După ce atât de gureşul şi mereu aflatul în treabă senator şi traseist politic Daniel Zamfir a contestat la scenă deschisă decizia fostului preşedinte al Senatului de a rupe alianţa cu PSD, de a ieşi de la guvernare şi de a face o înţelegere electorală cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta pe care până mai deunăzi fostul preşedinte al Senatului îl califica a fi parte a Statului paralel, dl. Tăriceanu a trebuit să suporte ceea ce pare a fi trădarea d-lui Teodor Meleşcanu.

Nimic de mirare, de altfel, în nici una dintre aceste două doar aparente spectaculoase schimbări la faţă. Atât dl. Zamfir cât şi dl. Meleşcanu sunt cunoscuţi drept oameni care nu urăsc trădarea şi îl iubesc pe trădător fiindcă pur şi simplu astfel se iubesc pe sine dat fiind că trădarea le este a doua natură.

Dl. Meleşcanu, de pildă, s-a lepădat cât ai zice peşte de comunism şi de ceauşism, de minciunile debitate în ultimele zile ale regimului lui Nicolae Ceauşescu, atunci când, solicitat de presa internaţională, a pretins că nimic ieşit din comun nu se întâmplă în ţara ultimului stalinist. Reîntors în ţară, fostul tovarăş Meleşcanu s-a comportat asemenea unui mare simpatizant al Revoluţiei, a fost primit fără probleme în centrala Ministerului de Externe, reprezentând astfel un exemplu edificator pentru ceea ce dl. Andrei Pleşu numea cu ironie amară „partea perenă a instituţiei“. În scurt timp, dl. Teodor Meleşcanu a devenit secretar de Stat, iar între 1992 şi 1996 a fost chiar ministru de Externe, în vremea guvernului condus de dl. Nicolae Văcăroiu.

Când nu a i-a mai fost ori nu i s-a mai părut convenabil să fie membru PSD, acelaşi domn Teodor Meleşcanu şi-a creat propria formaţiune politică numită Alianţa pentru România pe care, câţiva ani mai târziu a vândut-o la preţ maxim, PNL-ului care l-a răsplătit cu tot felul de funcţii pe care, cu mici sincope, a ştiut să şi le păstreze şi în vremea USL, şi atunci când Victor Ponta şi PSD au guvernat singuri, şi din 2017 până în urmă cu puţină vreme, atunci când a fost remaniat de însăşi doamna Dăncilă. Aceeaşi doamnă Dăncilă care, iată, acum i-a făcut propunerea de a candida din partea PSD la şefia Senatului. Puţin i-a păsat d-lui Teodor Meleşcanu că dl. Popescu-Tăriceanu a făcut până mai deunăzi zid în jurul domniei-sale. Recunoştinţa, morala, bunul simţ nu fac parte dintre descriptorii domniei-sale. Dl. Meleşcanu a ascultat propunerea şi nu e departe să îi dea curs. Răspunsul îl vom avea săptămâna viitoare. Deocamdată să luăm notă de felul în care s-a învârtit în jurul cozii fostul şef al Diplomaţiei.

 Nu-i vorbă, nici dl. Tăriceanu nu reprezintă tocmai un monument de moralitate şi fidelitate. Ajunge să ne amintim doar faptul că, atunci când s-a pus problema desemnării unui nou preşedinte al Institutului Cultural Român, preşedintele ALDE l-a sacrificat fără probleme pe vechiul său pretins prieten, dl.Radu Boroianu, în favoarea dorinţei exprese a PSD şi a d-lui Liviu Nicolae Dragnea de a o vedea numită în sus-menţionata funcţie pe doamna Liliana Ţuroiu care are imensa calitate de a fi din Teleorman, adică de acolo de unde este şi fostul preşedinte al pretinşilor social-democraţi români.

Până la urmă însă nu aceste tranzacţii mărunte contează. Contează faptul că propunerea făcută d-lui Meleşcanu, fie că se va concretiza sau nu, arată că Viorica Vasilica Dăncilă este nu doar dispusă, ci şi pregătită să se bată până la capăt. Că nu trebuie subestimată. Nici vorbă de argumente, nici vorba nici de scrupule sau de considerente morale, doamna Dăncilă va vinde cam tot ceea ce se poate vinde. Dregătorii serioase, bine plătite, de la secretari de Stat la posturi de miniştri pentru oricine este dispus să facă târgul. Indiferent că este vorba despre parlamentari de la ALDE ori despre deputaţi şi senatori care se arată dispuşi să parcurgă calea întoarsă dinspre partidul d-lui Ponta la PSD.

Statul român şi buna lui funcţionare sunt scoase la mezat pentru a asigura supravieţuirea doamnei Dăncilă şi a PSD.

Ceea ce s-a întâmplat luni trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga Opoziţie. Căreia nu îi va fi deloc simplu să îşi vadă trecută moţiunea de cenzură. Avea, aşadar, dreptate filosoful Gabriel Liiceanu atunci când, într-un interviu recent, avertiza asupra puterii de regenerare a PSD.

Rămâne să vedem ce învăţăminte a tras Opoziţia din cele întâmplate luni, în cursul primei zile a noii sesiuni parlamentare. O zi cu semnificaţii aparte pentru tot ceea ce se va întâmpla în România de acum şi până după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro