INTERVIU Vlad Moisescu: „Nu sunt domnul V. din stenograme“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Moisescu a fost, în trecut, unul dintre susţinătorii lui Crin Antonescu FOTO: Eduard Enea
Vlad Moisescu a fost, în trecut, unul dintre susţinătorii lui Crin Antonescu FOTO: Eduard Enea

Vlad Moisescu povesteşte pentru „Adevărul“ cum s-a deteriorat relaţia sa cu preşedintele PNL, Crin Antonescu. Moisescu a fost unul dintre susţinătorii lui Antonescu dar, în prezent, este în conflict cu preşedintele partidului.

Vlad Moisescu a demisionat, luni, din funcţia de vicepreşedinte PNL, acuzând modul în care conduce Crin Antonescu partidul. A fost cel mal recent gest de protest al unuia dintre oamenii care l-au susţinut, în trecut, pe Crin Antonescu. Vlad Moisescu a fost, alături de Andrei Chiliman, unul dintre cei care l-au sprijinit pe Crin Antonescu la congresele din 2009 şi 2010. Multă vreme, Moisescu, şeful PNL sector 1, şi Chiliman, primarul aceluiaşi sector, au fost percepuţi în partid ca apropiaţi ai lui Antonescu.  Din 2012, însă, relaţiile dintre Antonescu şi cei doi lideri ai PNL sector 1 s-au deteriorat. Chiliman a fost schimbat din fruntea organizaţiei Bucureşti, iar Moisescu din fruntea organizaţiei sectorului 1.

„Adevărul“: Aţi demisonat recent din postul de vicepreşedinte PNL. Cum a început conflictul dintre dumneavoastră şi Crin Antonescu?

Vlad Moisescu: Conflictul a pornit în mai 2012 cu eliminarea domnului Chiliman de la şefia organizaţiei Bucureşti. Eliminarea s-a făcut pe baza unei explicaţii neadevărate: că Andrei Chiliman ar fi complotat cu Ecaterina Andronescu să cedăm PSD-ului candidatura la sectorul 6 şi să luăm sectorul 2. Nu este deloc adevărat. Domnul Chiliman înaintase Biroului Politic Central două scrisori prin care solicita să nu cumva să pierdem sectoarele 1 şi 6.

Lucrul cel mai grav s-a produs acum zece zile, când organizaţia de tineret a sectorului1 şi cea de studenţi au fost decimate fără argumente. A urmat, la câteva zile, suspendarea atribuţiilor Curţii de Onoare şi Arbitraj.  În ziua următoare, la Curte era termen la contestaţia noastră referitoare la decizia de schimbare a conducerii PNL sector 1.

Totuşi, multă vreme, dumneavoastră şi Andrei Chiliman aţi fost percepuţi în partid ca nişte susţinători ai lui Crin Antonescu.

Domnul Antonescu, începând cu 2011, are un proiect personal: să ajungă în locul lui Traian Băsescu la Cotroceni, ceea ce ar fi onorabil. Noi am încercat, în ultimul an, să discutăm şi către ce se îndreaptă partidul.

La înfiinţarea USL ni s-a spus de către domnul Antonescu că principalul partid de dreapta şi principalul partid de stânga îşi unesc forţele, iar, la un moment dat, se vor despărţi. Nu ne-a spus când, cum, nu ştim pe ce baze vrea să pună partidul în continuare. Problema este câte din cele 4,5 milioane de voturi pe care le-a luat USL aparţin PNL. Nu s-a făcut o analiză.

Pe de altă parte, Crin Antonescu a acuzat organizaţia sectorului 1 că nu a fost suficient de combativă la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Aici, răspunsul este foarte simplu. Organizaţia sectorului 1 a avut cea mai mare prezenţă din Bucureşti.

Sunteţi domnul V. din stenogramele despre care vorbesc unii dintre colegii dumneavoastră de
partid?

Domnul care ne poate spune sigur cine este domnul V. este Victor Paul Dobre, pentru că el a fost urmărit, ascultat. Tot ce mă rog eu la Dumnezeu este ca respectivul domn V. să nu fi avut dreptate.

Revin la întrebare: dumneavoastră sunteţi cel din stenograme?

Nu, iar povestea cu trădarea nu a fost explicată. La şedinţa în care eu am fost demis din fruntea PNL sector 1,
Crin Antonescu a propus această sancţiune, afirmând că suntem toţi trădători. A doua acuzaţie era legată de  stenograme. A treia acuzaţie a fost că am sabotat mitingul USL de pe Arena Naţională şi că am fi plecat în timpul discursului domniei sale.

Ce strategie aveţi pentru congresul partidului?

Vom propune amendamente la statut. Este vorba, de o parte, de trecerea la un vot uninominal pentru alegerea conducerii partidului. De asemenea, vrem să dezbatem în cadrul Congresului propunerea de organizare a unor alegeri preliminare pentru candidatul la Preşedinţia României.

Aşteptăm de la congres să creeze o viaţă ulterioară pentru partid şi după ce Crin Antonescu nu va mai fi preşedintele acestui partid, va fi la Cotroceni sau nu.

Credeţi că la congres va exista vreun contracandidat pentru Crin Antonescu?

La congres ar trebui să fie alegeri de sus până jos pentru toate posturile. Pe un statut cu alegeri uninominale va avea contracandidat. Pe un statut impus, nu va avea. Repet, congresul nu trebuie să fie despre un om, ci despre partid. Trebuie să decidem în privinţa traseului european al acestui partid.

Dacă vom continua să ne răstim la Angela Merkel, la Departamentul de Stat, nu cred că este bine. E nevoie şi de o clarificare doctrinară. La guvernare văd că propunem măsuri mai de stânga decât PSD, în condiţiile în care PSD e pe picioarele lui, e mai bună structura, are propriii votanţi. Pe partea cealaltă, avem un discurs demagogic, naţionalist, uitând că şi acolo scena este ocupată de oameni mult mai credibili pe mesajul demagogic ca Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor.

Or, electoratul PNL are alte aşteptări şi îl îndepărtăm în acest fel. ;

Enigmaticul „V.“ din stenograme

Într-o stenogramă apărută în presă, fostul ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, îi spunea unui „domn V.“, menţionat în alte surse ca „Vlad“,  într-o discuţie telefonică din seara zilei de 3 august, că trebuie „să facă o nebunie întreagă“, să nu voteze românii din străinătate.

În acest moment al discuţiei, „Vlad“ îl îndeamnă pe Victor Paul Dobre ca împreună să îşi dea demisia. „Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!“, îndemna „Vlad“. Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a dat atunci de înţeles că personajul „Vlad“ din stenograme este, de fapt, Vlad Moisescu. „Vă aduc aminte că în stenogramele dosarului lui Victor Paul Dobre apărea un Vlad care vorbea de un grup infracţional organizat, un discurs băsist. Noi ştim cine e Vlad“, spunea Mihalache.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite