Vocea Rusiei: Băsescu nu va scăpa de Justiţie la expirarea mandatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

După expirarea mandatului de preşedinte, în 2014, Traian Băsescu va ajunge în faţa instanţei, susţin jurnaliştii de la Vocea Rusiei, care citează o declaraţie a premierului Victor Ponta.

“Băsescu nu va pleca liniştit după expirarea mandatului său, va ajunge în Justiţie”, ar fi declarat premierul Ponta, comentând o decizie recentă a Guvernului de a reduce bugetul Administraţiei Prezidenţiale.

În materialul publicat de “Vocea Rusiei” se precizează că victoria USL la alegerile parlamentare de la finalul anului 2012 a condus la o “coabitare deloc uşoară” care a trebuit “mediată” de Uniunea Europeană şi de către NATO, care le-ar fi cerut ambelor părţi să renunţe la confruntările publice.

Se precizează, de asemenea, că Preşedinţia şi Guvernul sunt în conflict după ce parlamentarii au votat tăierea banilor pentru Justiţie şi Administraţia Prezidenţială.

În articol este menţionat şi faptul că preşedintele Traian Băsescu i-a interzis liderului PNL Crin Antonescu să viziteze oficial Palatul Cotroceni şi i-a transmis că “rămâne binevenit ca turist”.

Anterior, premierul Ponta declarase, după întâlnirea cu vicepreşedintele american Joe Biden, că Justiţia din România va fi independentă după 2014, în urma expirării mandatului preşedintelui Băsescu.

Întrebat de ce vizează acest termen, Ponta a opinat că “până la finalul ultimului mandat al preşedintelui Băsescu, acesta nu se va schimba deodată”.

“Timp de nouă ani, a folosit Justiţia în bătăliile sale politice, măcar ca discurs. El este cel care face dosare, care pune procurori, este cel care sună procurorii de pe telefonul său direct şi nu cred că se va schimba, nu mai poate. Este prea bătrân să se schimbe la vârsta asta”, a conchis Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite