Deşi sunt sigur că Teodor Meleşcanu nu a vrut să facă vreo reflecţie filosofică, el a atins câteva probleme extrem de importante, de mare generalitate, cu adevărat filosofice. Cel care sare imediat în ochi este despre felul cum sunt lucrurile şi felul cum ne apar. Rolul subiectivităţii este uriaş, toată modernitatea bazându-se din plin pe asta. Ca să clarifice acest raport, Kant a elaborat o teorie în care separă radical ceea ce primim prin simţuri de ceea ce adăugăm prin intelect. Cunoaşterea este dată exact de acest amestec al datelor senzoriale şi al produselor intelectuale, astfel încât Kant poate afirma că felul cum ne apar lucrurile este exact felul cum sunt lucrurile.

Cu toate acestea, Teodor Meleşcanu nu pare să fie kantian, căci vedem că accentuează percepţia (trec peste agnosticismul cu care începe citatul, căci ar cere un text de două ori mai lung decât acesta). Deşi nimeni nu ştie cum stau lucrurile cu adevărat în România, se spune, avem cu toţii o anumită percepţie. Am fi deci pe o poziţie apărată de celebrul filosof George Berkeley (autorul lucrării Tratat asupra principiilor cunoaşterii omeneşti, tradusă la Humanitas). El spune că „a fi înseamnă a fi perceput“, cu alte cuvinte numai în măsura în care percepem lucrul cutare, acel lucru există.

Acest idealism subiectiv de tip Berkeley nu cred însă că a fost un ghid pentru ministrul român al afacerilor externe. Nu cred că a vrut să spună că mizeria de pe străzi, zăpada necurăţată, fărădelegile şi hoţia ar exista numai dacă ar fi percepute de cineva. Să ne imaginăm, cu titlu de experiment mental, că noaptea trecută toţi locuitorii oraşului ar fi fost adormiţi între 3 şi 4; nimeni, nici oameni, nici pisici, nici şobolani nu ar fi perceput zăpada, mizeria şi fărădelegile. Nici Teodor Meleşcanu, nici Berkeley nu ar fi vrut să spună că acestea ar fi dispărut din cauza faptului că nimeni nu le-a perceput.

În România, după acest oficial al statului, lucrurile sunt frumoase, minunate, excelente, nivelul de trai e uriaş.

Desigur că accentul pus (şi) de ministrul de externe pe empirism este evident: fiecare dintre noi ştie câte ceva, unii mai mult, alţii mai puţin; cu toate acestea nimeni nu ştie întregul adevăr. O cunoaştere absolută nu o are nimeni (pesemne, ar vrea să spună ministrul, nici serviciile secrete, nici măcar Dumnezeu).

Partea finală a textului citat este, cred eu, ceea ce vrea să sublinieze ministrul român de externe: deşi cunoaştem oarecum stările de lucruri din România, să nu ne lăsăm influenţaţi de ştirile false. Departe de idealismul subiectiv berkeleyan, departe de idealismul transcendental kantian, vedem că nu se promovează la Ministerul de Externe nici măcar banalul empirism. Se pare că oficialul român ne transmite un mesaj de avertizare despre presa cea ticăloasă care denaturează adevărul, denaturează stările de lucruri din România.

În România, după acest oficial al statului, lucrurile sunt frumoase, minunate, excelente, nivelul de trai e uriaş. Presa şi duşmanii scriu despre zăpada care ne-a paralizat oraşul, despre copiii maltrataţi în familii şi şcoli, despre mită şi şpagă, despre corupţie la cele mai înalte niveluri şi multe altele. Toate acestea sunt false, fac deliciul presei, nu sunt nicidecum crunta realitate. România, dragi tovarăşi, este o ţară minunată lipsită complet de hoţie, de corupţie sau de fărădelegi.