Vlad Voiculescu: Cred că Dumnezeu sau norocul ne-a păzit până azi de mai multe incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, în prezent candidatul PLUS la Primăria Capitalei, a criticat negijenţa în seviciu a funcţionarilor publici, făcând referire la incidentele petrecute în  cele două şcoli din Arad şi Bucureşti, în urma cărora mai mulţi elevi au ajuns la spital din cauza substanţelor de dezinsecţie sau dezinfecţie.

Voiculescu a declarat că firmele care au realizat acţiunile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare la şcolile ai căror elevi au ajuns la spital cu intoxicaţii, au fost contractate de „primării care nu şi-au făcut treaba”.

El a precizat că sarcinile companiilor contractate de către administraţia locală trebuie să fie menţionate clar în contracte, iar instituţiile trebuie să monitorizeze buna execuţie a lucrărilor. 

”Sunt o mulţime de astfel de exemple. Cred că Dumnezeu sau norocul ne-au păzit până azi de mai multe astfel de lucruri. Este vorba despre capacitatea administrativă, capacitatea oamenilor din diferite instituţii şi dorinţa instituţiilor de a-şi face treaba. Sunt multe lucruri care nu sunt controlate”, a spus Vlad Voiculescu la Digi24.

El a punctat şi cu un exemplu personal - o substanţă care a ajuns pe străzile Bucureştiului şi din cauza căreia s-ar fi produs accidente.

„Acum o lună şi jumătate, pe multe din străzile principale din Bucureşti era aruncată o licoare, un maglavais pe care nimeni nu-l controla, despre care Poliţia Capitalei se pare că nu ştia nimic şi totuşi companiile aruncau asta pe stradă. Într-o singură zi, în drum spre casă, am văzut trei accidente. Sunt o mulţime de lucruri pe care autorităţile nu le fac aşa cum se cuvine. Lucrurile astea duc la poluare, duc la accidente groaznice, cum sunt cele din şcoli, la infecţi nosocomiale”, a încheiat Vlad Voiculescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite