Dacă mă întreabă cineva cum se formează opiniile şi curentele de opinie în România, nu mi-e greu să răspund. Douăzeci şi cinci de ani de observaţii mi-au întărit convingerea că oamenii nu gândesc, ci se năpustesc. Încă din vremea în care FSN-ul strângea pâlcuri de fanatici, gata să creadă că Raţiu le fură pământurile, iar Coposu şi Câmpeanu tipăresc dolari falşi, sau, tot atunci, când, în Piaţa Universităţii, cine nu era cu noi era împotriva noastră, am întrezărit acest soi de adevăr neconvenabil. Gânditul dăunează grav sănătăţii. A purta idei proprii e o povară. Iar a urmări firul logic al unei demonstraţii cere un efort extenuant. În general, se poartă ideile de-a gata. Zice unul că astrele ne-au hotărât destinul, gata, s-a mântuit vorba: eu sunt taur, deci sunt altfel, decât tine, capricornule. Păzea! Îţi iau gâtul! Când cineva a hotărât că ziariştii sunt tonomate, brusc, mii de spirite adormite s-au trezit la viaţă, mărturisind cum au văzut adevărul încă din leagăn. Când altcineva s-a scărpinat în cap şi a ajuns la concluzia că e lovitură de stat (încercaţi să urmăriţi ce se întâmplă în Ucraina, pentru comparaţie), alte mii de năuci au privit pe ferestrele adormite şi au văzut aievea, în stradă, tancuri, execuţii publice. Mai mult, au văzut cu ochii lor o jună vergină, pe care scria "democraţie", murind în chinuri. A fost suficient ca fiii ploii să decreteze că demonstraţiile împotriva exploatării aurului sau împotriva gazelor de şist sunt plătiţi de Moscova, că, brusc, pogorâţi cu hârzobul din slava cerului, orbii văzură adevărul. Aşa e, parol!

Geaba logică, geaba argumentaţie. Eticheta lipită pe fruntea condamnatului nu se mai dezlipeşte nici jupuită. Am constatat-o pe pielea mea: sute de oameni m-au văzut la Antena 3, ştiu cu cât m-au plătit Vântu, Voiculescu şi Stelian Tănase. Sunt sfătuitorul de taină al lui Ponta, am băut până am căzut sub masă  cu Antonescu sau Becali. Alteori, din polul opus, aflu că îi fac meserie lui Băsescu, la Cotroceni şi că mă pup pe gură cu Elena Udrea. Orice aş face, e imposibil să gândesc cu capul meu. Nu-i grav. Nu am de dat socoteală nimănui. Dar e dezesperant să constaţi că, în haosul "democratic" românesc, a gândi e la fel de împovărător. De unde vine asta? Cine e acela care hotărăşte cine merită să trăiască sau să moară? Vai, liderii. Formatorii de opinie. Structurile. Aceşti năuci oligofreni şi lacomi care ne conduc şi pe care fanaticii îi urmează prin foc, prin fum, prin mii de baionete. Nimeni nu îşi pune problema ce-i mână în luptă, care le sunt interesele, ce au spus ieri şi ce porcării au comis alaltăieri. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Aşa trăieşte România, într-o pasiune sufocantă: eu vă iubesc, eu vă omor!

Aş putea consuma pe kilometri de hârtie ridicolul inconsecvenţelor politice, absurdul anchetelor, erorile Justiţii, mizeria instituţiilor. Când un fraier cu mintea odihnită hotărăşte că acolo e adevărul sau calea, orice efort e zadarnic. Horia Georgescu e obiect de cult. Băsescu e obiect de cult. Ponta e apărat cu braţe tari, muncitoreşti. Până şi Geoană, culmea ridicolului, are 50.000 de fani. BOR-ul e intangibil. Vaccinurile sunt o conspiraţie mondială. Homosexualii trebuie stârpiţi. Bugetarilor, graşilor, moarte! Ideile delirante stâlcesc realitatea. Încet, încet, România se scufundă, iar călătorii mai dau o gaură în bărcuţă!