Zgonea, debarcat de la şefia Camerei. Ponta se încălzeşte pentru funcţie, dar degeaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea a spus „adio” funcţiei de preşedinte. FOTO Mediafax
Valeriu Zgonea a spus „adio” funcţiei de preşedinte. FOTO Mediafax

Conducerea Camerei Deputaţilor a încheiat luni epopeea înlăturării lui Valeriu Zgonea, aceasta debarcându-l din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Înainte de votul final al înlăturării lui Zgonea, deja a apărut primul pretendent pentru funcţie disponibilă, Victor Ponta. Marea problemă a fostului premier e, însă, faptul că nu e preferat pentru această poziţie de Liviu Dragnea, liderul PSD.

Parlamentarii social-democraţii şi aliaţii lor au rezolvat problema de la conducerea Camerei Deputaţilor reuşind să-l dea jos de la şefia acestui for pe Valeriu Zgonea, după aproape două luni de la excluderea sa din PSD şi retragerea sprijinului politic. Deputaţii au invocat faptul că lui Zgonea se află în situaţia încetării de drept a calităţii de titular al funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie pentru care a fost propus şi susţinut de PSD. Social-democraţii au scăpat de votul secret cu bile, invocând un articol din Regulamentul Camerei Deputaţilor care face referire, la rândul său, la un articol din Statul Deputaţilor şi Senatorilor. Deputaţii au mascat necesitatea recurgerii la votul cu bile prin motivarea faptului că ei urmăresc „încetarea de drept“ a calităţii de preşedinte, nu revocarea, pentru varianta dorită fiind nevoie de nu un simplu vot prin ridicare de mână.

Etapele înlăturării

Etapele pentru debarcarea lui Zgonea au fost următoarele. În primul rând, liderul grupului parlamentar care l-a propus pe Zgonea, în cazul de faţă Florin Pâslaru, comunică în scris Biroului permanent al Camerei Deputaţilor decizia retragerii sprijinului politic, respectiv a excluderii. Mai departe, Biroul permanent a verificat dacă în situaţia aceasta are loc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de articolul 32 alineatul (3) din Legea privind Statul deputaţilor şi senatorilor, iar conducerea acestei camere introduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a calităţii de titular a funcţiei obţinute prin susţinere politică şi vacantarea funcţiei respective.

Proiectul de hotărâre privind vacantarea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor a obţinut 167 de voturi „pentru“, 32 „împotrivă“, o abţinere şi un deputat care nu şi-a exprimat votul. În urma acestuia, Zgonea şi-a terminat oficial şefia, iar odată cu acest moment acesta nu a mai vrut să dea declaraţii.

În urma unei şedinţe fulger de BP, conducerea Camerei Deputaţilor a stabilit că şefia interimară e asigurată de Florin Iordache. Însă, această perioadă va fi foarte scurtă deputatul Marcel Ciolacu anunţând că pe ordinea de zi a plenului de miercuri a fost introdus care prevede că va avea loc şi votarea noului preşedinte.

Ce spun liberalii

PNL susţine că PSD nu a respectat Regulamentul în ceea ce priveşte modul în care a fost înlăturat Zgonea. „Ni s-a prezentat un punct de vedere al Comisiei de statut, în virtutea acestui punct de vedere constatăm că domnul Zgonea este revocat din funcţie ca urmare a unei sancţiuni care i se aplică pentru că nu ar mai fi membru al unui grup parlamentar. Faţă de această situaţie, ţin să vă atrag atenţia că o atare constatare revine Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor să discute despre sancţionarea domnului Zgonea şi nu Comisiei de statut. Pe cale de consecinţă, a supune la vot vacantarea funcţiei ca sancţiune pentru domnul Zgonea este în mod evident neregulamentară“, a declarat deputatul Gabriel Andronache.

Ponta vrea şefia Camerei

Victor Ponta a anunţat că vrea să preia conducerea Camerei Deputaţilor, informându-l şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea de acest lucru. „I-am spus domnului Dragnea că intenţionez şi mâine la CExN şi miercuri la Grup să-mi depun candidatura. Am discutat cu foarte mulţi colegi care mi-au zis că e bine pentru PSD şi pentru Parlament acest lucru şi o să vedem ce se întâmplă la vot“, a spus Ponta.

Întrebat dacă are susţinerea lui Dragnea, Ponta a pasat responsabilitatea unui asemenea răspuns şefului PSD. „Vedem mâine la vot, eu sper totuşi să mă susţină în primul rând Liviu şi după aceea toţi ceilalţi colegi“, a completat Ponta.

Anunţul lui Ponta nu i-a căzut bine lui Liviu Dragnea care a comentat laconic: „Dacă s-a autopropus, nici nu mai trebuie să votăm mâine“, a spus liderul PSD. Anterior, liderul PSD subliniase că nimic nu mişcă în partid fără să ştiu el, de la negocieri până la iniţiative politice. „Nu reuşeşte să mă dribleze nimeni în PSD din două motive: ştiu ce se întâmplă în partid şi eu am jucat fotbal de performanţă. Au fost foarte puţini cei care au reuşit să treacă pe lângă mine“, a conchis Liviu Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite