Zgonea, întâlnire cu ambasadorul SUA, Hans Klemm: Felicitări pentru modul în care a condus Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea FOTO Mediafax
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea FOTO Mediafax

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, diplomatul american felicitându-l pe Zgonea pentru modul cum a condus forul legislativ pentru adoptarea unor legi, dar atrăgând atenţia asupra pericolului unor modificări legislative, cum ar fi cele vizând ANI.

Ambasadorul SUA a precizat că a discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor despre pericolul pe care îl reprezintă adoptarea unor modificări legislative, precum cele care vizează ANI sau imunitatea pentru avocaţi, care ar afecta lupta anticorupţie.

Hans Klemm l-a felicitat pe Zgonea pentru că a susţinut legi importante, precum cea pentru restituirea proprietăţilor sau cele privind achiziţiile publice.

Întâlnirea ambasadorului SUA cu Valeriu Zgonea a avut loc la Camera Deputaţilor. Întrevederea nu a fost anunţată, însă la finalul acesteia Klemm şi Zgonea au făcut declaraţii.

PSD încearcă o nouă modalitate de a-l da jos pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de a-l instala pe Victor Ponta. De această dată, juriştii PSD au găsit un articol în Statutul deputaţilor şi al senatorilor care ar putea duce la mazilirea lui Zgonea. Este vorba despre articolul 32, alineatul 3, care spune: „Pierderea sprijinului politic de către deputat sau senator atrage de drept încetarea calităţii de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică“.

Aşadar, cum PSD i-a retras sprijinul politic prin excludere, Valeriu Zgonea ar trebui să-şi piardă automat calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pare că PSD are dreptate. Numai că PSD nu se poate raporta direct la Statutul parlamentarilor, când există Regulamentul Camerei Deputaţilor. Iar Regulamentul îi securizează în acest moment postul lui Zgonea.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite