Vot cu scandal în Camera Deputaţilor: Undă verde la pensiile speciale pentru diplomaţi

Vot cu scandal în Camera Deputaţilor: Undă verde la pensiile speciale pentru diplomaţi

Parlamentarii au votat pensii speciale pentru diplomaţi FOTO Mediafax

Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de marţi, proiectul de lege care prevede acordarea unei indemnizaţii de până la 3.571 de lei pentru diplomaţii care s-au pensionat înainte de 31 august 2010.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic şi consular al României a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 218 voturi „pentru“, 89 „împotrivă“ şi opt abţineri.

Potrivit ordonanţei guvernamentale, foştii ambasadori şi consuli cu o vechime neîntreruptă de 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe şi care erau pensionari la 31 august 2010, vor putea beneficia de o indemnizaţie diplomatică de maximum 3.571 de lei brut, lunar.

Deputatul Ovidiu Ganţ, care a luat cuvântul în plen, a susţinut că măsurile reprezintă „o injustiţie crasă“, în condiţiile în care numărul diplomaţilor care vor beneficia de indemnizaţie nu poate depăşi 250 de persoane.

„E o injustiţie crasă în raport cu alţi diplomaţi care nu vor beneficia de această măsură. Nu putem face dreptate unora făcând o nedreptate crasă altora“, a declarat Ganţ, în plenul Camerei Deputaţilor.

La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, deşi grupul parlamentar pe care îl reprezintă susţine reintroducerea pensiilor speciale, legea supusă votului în plen este inacceptabilă.

„Este arhicunoscut că grupul nostru parlamentar susţinea ideea acordării unor pensii speciale. Aceste pensii speciale au dispărut. Această lege nu readuce o pensie specială pentru diplomaţi, ci diplomaţii rămân cu pensia pe care o au, însă unii dintre ei vor primi peste pensie o indemnizaţie de maxim 3.571 lei. Cine, cum va primi se va realiza prin Ordin al ministrului, deci nimic clar, nimic general, ci este în tocul dorinţei ministrului cine vor fi acei diplomaţi merituoşi care vor primi o sumă sau alta. Noi credem că o astfel de lege nu poate fi acceptată, vom vota contra“, a spus Arpad.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă, indemnizaţia ar urma să fie le fie acordată diplomaţilor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii „grele, vătămătoare, de uzură fizică şi psihică“ şi ar putea fi obţinută de cel mult 250 de persoane.

Guvernul: Numărul de beneficiari, diminuat în timp

Potrivit Ordonanţei de urgenţă, plata indemnizaţiei diplomatice se realizează din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe, de la capitolul “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul “Alte cheltuieli”.

In expunerea de motive care însoţeşte textul legii, reprezentanţii Guvernului au ţinut să precizeze că “suma bugetară alocată se va diminua pe măsura scăderii, în timp, a numărului de beneficiari”.

În luna octombrie, premierul Ponta a comentat măsura şi a declarat că majorarea pensiilor diplomaţilor este o măsură reparatorie.

„Acea ordonanţă referitoare la diplomaţi are aceeaşi valoare juridică ca proiectul de lege pentru militarii disponibilizaţi la un moment dat. Şi militarii, şi diplomaţii, şi din păcate nu doar ei-mai sunt şi alte categorii, dar încercăm şi noi, pe rând, să rezolvăm-deci şi militarii, şi diplomaţii, li s-au tăiat nişte dreptruri corect obţinute, repet, nu doar printr-o politică a Guvernului Boc, ci printr-o prostie a Guvernului Boc. Pentru că, acum, iată, constatăm că a scăpat Boc de plătit salarii şi pensii în 2010 şi le plătim noi în 2013, 2014, 2015. Noi, însemnând nu Guvernul, ci noi toţi, că Guvernul de unde plăteşte? Tot din taxele şi impozitele pe care cei mai mulţi dintre dumneavoastră le plătesc“, a spus premierul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările