Viorica Vasilica Dăncilă, condamnată la locul de muncă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dl. Remus Borza a fost concediat din postul de consilier pe probleme economice al premierului dezrobit al României, regăsita de sine d-na Viorica Dăncilă, la doar şapte zile de la preluarea funcţiei, nu fiindcă s-a descoperit ceea ce presa a reamintit încă din momentul numirii. Şi anume că ar avea probleme penale. Ci pentru că a îndrăznit să spună adevărul.

Dl. Borza a avertizat că nu mai poate continua la infinit ceea ce în repetate rânduri preşedintele Klaus Iohannis a definit cu ajutorul sintagmei “dezmăţ bugetar”. Că schemele de personal sunt supra-umflate, că se plătesc aiurea salarii supra-dimensionate, că se risipesc bani ineficient, că nu competenţa contează ci interesele politice, personale şi amantlâcurile, că se angajează cheltuieli în dispreţul oricăror raţionamente economice, că este nevoie de o reformă administrativă adevărată, din temelii şi nu o simplă operaţiune de ascundere a ridurilor care schimonosesc azi chipul ţării.

Ministrul Finanţelor Publice, dl. Eugen Orlando Teodorovici, a trimis zilele trecute ministerelor, agenţiilor guvernamentale. deconcentratelor, ordonatorilor principali de credite o scrisoare în care atrage atenţia asupra necesităţii restrângerii cheltuielilor bugetare. Scrisoare în care, în ciuda tuturor încercărilor de dezminţire ulterioare ale d-lui ministru cu visuri de mărire şi de prezidenţiabil, au fost citite şi decodate de toţi andrisanţii avertismente nicidecum voalate şi adevăruri îngrijorătoare. Că s-a cam ajuns la fundul sacului, că nu ar fi deloc excluse concedierile şi tăierile de salarii, dar şi de pensii fiindcă nu ar mai prea fi banii necesari pentru achitarea lor în ultimul trimestru al anului.

La mijlocul săptămânii ce se încheie Banca Naţională a României a informat că în doar patru luni datoria externă a ţării a crescut cu 3,6 miliarde de euro. Pe de altă parte, se ştie că deficitul bugetar al României este la această oră unul comparabil cu cel de dinaintea declanşării crizei economice care a condus în 2010 la decizia tăierii cu 25% a salariilor bugetarilor. România se împrumută cu dobânzi considerabile şi foloseşte banii nu pentru investiţii ci pentru cheltuieli de personal şi plata la zi a pensiilor. Că tot ceea ce se împrumută este folosit nu pentru dezvoltare, ci pentru supravieţuirea Statului.

Parlamentul este pe mai departe controlat de coaliţia PSD-ALDE şi, în pofida dezertărilor din tabăra social- democrată în aceea a partidului Pro România condus de dl. Victor Viorel Ponta, se întrevăd extrem de puţine şanse ca situaţia să se schimbe în perioada imediat următoare.

Toate instituţiile fundamentale ale Statului român, de la Curtea Constituţională la Consiliul Naţional al Audiovizualului, de la Curtea de Conturi la Regiile autonome, de la Societatea Română de Radiodifuziune la Televiziunea Română sunt intens pesedizate, iar depesedizarea nu se poate lichida de azi pe mâine.

Am enumerat în rândurile de mai sus doar câteva motive pentru care USR refuză să participe la guvernare în cazul în care moţiunea de cenzură care va fi supusă testului votului săptămâna viitoare ar trece. USR s-a angajat că va susţine din băncile Parlamentului un eventual guvern condus de dl.Ludovic Orban, însă nu concepe, nu ia în calcul să aibă în viitorul posibil Executiv nici măcar un amărât de secretar de Stat.

Tare mi-e teamă că ceea ce dl. Dan Barna a avut onestitatea de a recunoaşte în apariţiie lui televizate de dinainte de intrarea în week-end este gândit de fapt şi de PNL. Şi că nici mai-marilor partidului care se proiectează drept port-drapelul opoziţiei le-ar fi mult mai confortabilă căderea moţiunii. Şi perpetuarea guvernării PSD-ALDE.

Probabil tocmai de aceea d-na Viorica Vasilica Dăncilă şi-a făcut apariţia la şedinţa CExN al PSD de joia trecută într-o rochie imprimată cu lanţuri. Situaţia actuală a ţării şi teama justificată a Opoziţiei de a prelua guvernarea fiindcă ştie că neavând de partea ei nici o pârghie de putere adevărată face din doamna prim-ministru un condamnat la locul de muncă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite