Mie unuia întreaga dezbatere mi-a amintit de un demers pe care l-am iniţiat în 2015 - iniţiativa cetăţenească i74 pentru vot la vedere în Parlamentul României. A fost, în fapt, prima iniţiativă cetăţenească pentru consolidarea democraţiei româneşti după 1990. Mă bucur că efortul nostru de atunci a inspirat, ulterior, iniţiative de tipul „fără penali”, pe care, de altfel, le-am susţinut fără echivoc. Aici veţi regăsi textul prin care am anunţat atunci lansarea i74, împreună cu colegii din Fundaţia CAESAR. Iar aici este clipul video explicativ prin care făceam apel pentru semnături.

Sigur, primul sentiment a fost de regret: cinci ani mai târziu şi vorbim despre aceleaşi lucruri esenţiale pentru o democraţie care se vrea a fi matură. Dar mi-am amintit şi de vorbele lui Constantin Noica: „ Aici e încă totul de făcut”. Mai valabil astăzi decât oricând. 

Votul prin care Florin Iordache, autorul infamei OUG 13, cea care a scos în stradă sute de mii de români dornici să apere democraţia, a devenit preşedinte al Consiliului Legislativ (deocamdată) ne arată clar câtă nevoie este de alegeri parlamentare pe 6 decembrie, de ce trebuie să scăpăm ţara de această majoritate toxică, dar mai ales de ce este nevoie de vot transparent în Parlamentul României. 

Într-adevăr, spre finalul anului 2015, fundaţia CAESAR a lansat campania naţională i74, care viza strângerea a peste 100.000 de semnături din întreaga ţară pentru o iniţiativă legislativă cetăţenească, în baza Art. 74 din Constituţia României (de unde şi numele iniţiativei). Votul la vedere era una dintre prevederile acestei iniţiative, sub deviza „Parlament pentru cetăţeni”. Spuneam atunci că transparenţa este o valoare fundamentală a unui sistem democratic, la toate nivelurile, pentru ca permite electoratului să evalueze în mod direct şi constant activitatea celor pe care îi mandatează prin vot, responsabilizându-i să cântărească bine fiecare decizie. Nimic mai adevărat.

Astăzi, opinia publică asistă la un ping-pong în explicaţii şi declaraţii. Nici nu are sens să mai intru în detalii, ştiţi prea bine la ce mă refer. Nu ar fi mai simplu şi mai transparent dacă nu ar mai exista vot secret, ci doar la vedere? Pot doar să îmi imaginez cum ar fi arătat astăzi lucrurile dacă am fi reuşit în 2015 să strângem cele 100.000 de semnături necesare pentru a propune modificarea legii statutului parlamentarilor, prin eliminarea votului secret. Am strâns atunci numai aproximativ 20.000 de semnături. Pe de-o parte, pentru că am dus muncă de pionierat, românii nefiind pe atunci obişnuiţi să semneze în stradă pentru chestiuni civico-politice. Pe de altă parte, pentru că ne-au lipsit resursele unui partid. i74 a rămas, însă, un demers onest şi necesar, după cum se demonstrează şi după cinci ani de zile. 

Dacă am fi reuşit atunci să introducem votul la vedere în Parlamentul României, probabil că mulţi senatori sau deputaţi s-ar fi gândit de două ori înainte să voteze legi strâmbe, să dea beneficii clientelei proprii sau să propună legi care să dinamiteze bugetul ţării, doar de dragul voturilor sau a popularităţii. Şi sigur s-ar fi gândit de mai multe ori înainte să voteze într-o funcţie atât de importantă un exponent al unei clase politice care a fost la un pas să distrugă democraţia românească. 

Şi poate că cetăţenii s-ar fi simţit reprezentaţi cu adevărat, nu păcăliţi la nesfârşit. Astăzi, mai puţin de 1 român din zece are încredere în Parlament. Sunt sigur că această statistică tristă ar fi arătat altfel. 

Vorbim de reforme, vorbim de înnoirea clasei politice. Unii mai mult ca alţii. Unii oneşti, alţii demagogi. Dar, revenind la cuvintele lui Noica, pentru că aici e încă totul de făcut, să începem cu ce nu s-a făcut încă. Iar votul la vedere ar fi cel mai important semnal că, după trei decenii de ceaţă a tranziţiei, democraţia românească investeşte serios în relaţia dintre cetăţeni şi cei care îi reprezintă, nu doar în relaţiile dintre politicieni şi grupuri (sau grupări) de interese. 

Spuneam, în 2015, că este #vremeacetatenilor. Iar astăzi spun că vremea cetăţenilor nu trece niciodată, decât dacă alegem să ne resemnăm şi să ne blocăm în deziluzii. E timpul faptelor.