Votul pe listă revine la alegerile din 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta, la prima
dezbatere despre noua lege  electorală p Foto: marian iliescu
Premierul Victor Ponta, la prima dezbatere despre noua lege  electorală p Foto: marian iliescu

Liderii USL, PDL şi UDMR pregătesc o nouă lege electorală, prin care deputaţii vor fi aleşi pe lista propusă de partid. Senatorii vor fi aleşi uninomina.

  Liderii partidelor parlamentare au început dezbaterile pentru o nouă lege electorală, după ce sistemul de vot uninominal, folosit la ultimele alegeri parlamentare, a dus la formarea unui Parlament obez. Chiar dacă, oficial, nu s-au aşezat încă la masa negocierilor, USL şi PDL au găsit primul punct comun: întoarcerea, măcar parţială, la votul pe liste.

PSD, prin vocea premierului Victor Ponta, susţine o variantă electorală care prevede Parlament bicameral, din care să facă parte 300 de deputaţi aleşi pe listă închisă şi 100 de senatori desemnaţi prin vot majoritar
într-un singur tur, ca reprezentanţi ai judeţelor şi ai viitoarelor regiuni.

„Susţin o Cameră a Deputaţilor aleasă proporţional şi care să aibă principalele atribuţii constituţionale, legate de buget. Să fie Camera decizională pe majoritatea temelor şi un Senat cu sistem de reprezentare prin vot majoritar, pe regiuni. Fiecare judeţ şi fiecare regiune să aibă doi senatori. Astfel, Senatul ar reprezenta structurile locale şi ar avea în plus atribuţii de politică externă şi de apărare“, a fost proiectul electoral prezentat de premierul Victor Ponta. Anunţul a fost făcut într-o dezbatere despre reforma electorală, organizată de Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) şi de
Societatea Academică din România (SAR) .

„Nimic nu e bătut în cuie“

Victor Ponta nu a exclus însă revenirea la votul pe liste şi pentru alegerea senatorilor. „E posibil orice. Nu pot să spun că USL are în acest moment o poziţie bătută în cuie“, a spus Ponta. Liderul PSD a insistat ca actuala lege electorală să fie modificată în decursul acestui an. Răspunsul vine din experienţa politică a ultimilor ani: „Cu cât ne apropiem de 2016, va fi mai greu să o modificăm, pentru că interesele poltice devin atât de diferite când ne apropiem de alegeri. De exemplu, cei care susţineau votul uninominal au ajuns să conteste legea la CCR“, a spus Ponta, cu trimitere la PDL.

Însă, premierul a fost categoric în ceea ce priveşte posibilitatea de a introduce lista  deschisă, prin care electoratul poate vota candidatul preferat, indiferent de poziţia pe care l-a aşezat partidul. „Lista deschisă e o demagogie. Dacă îl pun pe primul loc pe Ionescu sau pe Antonescu, ia 90% din voturi. Nu mai stă alegătorul să se uite la locul 24, unde e Ponta“, a spus, tranşant, Ponta.

Varianta revenirii la lista închisă a fost susţinută şi de liderul UDMR, Kelemen Hunor. „Noi suntem pentru un sistem proporţional, simplu şi transparent, cu păstrarea bicameralismului. Când avem peste 40% rural, nu merge lista deschisă“, a spus, sincer, Hunor.

PDL vrea Parlament unicameral

PDL nu poate da uitării referendumul din 2009  şi a propus o altă variantă de lege electorală. „PDL susţine Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300, plecând de la referendumul din 2009. Orice modificare a sistemului electoral trebuie să pună în practică acest referendum“, a spus Sulfina Barbu.

Democrat-liberalii propun ca o treime din parlamentari să fie aleasă după sistemul majoritar, în colegii uninominale, cu doi reprezentanţi pentru fiecare judeţ, iar două treimi pe liste. Singurul semn de întrebare al PDL rămâne dacă parlamentarii aleşi prin sistem proporţional să fie aleşi pe liste deschise sau pe liste cu vot preferenţial. ;

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite