Voiculescu: Am fost iniţiatorii suspendării lui Băsescu în 2007, românii nu au înţeles actul de curaj

Voiculescu: Am fost iniţiatorii suspendării lui Băsescu în 2007, românii nu au înţeles actul de curaj

Dan Voiculescu. FOTO Mediafax

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că acest partid a fost iniţiatorul suspendării preşedintelui Băsescu, în 2007, şi că îi pare rău că românii de pretutindeni nu au înţeles actul de curaj al acestui partid.

"Îmi pare rău că românii de pretutindeni nu au înţeles actul de curaj din 2007, când l-am suspendat pe Traian Băsescu, pentru că vreau să fie clar, noi am fost iniţiatorii suspendării sale, noi suntem cei care au văzut în el răul pentru România, ceilalţi au venit alături de noi", a declarat Voiculescu.

El a adăugat: "Din păcate, românii nu au vrut să vadă. Am fi câştigat, din 2007, şapte răni fără răni colective şi personale, pentru cei care au luptat cu el". Preşedintele fondator al PC a mai spus că formaţiunea este pregătiă pentru campaniile viitoare.

"Avem condiţiile necesare să fim mai mult decât suntem astăzi", a spus Voiculescu, precizând că cei din PC au, totuşi, o problemă. "Pentru că suntem între noi, e bine să discutăm şi problemele pe care le avem . Principala problemă este relaţia dintre liderii naţionali şi cei judeţeni. Este mare nevoie să strângem rândurile, să aflăm mai multe din problemele lor, să încercăm mai mult şi mai eficient să le rezolvăm", a afirmat Voiculescu.

Dan Voiculescu a spus că propune, în acest context, o rezoluţie, fiind vorba despre un angajament al preşedintelui în funcţie, Daneil Constantin: în 2016, PC va avea minimum 8% procent la alegeri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: