar să se uite la ultimii 8 ani. Vor vedea o ţară în care cei mulţi şi nemulţumiţi sunt interceptaţi şi anchetaţi pentru că au venit la vot, iar cei puţini şi pasibili de ilegalităţi sunt scăpaţi din ochi de autorităţi şi lăsaţi să fugă cu milioanele de euro furate în ultimii ani", se mai arată în comunicat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite