Pe atunci, dezbaterea dintre John F. Kennedy şi Richard Nixon a avut o audienţă de 70 de milioane de americani, aproximativ două treimi din populaţia adultă a SUA de la acea vreme. O să găsiţi evenimentul evocat în mai toate cărţile de comunicare politică pentru că, de atunci şi până în prezent, dezbaterile prezidenţiale televizate au reprezentat, în majoritatea cazurilor, punctele culminante ale campaniilor electorale prezidenţiale.   

Pentru pasionaţii de politică, fie ei consultanţi, analişti sau teoreticieni implicaţi sau nu în campanie, dezbaterea electorală este cel mai aşteptat moment al campaniei. Există nenumărate poveşti cu privire la dezbaterile electorale despre cum un candidat a gafat sau a avut o prestaţie extraordinară care a schimbat complet cursul campaniei. Sunt expresii rămase în istorie, momente inedite şi nu mai departe de campania trecută am avut parte de un astfel de eveniment. Există multe voci care pun victoria lui Traian Băsescu pe seama întrebării adresate lui Mircea Geonă în dezbaterea electorală desfăşurată între cele două tururi de scrutin cu privire la vizita făcută de acesta lui Sorin Ovidiu Vântu.

Importanţa dezbaterii electorale e dată în principal de atenţia de care se bucură. Dezbaterea prezidenţială dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană desfăşurată în anul 2009 a avut o audienţă de aproape 5 milioane de oameni. Şi nu vorbim de o simplă prezenţă în media care să îţi dea posibilitatea să comunici simultan cu un număr atât de mare de posibili votanţi, ci de o confruntare cu adversarii tăi, o confruntare în care trebuie să menţii sau să câştigi (în funcţie de caz) încrederea electoratului. Însă posibilitatea de a comunica cu un număr atât de mare de oameni nu e doar o oportunitate, ci şi un risc. O prestaţie sub aşteptări, o gafă, un răspuns nepotrivit, un atac nepotrivit, un gest necugetat, pot şterge cu buretele tot efortul depus până în acel moment, pot încheia o campanie electorală înainte de momentul votului. Dacă greşesti într-un miting electoral, într-o apariţie televizată, într-un interviu sau în oricare altă situaţie, e nevoie de timp ca 5 milioane de oameni să afle despre greşeala ta. Iar acest timp îţi oferă şi ţie şansa de a remedia situaţia creată şi a de gestiona pagubele. De aceea, în zilele noastre, o dezbatere electorală prezidenţială nu are loc decât în momentul în care staffurile candidaţilor cad de acord asupra celor mai mici detalii, de la moderator, teme de discuţie, posibile întrebări şi până la decor sau ordinea în care candidaţii iau cuvântul. Cu toate aceste măsuri de siguranţă riscul nu dispare în totalitate.

Recunosc că ideea acestui articol mi-a venit în urma dezvăluirilor făcute zilele trecute de Robert Turcescu. Un important jurnalist, cel care a moderat două din cele trei dezbateri electorale desfăşurate în campania prezidenţială trecută, a făcut nişte dezvăluiri, nedesluşite încă, cu privire la trecutul său. Mulţi au ţinut să amintească dezbaterile electorale moderate de Turcescu şi să ridice semne de întrebare cu privire la onestitatea lui de atunci, însă cred că din moment ce staffurile candidaţilor s-au înţeles la acel moment cu privire la persoana lui Robert Turcescu şi n-au apărut discuţii cu privire la prestaţia acestuia, punctele de vedere exprimate acum sunt doar o încercare de a valorifica, în context electoral, o temă care prezintă un oarecare interes.

Însă nu despre asta aş vrea să discut, ci despre faptul că va fi cel puţin dificil, dacă nu imposibil, să găsim acum un Robert Turcescu al momentului 2009 sau un Cristian Tudor Popescu al momentului 2004 care să fie agreat de toată lumea pentru a modera o eventuală dezbatere prezidenţială.

În campania electorală din 2009 presa a constituit în sine o temă de campanie. Mogulii de presă identificaţi de Băsescu au fost adversarul creat de actualul preşedinte în povestea sa electorală. Aveam impresia atunci că nu vom mai trăi vremuri în care mass-media să fie atât de polarizată în preajma unei campanii electorale. Însă se pare că perioada actuală mă contrazice. Trusturile de presă şi în principal televiziunile de ştiri fac în continuare parte din discursurile oamenilor politici, fiind identificate public drept „bune” sau „rele” în funcţie tabăra în care omul politic se află. Ba mai mult, putem număra pe degete dăţile în care politicieni de prim rang au fost în studiourile televiziunilor considerate „potrivnice” în ultimii ani. De confruntări între politicieni din tabere adverse nici nu poate fi vorba. Doar de reprezentanţi din planul secund care se întâlnesc în nenumăratele talk show-uri politice şi care încearcă fiecare să livreze propria versiune asupra subiectelor dezbătute, de cele mai mult ori fiind vorba de „punctajul” primit de la partid.

Cam acesta ar fi, pe scurt, contextul mediatic când vorbim de o eventuală dezbatare electorală prezidenţială. Însă nici contextul electoral nu oferă şanse mai mari de reuşită unei dezbateri. Interesele principalilor candidaţi nu par să aibă un punct comun cu privire la o confruntare televizată. Victor Ponta e principalul favorit, iar o eventuală dezbatere i-ar aduce mai multe riscuri decât posibile beneficii. De aici şi declaraţia cu popcorn-ul în ceea ce priveşte perioada de campanie până la primul tur de scrutin. E adevărat şi că se poate afla în situaţia în care n-ar mai putea refuza o dezbatere între cele două tururi, dar până atunci e cale lungă. De partea cealaltă, Klaus Iohannis e al doilea favorit la intrarea în turul II şi nu are nici un interes în a avea o dezbatere electorală cu Elena Udrea, Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu sau Teodor Meleşcanu. Singura lui ţintă în această privinţă trebuie să fie Victor Ponta, dar chiar şi aşa, dacă nimic spectaculos nu se va întâmpla până în preajma alegerilor, o dezbatere între cei doi înainte de turul I e puţin probabilă.

Închei prin a spune că n-am încercat să dau răspunsuri întrebărilor din titlu, ci să trasez un context pentru o eventuală dezbatere electorală. Iar contextul pare potrivnic desfăşurării unui astfel de eveniment. Puţini candidaţi şi-l doresc, şi doar în anumite condiţii, iar mass-media se află într-o vizibilă polarizare din care cu greu ar putea fi ales un nume de jurnalist care să fie acceptat de toată lumea pentru a modera confruntarea candidaţilor. Însă în acelaşi timp articolul de faţă e o invitaţie la dezbatere, atât în privinţa numelor celor care ar putea modera o eventuală dezbatere electorală, cât şi în privinţa necesităţii unui astfel de eveniment. De aceea vă întreb şi pe dumneavoastră:

Avem nevoie de o dezbatere electorală prezidenţială? Şi dacă da, cine ar putea să o modereze?