Zegrean, despre cazul Şova: CCR poate fi sesizată şi pentru lipsa unei hotărâri a Senatului

Zegrean, despre cazul Şova: CCR poate fi sesizată şi pentru lipsa unei hotărâri a Senatului

Preşedintele CCR Augustin Zegrean FOTO Mediafax

Curtea Constituţională poate fi sesizată şi pentru lipsa unei hotărâri a Parlamentului, a declarat, joi, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, întrebat despre votul din Senat în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova, vot care nu a fost urmat de emiterea unei hotărâri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Augustin Zegrean a spus că este dreptul parlamentarilor să admită sau să respingă o cerere, precizând că textul Constituţiei prevalează în faţa celorlalte legi.

"Până la urmă, este dreptul lor să o facă, să admită sau să respingă, pentru că este o cerere, şi la o cerere trebuie să dai un răspuns. Dacă nu ar putea să le respingă, atunci cu ce rost ar mai cere (...). Spiritul ar trebui să fie Constituţia, legile şi celelalte", a spus Augustin Zegrean.

Întrebat cum comentează faptul că miercuri, în plenul Senatului, la votul în cazul lui Dan Şova, nu ar fi prevalat Constituţia în faţa altor legi, Zegrean a spus că nu poate să spună nimic pentru că va fi o sesizare a CC despre această situaţie şi ar însemna să se antepronunţe.

"Eu nu am fost acolo, eu sunt aici, la noi este aşa. Nu pot să spun că au încălcat Constituţia, pentru că sunt sigur că vor ajunge la noi cu povestea asta şi atunci nu am cum să mă pronunţ de acum", a adăugat Zegrean.

Întrebat dacă a fost încălcată Constituţia prin faptul că, după votul din plenul Senatului, nu a fost adoptată o horărâre, ci a rămas doar procesul verbal de numărare a voturilor, prin care s-a constatat că cererea DNA în cazul lui Şova a fost respinsă, Zegrean a spus că CC va da un răspuns atunci când va fi sesizată cu această situaţie.

"Nu pot să spun dacă este o încălcare sau nu, pentru că am înţeles că vor să vină la noi să ne întrebe şi, dacă vă spun acum, veniţi apoi şi spuneţi că m-am antepronunţat. Părerea mea chiar nu contează, noi suntem nouă aici. Eu nu sunt şeful Curţii Constituţionale, sunt preşedintele Curţii Constituţionale, nu pot să dispun nimănui să voteze într-un fel sau altul. (...) De data asta nu vă pot spune, pentru că am văzut aseară că va fi sesizată Curtea. Vom da un răspuns când vom fi sesizaţi", a mai spus Zegrean.

Întrebat cum ar putea fi sesizată Curtea Constituţională dacă nu există o hotărâre a Senatului după votul în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova, Zegrean a spus: "Şi pentru faptul că nu există o hotărâre poate fi sesizată Curtea".

Augustin Zegrean a adăugat că sunt mai multe variante prin care s-ar putea sesiza Curtea Constituţională în cazul în care nu există o hotărâre a Parlamentului, dar el nu poate să dea consultanţă în materie constituţională. "Scrie în lege că nu am voie să dau consultanţă", a spus Zegrean.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, din cele 151 de vorturi exprimate fiind înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate. Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.

DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova, urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, întrebat dacă îşi asumă o posibilă decizie nefavorabilă a Curţii Constituţionale în cazul votului la Dan Şova, că preşedintele Senatului nu conduce, precum generalul, trupele şi nu răspunde pentru votul colegilor săi.

Întrebat dacă, în opinia sa de politician, primează Constituţia sau Regulamentul Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: "În general, Constituţia prevede normele principale de funcţionare şi raporturile dintre instituţii, şi revine, de aceea, de cele mai multe ori, regulamentelor, legilor să detalieze chestiuni care nu sunt de nivel constituţional".

Preşedintele Senatului a menţionat că, până în momentul de faţă, în Regulamentul comun al celor două Camere, articolul după care au lucrat senatorii în plen nu a fost contestat la Curtea Constituţională.

Tăriceanu a mai spus că, în cursul dezbaterilor care au avut loc în plen, a făcut referire foarte clară şi explicită că plenul se raportează la Legea 96/2006, articolul 24, alineatul 4, care prevede că "în această situaţie, în care se cere încuviinţarea reţinerii şi arestării, este nevoie de majoritatea votului senatorilor".

Partidul Naţional Liberal vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova. Liberalii caută soluţii juridice pentru contestarea acestui vot, întrucât nu respectă articolul din Constituţie care prevede că decizia Camerei în cazul încuviinţării arestării se face cu majoritatea celor prezenţi în plen.

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a anunţat că, luni 30 martie, liberalii vor depune la Curtea Constituţională contestaţia la votul privind cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive pentru Dan Şova, precizând că va fi contestat Regulamentul Senatului.

Potrivit reprezentantului PNL, Curtea va trebui să se pronunţe dacă deciziile Senatului se iau cu majoritatea parlamentarilor prezenţi sau cu majoritatea senatorilor în funcţie.

Preşedinte Traian Băsescu a spus, într-o intervenţie la postul B1 TV, că în cazul lui Tăriceanu ar trebui formulată o plângere penală pentru abuz în serviciu, arătând că nici nu va fi emisă o hotărâre a Senatului în acest caz, deoarece s-a considerat că "nu s-a votat", astfel că PNL nu va avea ce să atace la Curtea Constituţională.

"Acesta este trucul: pentru că nu s-a votat, nu avem hotărâre. Dacă Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, nu există un motiv să emiţi o hotărâre şi, atunci, nu avem hotărâre. E un truc. Domnii liberali nu o să aibă ce să atace, că nu va fi hotărâre", a spus Băsescu.

APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul senatorilor şi deputaţilor, invocat de senatori pentru a justifica lipsa voturilor necesare pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova.

Conform articolului 24 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în cazul unei cereri de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului, "Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi". Aceast articol contrazice articolul 76 alineatele 1 şi 2 din Constituţia României, care prevăd că "legile organice şi hotărârile privind regulamentele camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei camere" şi respectiv că "legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", potrivit APADOR-CH.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: