Vizita lui Timmermans în România, prin ochii specialiştilor. Fost ministru de Externe: Timmermans le-a bătut obrazul elegant lui Dragnea şi Tăriceanu

Vizita lui
Timmermans în România, prin ochii specialiştilor. Fost ministru de Externe: Timmermans
le-a bătut obrazul elegant lui Dragnea şi Tăriceanu

Liviu Dragnea şi Frans Timmermans. Cel de-al doilea i-a spus liderului PSD că poate fi contactat chiar zilnic, dacă sunt nelămuriri în ceea ce priveşte probleme ce ţin de MCV. FOTO Mediafax

Întrevederile lui Frans Timmermans cu principalii actori politici de la Bucureşti a arătat preocuparea Bruxelles-ului referitoare la evoluţia politică din România şi raportarea politicienilor la sistemul judiciar. „Adevărul“ a stat de vorbă cu mai mulţi specialişti pentru a explica principalele mesaje ale prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele forţe politice s-au declarat mulţumite de discuţiile cu numărul doi al Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu toate că pe lângă săgeţile publice la adresa reprezentanţilor PSD şi ALDE, în spatele uşilor închise acesta le-a cerut să nu facă legi pentru propriile interese. Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, a reiterat şi vineri faptul că discuţiile au fost productive în ceea ce priveşte partea de stat de drept, precum şi faptul că formaţiunea sa, PSD, nu ar fi fost criticată de oficialul CE.

O altă părere a avut deputatul PSD Liviu Pleşoianu, cel care l-a acuzat pe Timmermans că a făcut câteva „afirmaţii abominabile“. Printre aceste declaraţii „abominabile“ este şi aceea că oficialul CE ar fi sugerat că trebuie să îi fie pusă „botniţă presei“, aluzie la faptul că Timmermans a punctat faptul că sistemul judiciar e atacat în mass media.

Pe de altă parte, PNL subliniat faptul că după vizita lui Timmermans, Liviu Dragnea şi Călin Tăriceanu trebuie să decidă dacă sunt anti-europeni sau pro-europeni. „Liderii coaliţiei PSD-ALDE nu vor mai putea apela la artificii prin care să găsească ţapi ispăşitori pentru semnificaţia dată la nivel european propriilor acţiuni. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a demontat fără drept de apel teza vehiculată atât de Liviu Dragnea, de Călin Popescu Tăriceanu, cât şi de Viorica Dăncilă referitoare la dezinformarea oficialilor europeni în legătură cu situaţia din România“, au precizat cei de la PNL.

„Adevărul“ a tradus alături de mai mulţi specialişti semnificaţia vizitei lui Timmermans şi principalele linii pe care acesta le-a dat politicienilor de la Bucureşti. „Reprezentantul Comisiei Europene, pentru că asta e Timmermans, a respectat până la literă tipul de adresare consecventă din zona Comisiei în legătură cu atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de Justiţie, începând cu faptul că sistemul judiciar poate să aibă probleme, dar controlul, evaluarea şi deciziile trebuie să fie luate de sistemul judiciar însuşi“, a declarat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe pentru „Adevărul“.

De asemenea, Diaconescu a subliniat faptul că declaraţiile prim-vicepreşedintelui CE referitoare la faptul că va putea sta de vorbă „zi de zi“ cu Dragnea şi Tăriceanu arată faptul că acesta a vrut să le bată obrazul în mod elegant.  „La teme privind informarea Comisiei, Timmermans le-a bătut obrazul, chiar dacă într-o formă elegantă celor de la Bucureşti care s-au exprimat neglijent pe acest subiect“, a continuat fostul şef al diplomaţiei de la Bucureşti.  

Anunţul nebăgat în seamă

Diaconescu a ataras atenţia şi asupra unui aspect mai puţin prezentat de media. Anunţul privind cadrul financiar multianul. „Foarte important e că aici a anunţat ceea ce circula, ca informaţie mai mult sau mai puţin verificată, anume că va propune un mecanism de conectare a deciziilor privind atribuirea fondurilor europene de funcţionare a statului de drept. Este o propunere de aproape un an de zile susţinută de statele fondatoare şi de statele nordice. Această idee va dobândi contur odată ce încep negocierile pentru mecanismul bugetar multi-anual. Este un semnal serios şi el a ales să facă acest lucru la Bucureşti“, a subliniat fostul ministru de Externe, referindu-se la faptul că oficialul CE a spus că noul cadru bugetar multianul va fi gata în mai. „Ne gândim la un mecanism care să ne asigure că toate fondurile să poate fi verificate, astfel încât să nu fie alocate prost, e o propunere care se referă la toate statele membre. Banii europeni trebuie să fie cheltuiţi bine“, a spus Timmermans.

„Atacuri grobiene“ la adresa lui Timmermans

Pe de altă parte, consultanul politic George Rîpă explică faptul că oficialul UE i-a mustrat pe liderii coaliţiei de guvernământ pentru modul cum se raportează la legile justiţiei. „Vizita lui Timmermans demonstrează încă o dată că încercările coaliţiei PSD- ALDE de a modifica legile justiţiei continuă să creeze îngrijorări la Bruxelles. Nu cred însă că încercările acestuia de a arbitra disputele politice de la Bucureşti vor avea succesul dorit, iar asta reiese clar din declaraţiile liderilor politici din PSD care, fie au aruncat în derizoriu mesajele oficialului european, fie chiar l-au atacat grobian“, a declarat Rîpă.

De asemenea, consultantul politic susţine că această vizită îl va motiva şi mai mult pe Iohannis să nu accepte revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.  „Ca efect politic imediat, prezenţa lui Timmermans reprezintă un argument suplimentar pentru preşedintele Iohannis să refuze cererea de revocare a procurorului-şef de la DNA“, a mai spus Rîpă. 

Citeşte şi:

Concluziile vizitei prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene în România. Cum vede Bruxelles-ul problema ridicării MCV-ului

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
  • FOTO gov.ro 
  • FOTO Mediafax 
  • FOTO Facebook / Tăriceanu 
  • FOTO gov.ro 
  • FOTO Mediafax
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările