Prezenţa d-lui Dâncu s-a produs sub genericul generos, dătător de emoţii, speranţe şi fiori, Ediţie specială. Din păcate, prin conţinutul ei, emisiunea nu a avut nimic special. Din contră. Am avut parte doar de un taifas de seară de vreo 50 de minute. Taifas în cursul căruia vicepremierul Dâncu şi-a mitraliat mieroasa-i gazdă şi telespectatorii cu vorbe, vorbe şi iar vorbe. La supra-ofertă. Dar şi perspective optimiste. Şi ele la mega-ofertă. Iar supra-ofertă fiind, moderatorul nu a simţit nevoia nici celei mai mici „negocieri”, înghiţind totul pe nemestecate, lăsându-şi invitatul să zburde în voie, să spună vrute şi nevrute şi să ne lase impresia că totul e bine şi că o să fie şi mai bine.

Dl. Dâncu ne-a servit nimic altceva decât vorbe ce din coadă au sunat şi din care am aflat ceea ce ştiam deja. Şi anume că guvernul condus de dl. Cioloş vrea să scoată ţara de sub tutela proiectelor începute şi neterminate, un specific naţional denunţat demult, mai exact din 1907 de Dumitru Drăghicescu. Oferind viziuni pragmatice. Drept pentru Executivul lucrează şi va lucra.

A făcut-o în „cincimea” de mandat deja consumată, utilizând la maximum până şi cele două săptămâni de somn naţional tradiţional dintre Crăciun şi Anul Nou. O va face şi pe mai departe, asumându-şi rolul de reformator pe termen lung. Adică mult mai mult decât statutul de administrator de treburi curente, aşa cum poate că ne-am fi aşteptat ştiind că acest Executiv nu va sta la Palatul Victoria decât preţ de maximum un an. Adică până după alegeri. Când şi dl. Vasile Dâncu, şi dl. Dacian Cioloş vor reveni la rosturile lor fireşti  profund apolitice, la fel cum o vor face şi cei mai mulţi dintre miniştri. Ceea ce nu înseamnă că unii dintre ei, experţi sau tehnocraţi, nu se vor lăsa tentaţi de cântecul de sirenă al politicii, nu vor intra în partide, nu vor candida pentru locuri de parlamentari.

Dl. Dâncu nu poate garanta pentru toată lumea, o face numai pentru sine şi pentru superiorul său. Adică exact pentru oamenii despre care presa bucureşteană nu încetează să spună că ar putea să furnizeze surprizele politice ale anului ce abia a început, preluând, ba din obligaţie, ba din înalt ordin, conducerea celor două mari partide, PSD şi PNL. Ce la final de an vor uita de vrajba de acum ca şi de declaraţiile belicoase şefilor lor de azi, mai cu seamă de cele ale d-nei Alina Gorghiu, şi se vor alia spre a da ţării viitorul guvern. Condus după zvonuri mai vechi de dl. Cioloş, după altele mai noi de dl. Costin Borc. Devenit peste noapte şi tot „pe surse” preferatul preşedintelui Iohannis la şefia PNL.

Mărturisesc că nu despre vocaţia de reformator a guvernului, vocaţie despre care nu prea ştim câtă susţinere politică autentică are, despre cât munceşte el ori despre problemele şi eventualele schimbări de personal de la vârful partidelor, schimbări în care dl. Dâncu şi dl. Cioloş vor fi sau nu parte, m-ar fi interesat să îl aud vorbind pe vicepremier. Acestea sunt teme deja intens dezbătute. Ci despre chestiuni de maximă, de extremă actualitate. Chestiuni concrete şi presante. Chestiuni cu adevărat pragmatice asupra cărora firesc ar fi ca dl. Vasile Dâncu să ştie să se pronunţe chiar mai în cunoştinţă de cauză decât despre Ziua Culturii Naţionale, aşa cum i s-a cerut să o facă pe fugă şi „pe finalul discuţiei”, cum îndeobşte se spune în limbaj „televizionistic”.

Am în vedere problemele ce s-au acumulat exact între Crăciun şi Anul Nou şi care pe zi ce trece devin din ce în ce mai preocupante, putând pune sub semnul întrebării însuşi elanul reformator al guvernului, nu doar pe cel al d-lui Dâncu personal. Probleme ce impun necesitatea ca guvernul să fie exact ce se pare că nu-i place domnului Dâncu să fie. Un excelent administrator de treburi deopotrivă curente şi, din păcate, pare-se, din ce în ce mai complicate.

Sigur, ştim cu toţii foarte bine că dl. Vasile Dâncu nu e specialist nici în economie, nici în politică externă. E sociolog şi e însărcinat cu probleme ce ţin de dezvoltare. Însă tocmai din perspectiva sarcinilor guvernamentale ale vicepremierului, cred că acesta e obligat să aibă competenţele necesare pentru a ne pune în cunoştinţă de cauză la curent cu scenariile luate în calcul de guvernul pe care îl reprezintă ca ripostă la două crize majore care, cu siguranţă, nu ne vor ocoli.

Iată de ce mă aşteptam ca dl. Dâncu să profite de apariţia sa televizată spre a ne familiariza cu setul de soluţii pe care e de sperat că guvernul le-a formulat deja, soluţii menite să pună cât mai la adăpost ţara şi populaţia ei de efectele negative ale unei posibile crize economice globale majore. Criză despre care voci din ce în ce mai autorizate avertizează nu doar că ar fi iminentă, ci că ar fi devenit deja o realitate şi un specific negativ al anului 2016. Din păcate, despre această criză nu doar dl. Dâncu, ci nici un oficial guvernamental de la Bucureşti nu scoate deocamdată o vorbă, tăcerea stimulând speculaţiile apocaliptice în conformitate cu care ceea ce s-a întâmplat în România cu începere din 2009- 2010 se va repeta, lovind populaţia în proporţii mult amplificate, odată anul electoral 2016 încheiat.

Nu ştim, de asemenea, pentru moment nimic sau nu ştim mare lucru nici despre felul în care priveşte guvernul de la Bucureşti criza politică prelungită de la Chişinău şi nici scenariile în conformitate cu care nu ar fi defel exclusă o nedorită şi primejdioasă ucrainizare a Republicii Moldova. O ipoteză la care a făcut referire joi seară fostul premier Mircea Druc. Posibilitate ce pare să fie tratată cu destulă indiferenţă şi o anume îngăduinţă de înalţii oficiali europeni, interesaţi azi mai degrabă de lupta antiteroristă pentru reuşita căreia au nevoie de sprijinul Moscovei şi al lui Vladimir Putin. Despre care ştim că au pe mai departe serioase şi nu tocmai prietenoase interese în ţara vecină. Stimulate şi de o puternică mafie locală. Situaţia de dincolo de Prut nu poate lăsa indiferent guvernul de la Bucureşti în primul rând din considerente pragmatice, cum indiferenţi nu putem fi nici noi, cetăţenii de rând.

Nu avem, aşadar, prea multe motive să stăm liniştiţi în ceea ce priveşte viitorul. Iar liniştile şi mai ales neliniştile noastre au nevoie de informaţii. Venite nu pe surse, ci exact de la decidenţii de maximă importanţă. Domnul Dâncu şi TVR au ratat miercuri seara ocazia de a o face. Aşteptăm, aşadar, lămuriri de la preşedinte şi de la premier. E de sperat că foarte curând şi unul, şi celălalt îşi vor lua misiunea în serios. Neuitând că parte a acestor misiuni e şi obligaţia morală şi constituţională de a-i înştiinţa pe cetăţenii României despre evoluţiile la care trebuie să aştepte. Oricât de neplăcute şi neprofitabile electoral ar fi informaţiile cu pricina.